Prima pagină Sporturi

Romania VS Ungaria - Fotbal, nationalism si un derby fara de sfarsit

Adrian Nicolae | 22.07.2009 |
Romania VS Ungaria - Fotbal, nationalism si un derby fara de sfarsit     fotbal, romania - ungaria, derby, violenta, suporter, rapid bucuresti, ujpest, iuliu baratky + zoom
Galerie foto (13)

Aproape ca nu a existat meci de fotbal intre echipele de club maghiare si cele din Romania sau, mai ales, intre reprezentativele celor doua tari, care sa nu starneasca scandaluri intre suporteri, jucatori sau oficiali. Ca vrem sau nu sa recunoastem, este evident ca sentimentele nationaliste, frustrarile si gratularile reciproce ale suporterilor celor doua tari au rabufnit de fiecare data intr-o istorie a meciurilor care a depasit de mult centenarul. Nu mai este un secret pentru nimeni ca meciurile dintre Romania si Ungaria se inscriu intr-o lista neagra a „derby-urilor” de risc maxim in care mai figureaza: Anglia – Argentina, Iran – SUA, Serbia – Albania, Grecia – Turcia, asta ca sa nu mai pomenim de defunctele intreceri intre SUA si URSS, in care sportul devenea inevitabil o arma politica.

Cineva spunea ca si un meci de sah intre reprezentanti ai Romaniei si Ungariei ar fi capabil sa umple un stadion de suporteri. Fiti siguri ca nu se referea la placerea celor doua tabere de a admira un spectacol sportiv. Ne intrebam, atunci, daca valorile si spiritul nobil al jocului cu balonul rotund isi mai au locul in astfel de competitii.

Inaintea celui de-al doilea Razboi Mondial situatia era neschimbata. Aproape orice inclestare intre cluburile din cele doua tari era privita ca o rafuiala istorica, iar apelativele de azi erau si atunci la ordinea zilei pe stadioane. Regretabil, razboaiele continuau si in afara arenei, iar consecintele lor se transformau in adevarate drame. Ar trebui poate sa ne amintim de povestea „Minunii Blonde” din perioada interbelica, Iuliu Baratky, un fotbalist care si astazi este considerat unul dintre cei mai mari perfomeri ai nationalei de fotbal a Romaniei. Din cauza dublei sale cetatenii si a faptului ca activase 9 meciuri in reprezentativa Ungariei, asta desi nu marcase nici macar un gol, reusind, in schimb, sa inscrie de 13 ori in cele 20 de aparitii in tricoul nationalei Romanei, a fost amenintat cu moartea de catre membrii Miscarii Legionare si s-au facut presiuni puternice pentru ca acesta sa nu mai joace vreodata. Faptul ca in 1948 a fost numit selectioner al Romaniei nu putea, insa, sa mai stearga amintirea acelor vremuri. In Ungaria, fotbalistii romani de etnie maghiara erau considerati tradatori si amenintati de catre suporteri. Meciurile starneau orgolii salbatice, astfel incat chiar si medicii care incercau sa acorde ingrijiri jucatorilor adversi deveneau tinta sticlelor si a obiectelor contondente aruncate din tribune.



In perioada comunista, meciurile se desfasurau sub fatada „infratirii socialiste” dintre cele doua popoare. Realitatea din tribune spunea insa altceva. Chiar si dedesubturile unor meciuri romano-ungare arata rivalitatea nestavilita a oficialilor, atat din randul cluburilor, cat si pe linie de partid. Primele erau cu mult mai consistente decat in cazul altor meciuri, iar incercarile de demoralizare cu orice pret ale adversarilor - vezi formatiile lautaresti care cantau toata noaptea in preajma hotelului in care era cazata echipa oaspete sau tentativele de a introduce substante nocive in mancarea adversarilor - au devenit de notorietate. Lucrurile au intrat pe o panta si mai neagra odata cu prabusirea blocului comunist. Desi putine, meciurile dintre cele doua tari au starnit reactii dintre cele mai violente, alimentate fiind de presa nationalista din ambele state. Din nou, meciurile de fotbal, care ar trebui sa ramana pe gazon, au intrat in sfera rafuielilor seculare si a frustrarilor nationaliste.

Si pentru ca maine se va disputa un nou episod al acestor confruntari, de data aceasta la Budapesta, intre formatia locala Ujpest si Steaua Bucuresti, va invitam sa urmariti un scurt istoric al celor mai aprige intalniri din istoria meciurilor romano-ungare.

 

Atunci cand fotbalul se nastea

5 iulie, 1899. La Arad lua nastere Societatea de fotbal din Arad (pe atunci in Imperiul Austro-Ungar). La scurt timp, mai precis la 25 august 1899, societatea se desfiinteaza fiind inlocuita cu mult mai cunoscutul „Club Atletic Arad”. Tot in acel an are loc si primul meci dintre o echipa transilvaneana si una ungara, Politehnica Budapesta. Meciul s-a incheiat cu 10-0 (4-0) in favoarea echipei din Ungaria. Fotbal Club Timisoara, club infiintat trei ani mai tarziu, la 26 aprilie 1902, intalneste in anul 1906 o alta formatie ungara, F.C. Budapesti, meciul incheindu-se din nou cu victoria oaspetilor. Aradul primeste o noua vizita din partea vecinilor nostri, in 1908, dar C.A. Arad pierde intalnirea cu scorul de 3-0 in fata echipei Ferencvaros din Budapesta. Prima victorie vine odata cu aniversarea a 10 ani de la infiintarea clubului din Arad, in 1909, atunci cand acesta intalneste formatia U.T.E. Budapesta (devenita ulterior Ujpesti Dozsa). Partida se incheia cu scorul de 2-1 in favoarea aradenilor si arata ca mult mai titratele echipe ungare (selectionata Ungariei disputase deja primul meci oficial in anul 1905, in compania Austriei) puteau fi invinse.

 

1931. Anul primelor confruntari

Dupa debutul in fata Iugoslaviei din 1922, reprezentativa Romaniei incepe sa capete incredere in propriile forte. La propunerea tarii noastre, in anul 1929, ia nastere Cupa Balcanica, competitie la care mai participa Iugoslavia, Bulgaria, Grecia si Turcia. Un an mai tarziu, Romania devine prima tara din lume care se inscrie la un campionat mondial de fotbal. Primul meci se disputa in compania selectionatei din Peru, meci pe care romanii il castiga cu 3-1. Urmeaza partida cu Uruguay, pierduta insa cu 4-0 in fata celei ce avea sa devina prima campioana mondiala din istorie. Anul 1931 aduce si primul meci dintre Romania si Ungaria. Partida, desfasura la 4 septembrie, la Budapesta, in cadrul Cupei Europei Centrale se incheie cu un zdrobitor 4-0 pentru maghiari. In selectionata antrenata de Constantin Radulescu evoluau pe atunci: Stefan Czinczer, Emeric Vogl (Cap), Gheorghe Albu, Constantin Stanciu, Petre Steinbach, Alfred Eisenbeisser, Andrei Glanzmann, Nicolae Kovacs, Gratian Sepi, Iuliu Bodola si Elemer Kocsis. Infrangerea nu a picat bine romanilor care cer sa se dispute un meci amical in acelasi an. Maghiarii accepta provocarea. Intalnirea are loc la Timisoara, si se disputa de data aceasta intre reprezentativa fotbalistilor profesionisti din Ungaria si aceeasi echipa a Romaniei. Partida debuteaza fulminant, iar la pauza romanii conduceau cu scorul de 2-0. Cu un atacant, Deri Karoly, in zi de varf, maghiarii intorc insa rezultatul iar meciul se incheie cu scorul de 3-2 in favoarea lor. Era inceputul unui derby care nu avea sa se mai incheie niciodata.

Romania - 1934

 

Rapid Bucuresti VS Ujpest Budapesta – povestea unei zile magice

Nimeni nu a descris povestea celei mai frumoase nopti din fotbalul romanesc interbelic asa cum o facea inegalabilul Ioan Chirila. A fost un meci al orgoliilor, un meci in care giulestenii au aratat ca imposibilul nu exista in fotbal si ca pana si „granzii” Europei pot fi ingenuncheati in fata unei daruiri totale. Era anul 1938, iar Rapid Bucuresti debuta in Cupa Mitropa (Cupa Europei Centrale) in fata „Barcelonei” interbelice, Ujpest TE Budapesta, aceeasi echipa care o spulberase cu un an in urma, cu scorul general de 10-5, pe multipla campioana a Romaniei, Venus Bucuresti. Meciul disputat la Budapesta, pe stadionul Megyeri, a fost considerat un veritabil macel. Zsengeller, atacantul formatiei ungare marcase de trei ori, romanii reducand din scor prin penalty-ul transformat de Raffinsky in minutul 83. Scorul final, 4-1, a fost pecetluit de Vincze in minutul 90. Probabil ca nimeni nu se mai astepta ca la Bucuresti rezultatul sa mai poata fi intors in favoare echipei feroviare, cu atat mai mult cu cat Iuliu Baratky, vedeta giulestenilor, avea sa lipseasca de pe teren.

