Cum au dovedit fizicienii spanioli că Universul putea fi structurat numai sub formă tridimensională

Conform acestor principii, un sistem, indiferent dacă este Universul în care trăim, un om, sau doar o piatră, nu poate folosi în timpul activităţii sale o energie mai mare decât cea necesară pentru a-l pun în funcţiune, cu excepţia cazului în care acea energie este suplimentată. În cazul în care sistemul se supradimensionează fără aport de energie, aşa cum se crede că se întâmplă în cazul spaţiului cosmic, atunci va rămâne mai puţină energie pentru a activa un alt sistem. 

 

Principiile termodinamicii funcţionează indiferent de numărul dimensiunilor pe care îl poate avea un anumit sistem. Legile se aplică în cazul Universului nostru tridimensional, dar, de asemenea, pot caracteriza şi un sistem bidimensional, în care singurele direcţii posibile de deplasare sunt stânga-dreapta şi sus-jos. Prin urmare, dacă spaţiul cosmic ar avea o structură bidimensională, ar fi imposibil din punct de vedere fizic, să ne deplasăm înainte sau înapoi, pentru că aceste direcţii pur şi simplu nu ar exista .

 

Oamenii de ştiinţă spanioli susţin, însă, că Universul ar putea avea patru dimensiuni: stângă-dreapta, sus-jos, înainte-înapoi şi ,,flirp-flarp” (o denumire aleatorie dată de cercetători). Specialiştii presupun că, într-un astfel de sistem, ne-am putea deplasa în orice direcţie ne-ar fi imposibil să ajungem în spaţiul cosmic, aşa cum îl cunoaştem acum. Prin urmare, într-un astfel de univers, principiile termodinamicii ar funcţiona perfect.