Cum a proorocit presa interbelică apariţia televiziunii în România

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Primul citat adus în sprijin este însă din… 1953! Pentru a localiza temporal primele atestări ale cuvântului, să coborâm în timp!

Suntem la început de vară a anului 1938. Lacurile din nordul Capitalei (Băneasa, Herăstrău, Floreasca) erau asanate şi în recent creatul Parc Naţional „Regele Carol II” (actualul „Herăstrău”) are loc a patra ediţie a „Lunei Bucureştilor”. Se aniversau 20 de ani de la Marea Unire şi 100 de ani de la naşterea pictorului Nicolae Grigorescu. Manifestările cultural-ştiinţifice, care nu ar fi asigurat o afluenţă numeroasă, erau dublate, ba chiar întrecute ca interes de atracţiile Luna Park-ului (parcul distracţiilor): circul Medrano, Water Shooter, jocuri mecanice, un autodrom electric, omul de sticlă, omul invizibil. Cel mai căutat a fost însă, în cele câteva zile cât au durat demonstraţiile, pavilionul Televiziunii.

Era o adevărată trufanda tehnică, dacă ne gândim că primul serviciu de televiziune publică fusese iniţiat în 1936 de către BBC şi că achiziţionarea unui receptor tv nu era la îndemâna oricui (costa, pe atunci, cam 12.000 de dolari în banii de azi). Mai mult, dacă este să dăm crezare „Gazetei municipale”, organizatorii „Lunei Bucureştilor” îşi propuseseră să aducă minunea tehnologică încă de la doua ediţie a Lunei, din 1936. Nu putem şti de ce nu s-a făcut…

Înainte de a oferi mai multe amănunte despre entuziasmul presei şi al publicului, să punctăm câteva momente importante din istoria de până atunci a televiziunii.

Cuvântul „televiziune“ a fost creat de fizicianul rus Constantin Perski, care l-a folosit într-o prelegere („Televiziunea cu ajutorul electricităţii”) prezentată, în franceză, în cadrul primului Congres Internaţional de Electricitate, Paris, august 1900.

Textul integral al începutului poveştii televiziunii în România este disponibil aici.