Favorita nu numai la castigarea meciului, cat si la cucerirea Cupei Mitropa, echipa din Budapesta venea la Bucuresti cu cinci finalisti ai campionatului mondial: Gyorgy Szucs, Antal Szalay, Istvan Balogh I, Jena Vinczesi si Gyula Zsengeller, declarand cu emfaza, prin persoana antrenorului Iar Zsengeller, - „O victorie a Rapidului este imposibila!”. Si totusi, imposibilul era pe cale sa se intample. Pe un stadion plin pana la refuz cu 15.000 de suporteri giulesteni, Rapidul incepea meciul atacand in forta. Toate atacurile s-au oprit insa in fata „portarului de fier”, Sziklai. 0-0 la finalul primei reprize, dar rapidistii simteau ca se poate. Ceea ce a urmat este istorie. Cuedan marcheaza pentru Rapid in minutul 63, pentru ca, sase minute mai tarziu, Moldoveanu sa inscrie „cu un cap de expresie” ca sa il citam pe maestrul Ioan Chirila. Giulestiul, copia la scara mica a stadionului echipei Arsenal Londra, era un vulcan. Golul cu numarul trei vine in minutul 81 (marcator Auer) si toata lumea spera intr-o minune. Minutul 90. Bogdan rateaza incredibil in fata aceluiasi Sziklai aruncand stadionul in aer. Totul parea pierdut. Revine insa la atacul urmator si inscrie pentru 4 la 0. Sziklai este ca o stana de piatra. Nu ii vine sa creada ca este adevarat. Jucatorii maghiari se prabusesc pe teren in timp ce arbitrul ceh, Bruno Pfutzner, fluiera finalul partidei. Delir!!! Spectatorii incearca sa ajunga in teren pentru a-si imbratisa favoritii si totul pare un vis frumos care sa nu se mai incheie niciodata. Infrangerea care avea sa vina in turul urmator in fata echipei italiene din Genoa parca nici nu a mai contat.



In aceeasi zi, Ripensia Timisoara elimina pe mult mai titrata F.C. Milano cu scorul general de 4-3. Fusese, intr-adevar, cea mai frumoasa zi a fotbalului romanesc de pana atunci.

Ripensia Timisoara

 

Rapid VS Ferencvaros – finala care nu s-a mai disputat niciodata

Era anul 1940. Razboiul incepuse, dar, in ciuda lui, echipele Europei Centrale continuau sa joace in competitia cu acelasi nume, sfidand parca ororile care aveau sa urmeze. Cu toate acestea, tensiunea din tribune era deja puternic accentuata de sentimentele nationaliste si de iminentele confruntari dintre tari. Rapid Bucuresti evolua din nou in Cupa Europei Centrale (Cupa Mitropa) cu o formula intarita fata de cea din 1938. Baratky era in forma maxima, iar in primul tur al competitiei, in fata puternicei formatii Hungaria Budapesta, „Minunea Blonda” reusise unul dintre golurile sale de exceptie. Scapat singur in careu, Giussy (asa cum era alintat de giulesteni) a fost faultat de fundasul maghiar Biro. Baratky, cazut pe gazon, si-a potrivit mingea pe varful bocancului si cu o executie antologica a aruncat-o peste portarul Szabo in poarta goala... A fost 2-1 pentru rapidisti la Budapesta si apoi 3-0 la Bucuresti. Echipa feroviara juca in stil de mare campioana. Urma turul doi in care Rapidul intalnea puternica formatie iugoslava Gradjanski Zagreb.

Iuliu Baratky in careul advers



A fost nevoie de trei meciuri, toate incheiate la egalitate (pe atunci nu se jucau prelungiri) pentru ca Rapidul sa castige prin tragere la sorti accederea in finala competitiei. Adversar ar fi trebuit sa fie o alta echipa maghiara, Ferencvaros. Meciul nu s-a mai disputat insa niciodata, spre dezamagirea suporterilor giulesteni care isi vedeau formatia favorita drept castigatoare a primei cupe europene din istoria cluburilor romanesti. Ar fi fost o victorie cu atat mai importanta pentru ei, cu cat animozitatile dintre romani si maghiari ajunsesera aproape de paroxism. Intre timp, trupele Ungariei invadasera nord-vestul Romaniei.

