Tehnologii antice uitate care au fost reinventate în era modernă

Alrfel spus, este evident că progresul tehnologic nu este o trăsătură specifică omului modern, curiozitatea şi inovaţia fiind mai degrabă trăsături care au însoţit omul în toată evoluţia sa.

Cimentul

• Substanțele toxice din microplastice pot fi absorbite prin piele, arată un studiu
• Sonda Voyager 1 comunică în sfârșit cu Pământul după luni bune de mesaje fără sens

Credit: 123RF

Un exemplu clasic în acest sens este cimentul, care a fost prima dată inventat de antici, pentru a fi uitat şi pentru a fi ulterior reinventat. Cimentul modern a apărut în secolul al XVIII-lea, iar astăzi simplul amestec de ciment, apă, nisip şi pietre este cel mai folosit material de construcţie din lume; există foarte puţine locuri din lume locuite de oameni unde cimentul să lipsească, scrie Top Tenz.

Invenţia nu datează însă din secolul al XVIII-lea. Popoare antice, precum perşii, egiptenii, asirienii şi romanii au folosit acest material de construcţie; în special romanii, care sunt responsabili pentru îmbunătăţirea tehnologiei prin amestecarea varului nestins cu granule de rocă şi apă. Aceste inovaţii au făcut ca structurile faimoase, precum apeductele, băile romane şi Colosseumul să supravieţuiască trecerii timpului.

Romanii mai foloseau şi un amestec de cenuşă vulcanică şi var. În structurile subacvatice, această combinaţie, alături de apa marină, declanşau o reacţie chimică în care varul încorpora molecule în structura sa şi astfel putea reacţiona cu cenuşa pentru a cimenta toată structura.

Mai mult decât atât, unii specialişti susţin că romanii mai adăugau diferite substanţe, precum laptele şi sângele, care creau pori în interiorul structurii, permiţându-i să se contracte şi să se dilate

Structura cimentului roman, veche de două milenii, este şi astăzi analizată de experţi, fiind superioară cimentului actual în termeni de durabilitate şi de impact scăzut asupra mediului. Structura este atât de rezistentă încât cimentul a fost descoperit şi sub apă, rezistând o foarte lungă perioadă de timp atacului chimic al apei Mării Mediterane, conform Ancient Origins.

Încălzirea centralizată

Credit: Wikipedia

Grecii nu aveau încălzire centralizată aşa cum avem noi astăzi, dar cu siguranţă au fost pionieri în menţinerea temperaturii locuinţei. Sistemul utilizat de grecii antici, numit şi hipocaust, a fost descoperit pentru prima dată în Templul din Ephesus în 350 î.e.n., scrie History Collection

Tehnologia a fost des utilizată şi în Imperiul Roman, fiind găsită în băi şi în clădiri publice, dar şi în casele celor foarte bogaţi.

Încălzirea presupunea crearea unei structuri sub pardoseală, care era ridicată cu ajutorul coloanelor. Peste aceste coloane de dimensiuni mici (în jur de un metru înălţime) se punea gresie, peste care se punea un strat de ciment. Se folosea un cuptor care ar fi încălzit aerul de sub podea. Sistemul putea fi creat şi pentru a distribui fumul şi aerul cald la etajele superioare.

Este uşor de intuit că sistemul era foarte complex deci, foarte scump, atât de construit, cât şi de întreţinut. Era nevoie de sclavi sau lucrători pentru a menţine focul din cuptor la nivelul de confort pentru oamenii din interiorul clădirii. De asemenea, existau venitlatoare de bronz pentru a regla temperatura.

Focul grecesc

Credit: YouTube/Quidam Graecus

Focul grecesc a fost o invenţie pe cât de fascinantă, pe atât de letală. Seamănă, din multe puncte de vedere, cu napalmul, un fel de „foc lipicios”, care continua să ardă chiar şi în apă, scrie Top Tenz.

Aceasta a fost folosită de Imperiul Bizantin din 672 e.n. În timpul Cruciadelor, termenul de foc grecesc era folosit pentru toate armele incendiare, precum cele folosite de arabi, mongoli sau chinezi, scrie History Collection.

Arma a fost făcută faimoasă în secolul al XI-lea, când, cu ajutorul acesteia, Constantinopolul a respins două invazii arabe.

Focul grecesc putea fi folosit în mai multe feluri. În primele sale forme, acesta era turnat în containere şi aruncat peste inamici precum grenadele. Mai târziu, erau folosite ţevi de bronz montate pe nave de război. Acestea erau folosite precum aruncătoarele de flăcări moderne.

Tehnologia a fost pierdută pentru câteva sute de ani, pentru a reapărea, aproximativ sub aceeaşi formă la mijlocul secolului XX. Totuşi, nu se poate spune cu exactitate compoziţia chimică a focului grecesc, astfel asemănareaa cu armele moderne, precum napalmul, este în termeni de funcţie. Teoriile sugerează că arma era un amestec de petrol şi alte chimicale, precum sulful, oxidul de calciu (var stins)  şi azotatul de potasiu (salpetrul de India).

Nanotuburi de carbon

Credit: YouTube/Manuel Quiroga

Nanotuburile de carbon reprezintă o invenţie modernă, cel puţin aparent. Acestea sunt molecule de carbon cu formă cilindrică, despre care se crede că va revoluţiona industria materialelor de construcţii şi nu numai, având bune proprietăţi termice şi electrice, putând fi aplicate într-o varietate de domenii. Deşi au fost descoperite la mijlocul secolului XX, odată cu progresul tehnicilor de detectare, acestea au fost folosite şi cu mult timp în urmă.

Prezenţa nanotuburilor de carbon din oţelul de Damasc a suprins cercetătorii. Mai mult decât atât, oţelul care era folosit la scară largă în Orientul Mijlociu, în 1100 – 1700 e.n., nu a putut fi reprodus cu procedeele moderne, relatează Top Tenz.

Acesta este un tip de oţel incredibil de rezistent şi a fost folosit îndeosebi pentru săbii şi cuţite, exploatându-se capacitatea de tăiere. Acest oţel putea perfora rocă şi chiar alte metale, precum cele ale armelor mai slabe.

Se consideră că materia primă este oţelul de wootz, care era importat din India şi Sri Lanka. Aliajul, a cărui procedură de obţinere este încă incomplet cunoscută, mai conţinea fier moale şi cementita (carbura de fier), care îi oferea flexibilitate şi rezistenţă.

Un semn distinctiv al oţelului era reprezentat de modelele şi tiparele asemănătoare unei ape curgătoare.

Acest proces a dispărut subit în jurul anului 1750. Cauza dispariţiei este încă necunoscută, dar există mai multe teorii. Cea mai populară este aceea că aprovizionarea cu minereu s-a întrerupt, iar fierarii au fost forţaţi să recurgă la alte tehnici. Altă teorie este că reţeta a fost pierdută.

Oricare ar fi fost această tehnică, savanţii de astăzi nu au fost capabili să reproducă acest oţel. Cercetătorii susţin că nanotuburile descoperite în oţel sunt asociate cu urmele de vanadiu, crom, cobalt, nichel şi mangan găsite în oţelul de wootz. Valurile prezente în material sunt ca urmare a multiplelor faze de încălzire şi răcire a oţelului care au dus la separarea în planuri a elementelor enumerate mai sus, care aveau şi un rol de catalizator în procesul de creare a nanotuburilor.

Antikythera

Credit: Wikipedia

Mecanismul Antikythera a fost descoperit în anul 1900 în timpul recuperării unei epave de lângă insula grecească Antikythera. Acesta este un dispozitiv metalic care cuprinde o combinaţie complexă de angrenaje şi datează din secolul al II-lea î.e.n. Acesta este probabil cel mai fascinant dispozitiv dat de lumea antică.

De multe decenii, savanţii au utilizat tehnologie de ultimă generaţie în încercarea de a-i descifra funcţionalitatea; totuşi, datorită (sau din cauza) complexităţii, adevăratul său scop a rămas încă incomplet desluşit, scrie Ancient Origins.

Totuşi, în ultimii ani, mai mulţi savanţi par să fi rezolvat misterul. Peter Lynch, profesor de meteorologie la Universitatea College din Dublin, explică că „mecanismul era utilizat cu ajutorul unui mâner care declanşa rotirea a 30 de rotiţe. Acestea aveau săgeţi în faţa şi spatele mecanismului, arătând poziţia soarelui, a lunii şi a planetelor pe măsură ce se deplasau prin zodiace”.

Cu acest dispozitiv se puteau prezice eclipsele de lună şi de soare. Mai mult decât atât, acesta putea indica şi perioada în care se desfăşurau evenimentele importante precum Olimpiada, care avea loc o dată la patru ani.

Unii specialişti s-au referit la acest dispozitiv ca fiind primul exemplu de „calculator analog”. Complexitatea mecanismului şi a preciziei acestuia sugerează că nu a fost singurul de acest tip, iar mulţi savanţi susţin că utilizarea lui era răspândită, scrie Top Tenz.

Bateria

Credit: YouTube/thegreatmizzle7

Dacă cele de până acum invenţiile pot fi oarecum de înţeles, bateria este un caz extrem de bizar, întrucât implică utilizarea unui fenomen cu totul diferit, greu (dacă nu imposibil) de intuit, anume electricitatea. La ce ar fi folosit omului antic este din nou o întrebare pertinentă, la care probabil nu vom avea niciodată un răspuns satisfăcător.

Bateria de la Baghdad, descoperită într-o localitate numită Khujut Rabu, de lângă Baghdad, datează de acum mai bine de 2.000 de ani de pe vremea Imperiului Part (247 î.e.n. – 224 e.n.), al treilea imperiu persan. Este de fapt vorba de o serie mai mare de artefacte care se pot încadra în acest nume, descoperite în Mesopotamia acelei perioade, aşadar apariţia acestora nu poate fi considerată un caz izolat.

Deşi nu se ştie la ce ar fi folosit un astfel de dispozitiv, numele de „baterie de la Baghdad” vine de la o teorie stabilită în 1938 de arheologul german Wilhelm Konig, care a efectuat excavările în acea zonă la începutul secolului XX, scrie Ancient Origins.

După terminarea celui de Al Doilea Război Mondial, Willard Gray, un inginer american care lucra la General Electric High Voltage Laboratory din Pittsfield, a construit duplicate după aceste baterii, umplându-le cu un electrolit, a descoperit că acestea pot produce 2 volţi de electricitate.

În interior, dispozitivul avea mai mulţi cilindri de cupru şi sigilată cu bitum sau asfalt. În centrul acestora se găsea o tijă de fier suspendată în interiorul cilindrilor de cupru. Tija de fier arată semne de coroziune în urma unei soluţii de acid care s-a evaporat cu mult timp în urmă, scrie messagetoeagle.com.

Interesant este că principiul este aproape similar cu principiul după care funcţionează bateria modernă, apărută în 1799, reinventată de fizicianul italian Alessandro Volta.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Fierarii din Damasc realizau săbii folosind nanotuburi de carbon cu multe secole înainte de descoperirea modernă a acestora

Cele mai importante invenţii ale lumii antice. Multe dintre ele le folosim şi astăzi – FOTO

Cele mai mari 50 de invenţii şi inovaţii de la roată încoace

Cele mai tari 10 inventii ale Antichitatii