Home » Cultură » Decizie în cazul inimii Reginei Maria, la peste 77 de ani de la moartea ei

Decizie în cazul inimii Reginei Maria, la peste 77 de ani de la moartea ei

Decizie în cazul inimii Reginei Maria, la peste 77 de ani de la moartea ei
Publicat: 23.09.2015
Caseta de argint în care se află inima Reginei Maria şi care va face parte din colecţia publică a Muzeului Naţional Peleş, după cum a decis, miercuri, Executivul, printr-o hotărâre de Guvern, va fi transferată, pe 3 noiembrie, de la Muzeul Naţional de Istorie a României la Castelul Pelişor.

Caseta în care se află inima Reginei Maria, transferată la Palatul Pelişor, pe 3 noiembrie

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de biroul de presă al Casei Regale, prin decizia Regelui Mihai, inima Reginei Maria va fi aşezată în Salonul de Aur al Castelului Pelişor. Acesta este, de altfel, locul unde inima Reginei Maria a bătut pentru ultima dată.

Inima va fi transferată în caseta sa originală din argint, în cadrul unei procesiuni care va porni, pe 3 noiembrie, de la ora 11.00, de la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti. Inima Reginei Maria va fi escortată până la Palatul Regal, unde procesiunea se va opri pentru câteva minute. Maşinile vor parcurge traseul cu viteză redusă, pentru ca publicul să poată prezenta un ultim omagiu. Pentru a respecta dorinţa testamentară a Reginei Maria, inima va fi acoperită, pe toată durata procesiunii, ca şi pe soclul ei din Salonul de Aur, cu stindardul României şi cel al Marii Britanii.

Inima Reginei Maria va parcurge, apoi, cu escortă, traseul de la Palatul Regal la Castelul Pelişor.

Familia Regală se va afla, pe tot parcursul procesiunii, alături de inima Reginei Maria. De asemenea, membri ai familiei principesei Ileana vor lua parte la procesiune.

La Castelul Pelişor, la ora 15.00, în cadrul unei ceremonii, în numele Regelui Mihai, principesa moştenitoare Margareta va aşeza inima Reginei Maria în Salonul de Aur, pe locul ei definitiv.

„Inima va odihni pe un soclu plasat în spatele canapelei unde regina a trecut la cele veşnice, în ziua de luni, 18 iulie 1938, la ora 17.38”, se arată în comunicatul remis MEDIAFAX.

La eveniment vor fi prezenţi şi principele Radu, principesa Maria, arhiducesa Maria Magdalena a Austriei şi soţul ei, baronul Hanns Ulrich von Holzhausen, reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, ai Muzeului Naţional de Istorie şi ai Muzeului Naţional Peleş, precum şi membri ai clerului şi ai Casei Regale.

Ultima dorinţă a Reginei Maria a fost ca inima sa să se odihnească în capela special destinată în acest scop de la reşedinţa regală din Balcic. Însă, realităţile geopolitice au făcut ca, începând din 1940, la doar doi ani de la decesul suveranei, acest lucru să nu mai fie posibil. O soluţie temporară a fost păstrarea ei la Castelul Bran, însă capela de acolo a fost desecralizată în perioada comunistă. Inima a fost transferată apoi la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti. În situaţia dată, în care Balcicul se află în afara teritoriului naţional, Regele Mihai a decis ca, pentru o perioadă nedeterminată, locul inimii bunicii sale să fie Salonul de Aur, unde suverana şi-a găsit sfârşitul.

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii
O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii
(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare
(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții
Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?
Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?