 

1948. Cea mai mare infrangere din istoria selectionatei Romaniei

Razboiul se incheiase, dar rivalitatea dintre suporterii romani si cei maghiari era departe de a se fi stins. Pe acest fond a venit si meciul istoric din 6 iunie 1948, disputat in cadrul Jocurilor Balcanice si ale Europei Centrale. Cu o echipa de geniu, care prefata nasterea Echipei de Aur a Ungariei, selectionata maghiara zdrobea cu un 9 la 0 umilitor reprezentativa tarii noastre. Printre marcatori se afla inegalabilul Ferenc Puskas (cel mai mare atacant al tuturor timpurilor), Sandor Kocsis sau Egresi Bela. Acesta a fost de fapt si cel mai mare scor cu care Romania a pierdut vreodata o partida. Dupa meci, antrenorul nationalei noastre, Petre Steinbach, a fost inlocuit pe banca tehnica de Iuliu Baratky.

Ferenc Puskas



Revansa care ar fi trebuit sa vina in acelasi an, la 24 octombrie, s-a transformat din nou intr-o infrangere rusinoasa. 5-1 pentru nationala Ungariei. Puskas il invinsese de trei ori pe portarul Apostol. Golul romanilor a fost marcat in minutul 77 de catre Iosif Petschovski, la scorul de 4 la 0 in favoarea maghiarilor, si asta numai dupa ce portarul Gyula Grosics fusese inlocuit. Cu o zi inainte insa, la juniori, Romania – Ungaria 5-0. Un rezultat care a facut senzatie in randul microbistilor.

 

Suprematia Golden Team-ului maghiar

Cu o serie neintrerupta de 32 de meciuri fara infrangere (din 4 iunie 1950 si pana in 30 iunie 1954) echipa nationala a Ungariei facea furori in toate colturile lumii. Sa ne amintim numai de parcursul pe care l-a avut la campionatul Mondial de Fotbal din Elvetia 1954: 9-0 cu selectionata Coreei de Sud, 8-3 cu puternica formatie a Germaniei de Vest, 4-2 cu o Brazilie ce avea sa se incoroneze campioana mondiala peste numai 4 ani, si 4-2 cu redutabila echipa a Uruguayului. Seria incredibila de victorii nu a fost oprita decat de aceeasi Germanie de Vest care, in ciuda scorului umilitor suferit in faza grupelor, intorcea neverosimil un scor de 2 – 0, castigand finala mondiala cu 3-2 in fata unei nationale maghiare inmarmurite. In Golden Team-ul maghiar evoluau pe atunci fotbalisti care scriau istoria la propriu: atacantul Realului Madrid, Ferenc Puskas, „barcelonezul” Kocsis Sandor, Zoltan Csibor, Nandor Hidegkuti, Jozsef Bozsik sau senzationalul portar Gyula Grosics.

Sandor Kocsis



Aceasta veritabila forta in plan fotbalistic avea sa intalneasca selectionata Romaniei cu ocazia turneului de calificare pentru Jocurile Olimpice din 1952. Scorul final, 2-1 in favoarea maghiarilor, a fost unul extrem de strans daca ne gandim numai ca Ungaria umilea apoi Anglia cu 6-3 la Londra si 7-1 la Budapesta (aceasta este si cea mai mare infrangere din istoria nationalei engleze).

 

1972. Ungaria merge la turneul final al Campionatului European

Desi pierduse cea mai mare parte a gloriilor din anii 50, Ungaria era totusi o forta pe plan continental. Romania avea, la randul sau, o generatie pe care multi nu s-au sfiit sa o numeasca „de aur”. In 11-le roman condus de Angelo Niculescu evoluau: Necula Raducanu, Lajos Satmareanu, Nicolae Lupescu, Cornel Dinu, Augustin Deleanu, Ion Dumitru, Radu Nunweiller, Flavius Domide, Emerich Dembrovschi, Nicolae Dobrin, Anghel Iordanescu, Alexandru Neagu sau Mircea Lucescu – o echipa ce isi demonstrase cu prisosinta valoarea in "Groapa cu Lei" de la Guadalajara.

In prima grupa de calificare la Campionatul European de Fotbal din 1972, alaturi de adversari redutabili de talia Cehoslovaciei, Tarii Galilor sau Finlandei, Romania termina grupa pe locul 1 si se califica in play-off-ul ce putea sa o duca intre cele patru participante ale turneului final. In cea de-a doua grupa, Ungaria se clasa, de asemenea, pe locul 1, devansand Bulgaria, Franta si Norvegia, asta dupa ce invinsese nationala Cocosului Galic cu 2-0, chiar la Paris. Sortii au facut ca romanii si maghiarii sa se intalneasca din nou, de data aceasta intr-un meci cu o miza uriasa, calificarea in careul de asi european.



In primul meci, disputat la 29 aprilie la Budapesta, Romania obtine un rezultat mare, 1-1, dupa ce Satmareanu egalase scorul in minutul 56. In returul de la Bucuresti, de pe stadionul 23 august, Ungaria etaleaza un joc curajos si reuseste sa conduca in doua randuri, cu 1-0 (prin golul marcat de Istvan Szoke in minutul 5) si cu 2-1 (marcator Lajos Kocsis, in minutul 36). Nationala tarii noastre egaleaza in ambele randuri prin Nicolae Dobrin (minutul 14) si Alexandru Neagu (minutul 81). Scor final, 2-2, iar disputa avea sa continue la Belgrad, in cel de al treilea meci contand pentru calificare. Pe 17 mai, la doar trei zile dupa egalul de la Bucuresti, aceiasi Szoke si Kocsis puncteaza pentru 2-1, iar Ungaria mergea mai departe. Golul victoriei fusese marcat in minutul 89.

 

1998-1999. Intoarcerea „Regelui” Hagi

Intr-o grupa de calificare la EURO 2000, in care mai activau Portugalia, Slovacia, Ungaria, Azerbaijan si Liechtenstein, Romania pleca cu prima sansa. Tricolorii isi dovedisera valoarea incontestabila in timpul turneelor finale din timpul campionatelor mondiale din SUA 1994 si Franta 1998, atunci cand surclasasera fara drept de apel selectionatele Argentinei, Angliei, Columbiei sau Statelor Unite. Chiar si lipsita de aportul „numarului 10”, Gheorghe Hagi, Romania izbuteste sa invinga Portugalia la ea acasa, printr-un gol marcat in minutul 90 de Dorinel Munteanu. Se loveste, insa, de acelasi „complex maghiar” si nu reuseste decat un scor de 1-1 la Budapesta, in fata unei selectionate maghiare extrem de motivate si sustinuta frenetic de miile de ultrasi unguri. Din pacate, sloganurile anti-romanesti atat de cunoscute si bannerele prin care se cerea alipirea Transilvaniei la Ungaria umbreau din nou un spectacol ce ar fi trebuit sa ramana doar pe teren.



Returul se anunta unul de foc, mai ales ca nationala tarii noastre avea nevoie disperata de o victorie pentru a-si asigura locul 1 in grupa , precum si accederea directa la Campionatul European de Fotbal. Intr-un show televizat, organizat de un post TV din Bucuresti, mai multi politicieni si ziaristi reuseau sa il convinga pe Gheorghe Hagi sa mai imbrace, macar o data, tricoul cu numarul 10 al nationalei. Iar ceea ce a urmat pare o poveste. Hagi a realizat unul dintre meciurile sale de exceptie, ridicandu-i in picioare pe toti ce 25.000 de spectatori aflati pe stadionul din Ghencea. Dupa numai 15 minute, tabela arata un neverosimil 2-0 iar „Regele” facea o partida de zile mari. Parea ca nimic nu il va putea opri din cascada sa de driblinguri si de fente cu care reusise sa isi hipnotizeze adversarii. A fost insa interventia extrem de dura a unuia dintre mijlocasii maghiari si caderea criminala a lui Vilmos Sebok care au facut ca Hagi sa iasa pe targa in minutul 45 si sa nu mai poata reintra pana la incheierea partidei. La final, numarul 10 roman, cu umarul drept bandajat, a fost purtat pe brate de catre coechipieri, in uralele unui stadion intreg. Era, in fond, mai mult decat o victorie fotbalistica. Era eternul derby romano-maghiar. Era povestea unor inclestari dramatice de peste 100 de ani.



Si, sincer, dupa toate astea, avem voie sa uitam acel gol magnific de 4-0 inscris de Bogdan in minutul 90, in meciului Rapidului cu Ujpest? Atunci cand Baratky lipsea si nimeni nu mai credea ca...

TI-A PLACUT ACEST ARtiCOL? CITESTE SI: