Motivul pentru care nu avem amintiri din primii ani ai copilăriei

Fenomenul cunoscut ca ,,amnezia copilăriei”  a stârnit interesul psihologilor timp de mai mulţi ani. Prima ipoteză pe care specialiştii o iau în considerare este că sugarii nu au memoria dezvoltată complet, însă copiii îşi pot forma amintiri de scurtă durată (câteva minute) şi amintiri pe termen lung (câteva săptămâni). În cadrul unui studiu, un sugar de şase luni a reuşit să memoreze butonul care acţiona un trenuleţ de jucărie, reamintindu-şi obiectul pentru câteva săptămâni.

Capacităţile memoriei de la aceste vârste nu sunt atât de mari, precum cele ale unui adult, însă ele continuă să se dezvolte până în adolescenţă. O teorie acceptată a ,,amneziei copilăriei” implică anumite zone ale creierului care contribuie la formarea, menţinerea şi refacerea memoriei. De exemplu, hipocampusul, responsabil pentru formarea memoriei, continuă să se dezvolte până la şapte ani. Copiii şi adolescenţii au amintiri mult mai timpurii decât adulţi, fapt ce sugerează că problema nu ar fi în crearea amintirilor ci în menţinerea acestora.

• Pentru prima dată, cercetătorii ar fi detectat un obiect masiv în Centura Kuiper
• Creierul are mai multe sisteme de apărare decât am crezut, indică un studiu

Un alt factor este limba vorbită. Începând de la vârsta de şase ani, copiii progresează de la un cuvânt la vorbirea fluentă în limba lor nativă. Unii cercetătorii consideră că abilitatea copilului de a verbaliza un eveniment prezice cât de bine îşi va aminti momentul peste luni sau ani de zile. În cadrul unui experiment, copiii au fost intervievaţi după ce au fost aduşi în departamentele de accidente şi de urgenţă pentru leziuni comune ale copilăriei. Copiii cu vârste peste 26 de luni, care puteau verbaliza, au reuşit să-şi reamintească informaţiile cinci ani mai târziu, iar cei cu vârsta sub 26 de luni, care nu puteau vorbi, şi-au amintit foarte puţine aspecte.

Efectele sociale şi culturale

Majoritatea cercetărilor se axează pe vorbire şi pe două aspecte particulare ale acesteia: naraţiunea şi funcţia socială. Când părinţii le povestesc copiilor evenimente din trecut practic îi învaţă cum să povestească.

Reminiscenţa are diferite funcţii sociale în funcţie de cultură. Adulţii din cadrul culturilor care acordă o importanţă mai mare libertăţii copiilor (America de Nord şi vestul Europei) tind să aibă mult mai multe amintiri din perioada copilăriei lor, faţă de adulţii din culturile înrudite (Asia şi Africa)

Sursa: IFL Science

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: