Home » Timp Liber » Bucureştiul anilor ‘70 în fotografii semnate Ion Dumitriu

Bucureştiul anilor ‘70 în fotografii semnate Ion Dumitriu

Bucureştiul anilor ‘70 în fotografii semnate Ion Dumitriu
Publicat: 30.11.2007
Rromi, arta, poveste, carte-obiect la Galeria Posibila: proiectul Ion Dumitriu – expozitie de fotografie si carte.

Galeria Posibila deschide cu acest proiect – buna initiativa de redescoperire a informatiei ascunse in fotografie – un exercitiu de normalitate pentru cultura noastra vizuala hypermetropolitana. Totul porneste de la o serie/arhiva de diapozitive facute langa ruinele bisericii Manastirea Chiajna, la groapa de gunoi a Bucurestiului, de catre artistul Ion Dumitriu, profesor intre anii 1975-1978 la scoala generala nr. 161 din apropiere.
Vremurile ce se ascund de partea cealalta a revolutiei din decembrie 1989 au aceasta
 calitate impresionanta de a parea evanescente, bune de imprastiat in note de subsol ale contextului contemporan. Si totusi cat de hypercontemporani in sensul de hipermetropi suntem atunci cand ne dam seama ca nu stim sa ne uitam indeaproape din ce erau compuse acele vremuri?
Fotografiile marite dupa diapozitive din expozitie, impreuna cu o carte crescuta din intrebarile despre noi insine, pe care acestea le trezesc in 14 autori alesi pe spranceana, alcatuiesc tot atatea elemente pentru a ne ajuta sa privim mai bine. Mediumul artistic face posibila extrapolarea peisajului delimitat ca “groapa de gunoi” din Giulesti – Sarbi si “parcul copilului” amenajat de Ilie Blejan in propria sa curte din apropiere. Asa cum in alte vremuri, “glorioase” in felul lor, erau imortalizate campurile de batalie prin peisaje de razboi pictate in ulei, deseurile saptamanal culese de pe strazile Bucurestiului de serviciul de salubritate monopol de stat comunist si apoi depuse la margine de capitala, servesc la mult mai mult decat la a recompune un cliseu de tipul “vremuri de trista amintire”. Aruncata asa, aceasta expresie amorfa seamana deja foarte mult cu punga de plastic de la hypermarket in care strangem ce ramane din efortul nostru de a consuma un pic ca personajul Taz din desenele animate. Pudic, ea contine frenezia cu care ne privim consumismul. Fotografiile din seria “groapa de gunoi” confisca insa acest superficial.
O parte obscura a istoriei peisajului vremurilor comuniste, groapa de gunoi pune in valoare si totodata exploateaza pe cei ce o administreaza
. Pe atunci, tiganii angajati sa descarce si sa sorteze gunoiul. Ei muncesc, pranzesc sau pasc oi in mijlocul unei lumi a nimanui, formate in mod coplesitor din toate obiectele pe care nimeni nu le mai voia. Cutii goale de conserve, bidoane fara vopsea, coji de oua, hartie si piese mecanice uzate, biserica in ruina din fundal, tot atatea victorii asupra conditiei umane.
Calitatea imaginilor si a cartii pe care fotografiile fa
cute de Ion Dumitriu au generat-o nu sunt doar puneri in discutie ale problemelor sociale ce se perpetueaza si acum prin statutul de untouchable aplicat individual anonim rromilor ce se ocupa de ghena de la bloc sau striga “fiareee vechiiii” printre blocurile ce ne-au ramas in folosinta din acea perioada. Aflata printre autorii invitati de Matei Caltia, fondator al Galeriei Posibile, editor si conceptor grafic al cartii, Delia Grigore, de etnie rroma, scrie despre o istorie similara. Sa invatam cu ea despre numele dat rromilor: tigani, cuvant ce nu exista in limba lor, ci provine din greaca medie a Imperiului Bizantin, in care “athinganoy” insemna “pagan”, “de neatins” sau “impur”. La prima atestare in Tarile Romane din secolul al XIV-lea, semnalata in documente manastiresti, termenul ce a devenit mai tarziu “tigan” desemna o stare sociala, aceea de rob si nicidecum etnia.
Multi alti autori ai cartii, intitulata ea insa si “Groapa de gunoi”, aleg sa se concentreze asupra propriilor reminiscente ce ii leaga de oras, precum Mircea Cartarescu, ajuns in tinerete, asemenea lui Ion Dumitriu, profesor la periferie. Peisaje urbane, mai largi decat cele schitate in imaginile semnate de Ion Dumitriu, devin astfel aria de joaca a elocventei in observatie. Ajung uneori sa transmita materialitatea seaca in situatia in care reusim sa le privim detasati, precum Cornelia Florea in “Chiajna climbing”, despre cum se escaladeaza ruinele bisericii, in comentariile preluate de pe bloguri si alte “rezultate cautare pe net” despre acest loc azi, dar mai ales in anexele cu o nuana de sarcasm, “lucruri de luat in excursie” si “sfaturi pentru excursie”. Aveti ocazia la groapadegunoi.wordpress.com sa adaugati propriile voastre opinii.
Exista insa in fotografiile expuse la Galeria Posibila, la marginea desertului creat de serviciile de salubritate din alte vremuri, si o mica oaza pustie. Parcul pentru copii. Dovada a acelui surplus de viata ce poate submina oricate triste amintiri. Numele celui care l-a realizat, cu materia prima
 la indemana din vecinatatea gropii de gunoi, ramane astfel prins si el intre paginile istoriei: Ilie Bejan. Papagaliceste sau liric, pe capace de tabla sau cauciucuri sparte, Ilie Bejan a scris atunci si Ion Dumitriu a consemnat pentru noi: “Mentineti curatenia Orasului”, “invatati dragi copii”; “Veniti cu totii la vole dragi copii”; “Sportul mentine sanatatea”; “Atmira munca gazdei”; ”Nu fuma in casa”.
O poezie: Seara-ncet incet se lasa / Si pornim cu toti spre casa. / Plini de praf si obositi, / Dar nespus de fericiti… / Ne-am jucat, ne-am intrecut / Am facut tot ce-am stiut urmata de asemenea de indemnuri: “vom fii cumintii” samd.
Ion Dumitriu, diapozitive 1975-1978, la Galeria Posibila, pana in 27 ianuarie 2008.

Sursa: Timeout Bucuresti

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase