Home » D:News » Terapia prin artă ajută copiii cu probleme de comportament

Terapia prin artă ajută copiii cu probleme de comportament

Terapia prin artă ajută copiii cu probleme de comportament
Publicat: 19.01.2015
Terapia prin artă, desfăşurată în cadrul instituţiilor şcolare, ajută copiii să îşi rezolve problemele de comportament, potrivit unui nou studiu, realizat în Marea Britanie, transmite Reuters.

Demarat în 2002, programul „The Art Room” (Camera de artă, n.r.) se adresează copiilor cu vârsta între 5 şi 16 ani, despre care profesorii lor cred că au nevoie de suport emoţional şi comportamental.

Potrivit unui studiu publicat în revista The Arts in Psychotherapy, cercetătorii au descoperit că elevii care au terminat programul de zece săptămâni „The Art Room” erau mai puţin deprimaţi, cu mai puţine probleme comportamentale şi cu mai multă încredere de sine.

Programul „The Art Room” oferă un mediu de îngrijire şi creativitate prin care copiii pot „învăţa şi reuşi prin intermediul artei”, a declarat Melissa Cortina, un psiholog implicat în programul educativ.

Specialiştii din cadrul programului „The Art Room” lucrează cu copiii în ceea ce priveşte aptitudinile sociale, educaţia, dar şi ca o formă de terapie.

Personalul este antrenat să urmeze o anumită metodologie, potrivit psihologului Melissa Cortina. Scopul programului este ca, în cele din urmă, să ajute copiii şi adolescenţii să se dedice din nou educaţiei.

„În momentul în care îşi dau seama că pot avea succes în ceea ce fac, cu ajutorul programului, pot folosi acest sentiment de încredere în sine în viaţa de zi cu zi şi la şcoală”, a spus Melissa Cortina.

Pentru noul studiu, Melissa Cortina şi colega sa Mina Fazel de la Universitatea Oxford au analizat chestionarele completate de 169 de elevi înscrişi în program şi de profesorii acestora înainte şi după anul şcolar 2012-2013. În total, în acea perioadă, peste o mie de copii din treisprezece şcoli au participat la programul „The Art Room”.

Potrivit răspunsurilor profesorilor, rezultatele elevilor s-au îmbunătăţit în toate domeniile. Cercetătoarele au înregistrat o scădere cu 37% în ceea ce priveşte o categorie numită „Total Difficulties” („Toate problemele”, n.r.), o scădere cu 41% a problemelor emoţionale, o reducere cu 15% a problemelor de conduită, o scădere cu 33% a hiperactivităţii, o micşorare cu 41% în ceea ce priveşte problemele cu colegii de clasă şi o îmbunătăţire cu 24% a comportamentului social.

Din răspunsurile oferite de copii, cercetătoarele au observat o scădere notabilă a simptomelor de depresie. Înainte de includerea în program, 16 studenţi (22%) au fost catalogaţi drept deprimaţi. După program, mai puţin de patru procente dintre aceştia au mai fost consideraţi deprimaţi.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce unii oameni caută filme de groază, deși știu că îi vor speria?
De ce unii oameni caută filme de groază, deși știu că îi vor speria?
Au construit mesopotamienii o baterie cu aproape 2.000 de ani înaintea lui Volta? Misterul „bateriei din Bagdad”
Au construit mesopotamienii o baterie cu aproape 2.000 de ani înaintea lui Volta? Misterul „bateriei din Bagdad”
Cum a ajuns lumea să mănânce fără să coboare din mașină? Istoria neașteptată a restaurantelor drive-thru
Cum a ajuns lumea să mănânce fără să coboare din mașină? Istoria neașteptată a restaurantelor drive-thru
De ce continuăm să facem lucruri despre care știm că ne fac rău? Creierul preferă adesea recompensa de acum
De ce continuăm să facem lucruri despre care știm că ne fac rău? Creierul preferă adesea recompensa de acum
Când au început oamenii să vorbească? Ce pot spune cercetătorii despre originea limbajului
Când au început oamenii să vorbească? Ce pot spune cercetătorii despre originea limbajului
Ce miros aveau parfumurile egiptenilor acum 3.500 de ani? Cercetătorii încearcă să le recreeze
Ce miros aveau parfumurile egiptenilor acum 3.500 de ani? Cercetătorii încearcă să le recreeze
Donald Trump s-a autointitulat „cel mai bun președinte” din istoria SUA
Donald Trump s-a autointitulat „cel mai bun președinte” din istoria SUA
Surpriza dintr-o grădină de lângă Strasbourg: Ce fel de păianjen și-a făcut apariția?
Surpriza dintr-o grădină de lângă Strasbourg: Ce fel de păianjen și-a făcut apariția?
Omul care a făcut din regele Ludovic al XIV unul dintre cei mai puternici monarhi. Cum îi pedepsea pe cei care fabricau lucruri proaste
Omul care a făcut din regele Ludovic al XIV unul dintre cei mai puternici monarhi. Cum îi pedepsea pe cei care fabricau ...
De ce uneori copiii încalță pantofii părinților?
De ce uneori copiii încalță pantofii părinților?
Un îndulcitor folosit în alimente, guma de mestecat și pasta de dinți ar putea crește riscul de AVC
Un îndulcitor folosit în alimente, guma de mestecat și pasta de dinți ar putea crește riscul de AVC
Statele Unite au încheiat „cel mai mare acord petrolier din istoria lumii”, a anunțat Donald Trump
Statele Unite au încheiat „cel mai mare acord petrolier din istoria lumii”, a anunțat Donald Trump
Un vaccin deja în circulație ar putea funcționa și împotriva demenței, au descoperit cercetătorii
Un vaccin deja în circulație ar putea funcționa și împotriva demenței, au descoperit cercetătorii
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale
Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes
Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă