Prima pagină Stiinta

Inainte si dupa petrol

Cecilia Stroe | 05.03.2007 | ● Vizualizări: 146
Inainte si dupa petrol     Inainte si dupa petrol + zoom
Galerie foto (1)

In cele din urma, Uniunea Europeana tot va spune adio petrolului. Un abandon definitiv si fara posibilitate de intoarcere, in urma caruia viata noastra nu va mai fi la fel.

La inceputul acestui an, Comisia Europeana a dictat prioritatile Batranului Continent in materie de energie, in cadrul unui program ce stabileste printre obiectivele obligatorii pentru tarile membre o reducere cu 20% a emisiilor de CO2 pana in 2020. Teoretic, un aer mai curat inseamna mai putin petrol si o mai mare atentie acordata surselor de energie regenerabile, cum sunt cea eoliana si cea solara. Dar, practic, soarele si vantul nu ajung, este nevoie si de o reconsiderare a nuclearului ca sursa de energie capabila sa reduca emisiile daunatoare din atmosfera. 

Astfel, dupa doua decenii de tacere, energia nucleara revine in centrul atentiei, redeschizand o dezbatere controversata prin traditie. Si acest lucru se intampla in contextul in care cresterea continua a consumurilor energetice si a preturilor la combustibi­lii fosili anunta reizbucnirea crizei economice si petroliere din anii 1970, alimentata de tensiuni politice si conflicte in care sunt implicate unele dintre principalele tari producatoare.  

Nuclear? No, thanks!
Potrivit analistilor, motivele acestei reluari a dezbaterii cu privire la domeniul nuclear sunt legate de o criza specifica: pe pietele liberalizate – Statele Unite si Marea Britanie, mai ales –, de circa 20 de ani investitiile private in domeniul nuclear s-au oprit. Este celebra o coperta a revistei The Economist dedicata falimentului privatizarii sectorului nuclear in Anglia, cu titlul: „Nuclear? No, thanks”. 

Motivele acestei respingeri a nuclearului din partea pietei liberalizate sunt legate de timpii lungi de con­structie a acestui tip de centrale, de exorbitantele costuri initiale si de riscurile financiare asociate unor eventuale accidente sau functionari defectuoase. Ca atare, in ultimele decenii, investitiile in domeniu s-au concentrat cu preponderenta asupra prelungirii duratei de viata a instalatiilor existente. Dar chiar si asa, mai devreme sau mai tarziu, acele batrane instalatii tot isi vor da obstescul sfarsit, perspectiva fiind inchiderea a zeci de reactoare in intrega lume, multe dintre ele aflate pe teritoriul SUA.

In 2005, confruntat cu riscul unei surpari pe verticala a intregului sector nuclear, Congresul Statelor Unite a aprobat Energy Bill – un soi de plan energetic – care contine doua noutati fundamentale: o subventie publica pentru electricitatea produsa de nuclear de 1,8 centi/kWh pana la o putere instalata de 6.000 MW; si, in cazul in care este vorba despre o instalatie „inovatoare” (de fapt, de multe ori noile reactoare sunt „first-of-a-kind”), accesul constructorului la credite de pana la 80% din costul capitalului investit. 

De cealalta parte a Oceanului, planurile lui Blair de resuscitare a sectorului nuclear au fost franate de un judecator de la Inalta Curte britanica, Justice Sullivan, care a considerat modul de a proceda al premierului gresit si incorect, cerand guvernului sa mai evalueze o data, prin intermediul unui sondaj mai pertinent, parerea opiniei publice cu privire la aceste subiecte. Pentru guvernul britanic, relansarea nuclearului reprezinta o parte relevanta a liniilor de actiune propuse in recent-publicata Carte Alba a Energiei. Intr-un fel, decizia lui Sullivan este si o victorie a Greenpeace, aceasta organizatie fiind cea care a solicitat reexaminarea consultarii realizate de guvern anul trecut, considerata de ecologisti o adevarata rusine. Alimentand polemica, oficialul Greenpeace, Sarah North, a argumentat ca energia nucleara „nu numai ca nu este o solutie la problemele de mediu, cum considera guvernul, ci, dimpotriva, constituie o periculoasa sustragere de la luarea deciziilor necesare pentru infruntarea in mod serios a schimbarilor climatice, in masura in care energia nucleara reprezinta doar 3,6% din energia primara totala”.

La ora actuala, energia provenita din sursa nucleara satisface in Marea Britanie un procent de 19-20% din necesarul electric national, dar inchiderea graduala a instalatiilor existente ar cobori aceasta cota la 7% pana in 2020. Obiectivul lui Blair era, si cel mai probabil ramane, acela de a duce in viitor procentul la 40% prin construirea de centrale noi. Guvernul britanic isi motiveaza alegerea prin faptul ca tehnologia nucleara este singura in masura sa inlocuiasca rapid sursele fosile si sa reduca cu 60% emisiile de CO2 pana in 2050.

Totusi, pentru masurarea impactului energiei nucleare asupra mediului este fundamentala evaluarea intregului ciclu de viata al acestei tehnologii, de la extragerea uraniului, la dezafectarea instalatiilor si tratarea reziduurilor radioactive. 

„There is nothing green about Blair’s nuclear dream”, a conchis David Lowry, coordonator din partea laburistilor a campaniilor ambientale si responsabil cu problemele legate de tehnologia nucleara, intr-un articol publicat in The Guardian la 20 februa­rie. Tehnologia nucleara nu este una cu zero emisii de CO2, a explicat el. O demonstreaza diferite studii care au examinat aceste emisii. Printre ele se numara cel elaborat de Öko Institut in colaborare cu ministerul german al mediului si cel semnat de profesorii Smith si Van Leeuwen, de la Universitatea din Gröningen, Olanda. Ambele studii au ajuns la concluzia ca ciclul combustibilului nuclear produce o cantitate de CO2 relativ mare. Cu cat este mai scazuta concentratia de uraniu brut, cu atat va rezulta mai mult CO2, iar Smith si Van Leeuwen au determinat faptul ca tehnologia nucleara produce cam o treime de CO2/kWh in comparatie cu o centrala termoelectrica pe gaz de talie medie. 

Marele atu al tehnologiei nucleare consta in posibilitatea de a obtine o cantitate de energie enorma dintr-un volum mic de carburant (1 kg de uraniu 235 are acelasi continut energetic cu 3 milioane kg de carbune). Tehnologia necesara este destul de sofisticata, motiv pentru care costurile unei asemenea investitii sunt ridicate. 

Dar pretul final al electricitatii produse astfel ramane totusi rezonabil in comparatie cu al electricitatii obtinu­te pe baza de gaz sau carbune. Rezer­vele de uraniu 235 sunt insa limitate si, daca domeniul nuclear s-ar dezvolta rapid, ele ar seca in doar cateva zeci de ani. O problema deja rezolvata, in opi­nia unora, gratie asa-numitelor reac­toa­re „rapide”: functionand ca fertiliza­toa­re, acestea pot extrage din uraniul na­tu­ral de circa 50 de ori mai multa ener­gie, asigurand necesarul de ma­te­rial de fisiune pentru mai multe sute de ani. 

Dintr-o perspectiva ambientala, tehnologia nucleara are avantajul unor emisii scazute de CO2, fapt ce o face deosebit de atragatoare in perspectiva protejarii planetei de efectele incalzirii globale. Cea mai spinoasa problema ramane insa cea a reziduurilor radioactive: in pofida modestelor cantitati de deseuri si a solutiilor tehnice valabile, cand vine vorba despre radioactivitate, lucrurile se complica. Deseurile radioactive care asteapta sa fie definitiv puse la adapost se gasesc in mare parte in interiorul centralelor nucelare, unde au ramas depozitate vreme de zeci de ani, din motive de siguranta. Cat despre programele de cercetare si dezvoltare care privesc ciclurile de combustibil rezidual excedentar, acestea se afla deocamdata in faza de evaluare tehnico-economica.  

Shopping-ul nuclear 
Un alt aspect al resuscitarii sectorului nuclear vizeaza industria fostului bloc sovietic. Si in acest caz, criza persista din cauza lipsei prelungite de investitii, chiar daca este vorba in general de industrii de stat privatizate sau in curs de privatizare, in care „competenta” nucleara se numara printre putinele existente. Chiar in zilele cand se comemorau 20 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobil, a fost semnat un acord intre italiana ENEL si guvernul slovac pentru achizitionarea a 66% din Slovenske Electrarne (SE). In cadrul intelegerii, se prevede un plan de investitii de aproape doua miliarde de euro, din care 85% vizeaza terminarea celor doua unitati nucleare de la Mochovce de tipul VVER 440/V-213, de cate 408 MW fiecare. Acestea sunt destinate sa inlocuiasca unitatile operative de la Bohunice (de tipul VVER 440/230), care vor fi inchise in 2008, conform prevederilor din acordul de parteneriat pentru aderarea la UE, deoarece se afla sub standardul minim de siguranta. Este vorba despre tehnologie sovietica, al carei design de baza dateaza de la finele anilor 1970. 

La Mochovce, localitate situata la 100 km de Bratislava si la 150 km de Viena, constructia unitatilor nucleare a inceput in 1984, iar in 1990 a avut loc prima intrerupere a lucrarilor, din cauza lipsei de fonduri. In 1998 si 1999, au fost date in functiune primele doua unitati, dar finalizarea unitatilor 3 si 4 a fost blocata la 50%.

Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a refuzat sa sustina financiar terminarea constructiei, invocand lipsa unei piete interne care sa motiveze punerea in functiune a reactoarelor. Un studiu de fezabilitate privind finalizarea lor era prevazut pentru mai 2007, dar se pare ca aceasta data nu va fi respectata.   

Revansa nuclearului
Astazi, la 21 de ani dupa dezastrul produs de reactorul numarul 4 al centralei nucleare de la Cernobil, in lume sunt active 440 de asemenea reactoare, iar alte 25 se afla in constructie. 

Majoritatea se gasesc in Europa si in tarile fostei URSS (205), 123 sunt in America de Nord si 106 in sud-estul Asiei. Doar in ultimele 12 luni, patru noi centrale au fost date in functiune: una in Coreea de Sud, una in India si doua in Japonia. 

In clipa de fata, Finlanda isi construieste cea de-a cincea centrala nucleara, dar – spun gurile rele – realizarea reactorului de la Olkiluoto-3 acumuleaza o luna de intarziere cu fiecare luna de constructie. Potrivit celor mai recente estimari, costurile „extra” vor ajunge undeva la 1,5-2 miliarde de euro, la o investitie initiala de 3,2 miliarde de euro.  

In toata Europa, tehnologia nuclea­ra este responsabila pentru producerea a o treime din kilowatii-ora generati. Franta conduce detasat, cu 80%. O urmeaza Germania cu 30%, Spania cu 27% si Marea Britanie cu 23%. In clipa de fata, potrivit unui studiu realizat de compania italiana ENEL, 16% din totalul energiei electrice a planetei vine de la atom. 

De curand, Franta a anuntat constructia unei mari centrale in Normandia, investitie la care va participa si grupul ENEL. Totusi, nu in Europa, ci in ambitioasa Asie se concentreaza cele mai mari eforturi: China, obsedata de nepotolita cerere interna, intentioneaza sa creasca productia proprie electro-nucleara de sase ori pana in 2020, planuri similare fiind impartasite de India si Coreea de Sud. Japonia a pus la punct o strategie energetica pe termen lung concentrata pe productia comuna de electricitate si hidrogen prin tehnologie nucleara. In clipa de fata, pe langa cea finlandeza de la Olkiluoto, o noua centrala se construieste rapid: Chasnupp 2, in Pakistan.

In luna octombrie a anului trecut, grupul Unicredit si Deutsche Bank au anuntat ca se retrag din proiectul nuclear bulgar de construire a unei centrale nucleare la Belene. Era vorba despre o posibila investitie intr-un reactor sovietic din filiera VVER 1000/320 – niciodata aprobat in Europa occidentala –, care urma sa fie amplasat intr-o zona seismica: in 1977, un cutremur a ucis 200 de persoane pe o raza de 14 km in zona cu pricina. Acelasi tip de reactor, instalat la Temelin, in Republica Ceha, este puternic contestat de Austria pe motive de siguranta. In decembrie 2004, reactorul a inregistrat o pierdere de 20.000 litri de apa de racire, iar in luna octombrie a anului trecut, a avut loc aici un nou accident dintr-o lunga serie neagra.

Foto: Reuters, Photos


FACTS


Ce te faci cu deseurile?


Pana astazi, zirconiul, un mineral obisnuit, provenit din rocile eruptive care se acumuleaza in depunerile aluvionare, a parut a fi depozitarul ideal al deseurilor.
Structura sa cristalina este considerata in masura sa neutralizeze reziduurile radioactive pentru cel putin 241.000 de ani, timp in care plutoniul-239 devine relativ inofensiv. Recent, in revista Nature a aparut un studiu realizat de Pacific Northwest National Laboratory (PNNL) si de Universitatea din Cambridge, iar certitudinile s-au prabusit dintr-o data. Oamenii de stiinta au descoperit ca plutoniul este capabil sa distruga zirconiul intr-un interval de cinci ori mai scurt decat cel estimat anterior. Ca atare, plutoniul radioactiv ar putea incepe sa iasa la suprafata dupa doar 210 ani, provocand o completa capitulare a zirconiului in 1.400 de ani. Astfel, plapandele certitudini cu privire la neutralizarea deseurilor radioactive au sarit in aer. O solutie la aceasta problema ar putea veni din partea proiectului Litho-Jet al Universitatii Tehnice din Kosice, Slovacia. Aici, inginerul german Rolf Bielecki lucreaza la un proiect de depozitare a deseurilor intr-un teren de roca, la adancimea de un kilometru.

Tag-uri: petrol