Prima pagină Stiinta

De ce sunt unii oameni mai deştepţi decât alţii?

Mihaela Stănescu | 14.09.2011 |
De ce sunt unii oameni mai deştepţi decât alţii?     inteligenta. parazit, boala, sanatate, educatie, alimentatie, economie + zoom
Galerie foto (5)

Inteligenţa… o misterioasă însuşire despre ale cărei caracteristici s-au scris sute de mii de pagini. De ce anume depinde ea? Ţine de ereditate? Ţine de factorii de mediu, de condiţiile în care creşte o anumită persoană? Există mâncăruri care îţi măresc coeficientul de inteligenţă? Sau exerciţii fizice? Ori, poate, anumite exerciţii spirituale? Poţi deveni mai deştept jucând jocuri pe calculator, citind, dezlegând cuvinte încrucişate ori careuri de sudoku? Există grupuri etnice cu coeficient de inteligenţă mai mare decât al altora? Există regiuni ale lumii în care oamenii sunt mai inteligenţi?

O grămadă de întrebări, toate cu răspunsuri greu de dat, implicând cercetări complexe şi, uneori, aventurarea pe teritorii minate - acolo unde prejudecăţile discriminatorii stau la pândă, interpretările tendenţioase sunt mereu posibile, iar apelul la etică, echitate şi un fel de a gândi nepărtinitor nu are întotdeauna succes.

Problema-cheie pe care aceste studii au urmărit-o mereu a fost: diferenţele de la o zonă la alta se datorează factorilor genetici, factorilor de mediu sau ambelor categorii (dacă da, în ce măsură fiecăreia dintre ele?)

Complexitatea subiectului a făcut ca el să fie studiat "pe bucăţi"; diverse cercetări au abordat aspecte diferite ale inteligenţei în relaţie cu factorii care o influenţează. Întrucât ereditatea este, pentru moment, prea dificil de controlat (în ciuda progreselor geneticii), numeroase studii s-au axat pe ceea ce era mai susceptibil de a fi îmbunătăţit - factorii externi care condiţionează inteligenţa.

Iar dintre aceste studii, foarte interesante, mai ales prin consecinţele de ordin practic, cunt cele care investighează legătura dintre anumite regiuni geografice şi coeficientul mediu de inteligenţă al populaţiei ce locuieşte zonele respective.

S-a constatat de mai multă vreme că în anumite regiuni coeficientul de inteligenţă (IQ) este mai ridicat decât în altele, iar de-a lungul ultimelor decenii, mai multe ipoteze au fost propuse pentru a explica fenomenul (şi, evident, pentru a oferi soluţii practice: cum facem să avem oameni mai deştepţi acolo unde se pare că ar fi nevoie de o ameliorare a situaţiei?)
Un IQ mai ridicat creează premisele pentru o viaţă mai reuşită, consideră cercetătorii; el este corelat, evident, cu rezultatele mai bune la şcoală, educaţie mai avansată, performanţe profesionale mai bune şi o mai mare probabilitate de a găsi o slujbă satisfăcătoare, atât intelectual, cât şi financiar. Mai mult, un IQ mai ridicat este asociat, în general, cu o stare de sănătate mai bună mai multe puncte de vedere, inclusiv o incidenţă mai mică a obezităţii şi a bolilor de inimă.
De aici, importanţa înţelegerii felului în care se dezvoltă inteligenţa şi a elementelor care îşi pun amprenta asupra ei.



Unele dintre aceste studii au fost realizate în Statele Unite ale Americii, ţară foarte mare şi pe a cărei întindere se întâlnesc fel de fel de condiţii, ceea ce face posibilă şi de mare interes studierea diferenţelor dintre regiuni în ceea ce priveşte gradul de inteligenţă al locuitorilor. Alte studii au recurs la comparaţii între ţări - uneori chiar peste 100 de ţări, de pe diferite continente.

O scurtă trecere în revistă a câtorva dintre ipotezele investigate arată cât de complexă e problema, cât de multe variabile şi necunoscute implică.

