Home » D:News » Astronauţii ar putea supravieţui pe Marte, susţine NASA

Astronauţii ar putea supravieţui pe Marte, susţine NASA

Publicat: 20.11.2012
Astronauţii implicaţi în viitoarele misiuni spaţiale vor putea supravieţui radiaţiilor de pe Planeta Roşie, susţine un expert NASA.

De curând, cercetătorul responsabil pentru monitorizarea datelor colectate de roverul Curiosity cu privire la radiaţii a declarat că nivelurile de energie de la suprafaţa planetei fluctuează de la zi la zi şi de la sezon la sezon, dar că ele nu sunt diferite de cele experimentate la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale.

„Absolut, astronauţii pot supravieţui în acel mediu. În realitate nu ne-am pus niciodată problema cum le vom putea oferi astronauţilor cea mai bună protecţie”, a explicat omul de ştiinţă, Don Hassler.

Pe Pământ, atmosfera şi câmpul magnetic feresc viaţa de radiaţiile puternice emise de soare şi alte surse cosmice. Totuşi, Marte nu deţine astfel de caracteristici, iar astronauţii care ar ajunge aici ar fi expuşi la un nivel de radiaţii mult mai ridicat.

Hessler susţine că, în ciuda faptului că roverul va trebui să fie expus la o furtună solară, un eveniment care va creşte cu mult nivelurile de radiaţii, ar trebui să fie posibil ca astronauţii să suporte doza de radiaţii proprie unei misiuni de 1-2 ani pe Marte.

Astronauţii au limite de expunere la radiaţiile pe care le pot suporta în timpul misiunilor. Aceste limite determină cât de mult poate fi expus un astronaut la radiaţii solare sau cosmice înainte de a i se deteriora grav sănătatea. Având în vedere că o misiune pe Marte ar presupune o durată lungă de expunere, astronauţii vor trebui să poarte o protecţie potrivită.

Furtunile solare sunt cele mai îngrijorătoare. Expunerea la radiaţii în timpul unui astfel de eveniment ar putea cauza îmbolnăvirea imediată a astronauţilor de pe Marte sau din spaţiu.

Sursa: LA Times

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O funcție controversată lansată recent pe Instagram a fost retrasă de Meta

Record mondial la concertul rapperului american Pitbull de la Londra

Unul dintre cele mai vechi cinematografe din Spania a fost transformat în hotel

De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?

Kurt Lewin, psihologul care a arătat că mediul modelează comportamentul la fel de mult ca personalitatea

Oamenii de știință au creat cea mai realistă celulă artificială de laborator

O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni

Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%

Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze

Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?

Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur

Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?

Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?

Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison

Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia

Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume

Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă

De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?