  • Într-un studiu publicat în anul 2006, cercetătorii americani Donald Templer and Hiroko Arikawa au găsit că persoanele din zonele cu climă mai rece au un IQ mai ridicat şi explică această corelaţie prin teoria că viaţa în regiunile cu temperaturi mai scăzute este mai dificilă, iar efortul de adaptare, pe termen lung, duce la creşterea coeficientului de inteligenţă. Studiind IQ la populaţii din 129 de ţări, ei au găsit că IQ mediu este mai mare la populaţiile din zonele temperate şi reci ale Eurasiei decât la cele africane. Studiul a provocat reacţii dure, din cauza acestor concluzii, ca şi a faptului că face referire (chiar în titlu) la "culoarea pielii", în relaţie cu coeficientul de inteligenţă, deşi autorii explică faptul că ei au gândit culoarea pielii ca fiind o reflectare a climatul în care s-au dezvoltat populaţiile respective, la nivel multigeneraţional.
  • Un alt studiu, publicat în 2008 (autor: Satoshi Kanazawa) susţine că IQ creşte odată cu creşterea distanţei faţă de locul de origine al speciei umane - Africa sub-sahariană. El explică fenomenul prin faptul că, pe măsură ce se îndepărtau de mediul în care apăruseră şi evoluaseră în primele stadii de dezvoltare (mediu devenit familiar şi în care se descurcau cu uşurinţă), oamenii se confruntau cu condiţii din ce în ce mai diferite de cele cunoscute lor, ceea ce le punea probleme de adaptare şi le stimula dezvoltarea cognitivă. În bună măsură, rezultatele se suprapun cu cele ale studiului precedent (Kanazawa afirmând şi el că IQ este mai ridicat la populaţiile din regiunile îndepărtate de Ecuator), autorul considerând că un climat rece şi "noutatea" mediilor pe care omul le descoperea în migraţiile care l-au dus tot mai departe de centrul său de origine au fost factorii care au dus la dezvoltarea inteligenţei.
  • Nigel Barber, în 2005, a publicat rezultatele unei analize ce implica 81 de ţări şi în care lega coeficientul de inteligenţă de accesul la educaţie şi de modul de viaţă: accesul mai bun la facilităţi de educaţie avea ca efect o creştere a IQ, în vreme ce un mod de viaţă preponderent agrar era corelată cu un IQ mai scăzut.
  • Două cărţi - IQ and the Wealth of Nations, publicată în 2002, şi IQ and Global Inequality (2006) -, scrise de Richard Lynn (de la Universitatea din Ulster, Marea Britanie) şi Tatu Vanhanen (Universitatea din Tampere, Finlanda), lansează ideea că starea de dezvoltare economică a unei ţări are un rol hotărâtor în dezvoltarea inteligenţei locuitorilor săi (atât cât poate fi aceasta evaluată prin teste de IQ uzuale). Este luat în calcul Produsul Intern Brut pe cap de locuitor, pe care autorii l-au corelat cu coeficientul de inteligenţă al diferitelor naţiuni. Concluzia care reiese este că naţiunile ţărilor bogate au coeficiente de inteligenţă mai ridicate, datorită situaţiei economice mai bune. Mai ales prima dintre aceste lucrări a fost aspru criticată de numeroşi experţi, unii acuzându-i pe autori că ar confunda corelaţia cu relaţia cauză-efect, alţii considerând că acurateţea datelor supuse analizei statistice lasă mult de dorit, alţii criticând chiar metodele de calcul statistic folosite. Opinia multora a fost că această idee - că naţiunile bogate ar fi mai deştepte decât cele sărace -, provocatoare în sine, nu poate fi susţinută convingător cu argumentele cărţilor menţionate.


Alte studii au explorat relaţia particulară dintre alimentaţie şi coeficientul de inteligenţă, corelaţia dintre greutatea la naştere şi IQ, conturând, în final, o legătură între starea de sănătate şi IQ. Cum starea de sănătate a unei populaţii are, într-adevăr, o legătură şi cu situaţia economică, respectiv cu nivelul de trai şi mijloacele financiare de asigurare a unor standarde în domeniul sanitar, pe undeva e posibil să existe o oarecare legătură între IQ şi bogăţia naţională, aşa cum sugerează cărţile scrise de Lynn şi Vanhanen, însă e greu de crezut că legătura e atât de simplă şi directă. ( De altfel - ca să complice lucrurile, parcă -, există şi studii care sugerează că relaţia dintre avuţie şi inteligenţă, în cadrul anumitor grupuri, e chiar invers decât susţin Lynn şi Vanhanen.)



Dar, mergând pe această direcţie - corelaţia între starea de sănătate şi coeficientul de inteligenţă al diferitelor grupuri de oameni, în funcţie de zona geografică în care trăiesc - două noi studii descoperă şi aduc argumente în favoarea unui legături până acum puţin explorate: cea între coeficientul de inteligenţă şi bolile infecţioase.

Cercetătorii americani Christopher Eppig, Corey Fincher şi Randy Thornhill au publicat cele două studii (unul referitor la mai multe ţări, altul care compara state din SUA) în 2010 şi respectiv 2011, iar de atunci, un alt studiu, şi mai recent, al altor autori, realizat cu metode statistice mai sofisticate şi apărut în luna mai a acestui an, a confirmat concluziile celor trei americani: bolile infecţioase ar fi, reiese, principalul factor care influenţează coeficientul de inteligenţă.

Cei trei şi-au concentrat atenţia asupra bolilor parazitare (determinate de infestarea cu paraziţi interni), iar într-un articol apărut în publicaţia Live Science, Christopher Eppig explică mecanismele fiziologice ale acestei corelaţii, în modul următor: creierul este un mare consumator de energie La adulţi, el consumă cca. un sfert din rezervele energetice ale organismului, iar nou-născuţii folosesc aproape 90% din caloriile disponibile pentru a-şi structura şi menţine în funcţiune creierul (de unde şi importanţa unei bune alimentaţii mai ales în perioada copilăriei).

Dacă în copilărie, perioadă critică pentru dezvoltarea creierului, se întâmplă ceva care sărăceşte rezervele energetice ale corpului, dacă apare un "hoţ" de energie care fură din preţioasele resurse destinate hrănirii ţesutului cerebral, atunci dezvoltarea cognitivă va fi afectată.

Or, prezenţa paraziţilor în organism implică un mare consum de energie. Rezervele corpului sunt redistribuite pentru a alimenta masiv şi sistemul imunitar, ale cărui cerinţe sunt mari atunci când luptă cu agenţii patogeni. În această situaţie, creierul e nevoit să se mulţumească cu o cantitate de energie mai mică decât normal, ceea ce impietează asupra dezvoltării lui, influenţează negativ abilităţile cognitive şi se traduce prin scoruri IQ mai mici.



Astfel, studiul realizat pe populaţia SUA arată că, în statele în care procentul persoanelor infestate cu diferiţi paraziţi este mai ridicat (state ca Louisiana, California, Mississippi), coeficientul de inteligenţă este mai scăzut. Invers, în statele Massachusetts, New Hampshire şi Vermont, IQ este mare, corelat cu un nivel scăzut al infecţiei cu paraziţi. Iar această corelaţie, spun autorii, se menţine pentru toate statele analizate.


Şi alte studii anterioare sugeraseră existenţa unei astfel de legături: un articol ştiinţific publicat în 2002 arăta că infestările masive cu viermi intestinali diminuau performanţele cognitive ale copiilor, iar o lucrare apărută în 2010 şi redactată de Atheendar Venkataramani, de la Facultatea de Medicină a Universităţii Harvard, SUA, sublinia legătura dintre expunerea la infectarea cu parazitul malariei, în copilărie, şi performaţele cognitive la vârsta adultă: în Mexic, persoanele care crescuseră în regiuni unde fuseseră implementate programe de combatere a malariei aveau performaţe mentale mai bune în comparaţie cu cele care copilăriseră în regiuni cu incidenţă mare a bolii.

Autorii Christopher Eppig, Corey Fincher şi Randy Thornhill intenţionează să exploreze în continuare aceste conexiuni, să afle ce boli sunt mai susceptibile de a provoca deteriorarea capacităţilor intelectuale şi în ce mod.


Dezvoltarea intelectului se arată, aşadar, chiar mai complexă decât credeam. Pe lângă componenta ereditară, educaţie, alimentaţie şi climă, iată că starea de sănătate (mai ales în copilărie) pare să aibă un rol neaşteptat de însemnat.

Până la urmă, e o veste bună: dacă asupra eredităţii n-avem, pentru moment, prea mult control şi nici clima n-o prea putem schimba (decât în sensul încălzirii ei, ceea ce, dacă e să ne luăm după studiile menţionate în prima parte a articolului, dăunează inteligenţei), în schimb programele de îmbunătăţire a alimentaţiei şi de ameliorare a stării de sănătate sunt posibile.

O lume de oameni mai bine hrăniţi şi mai sănătoşi ar însemna, aşadar, o lume de oameni mai inteligenţi? Aşa se pare.