Home » Știință » Descoperire neaşteptată în spaţiu: pe Titan, cel mai mare satelit al planetei Saturn, au loc furtuni surprinzător de intense

Descoperire neaşteptată în spaţiu: pe Titan, cel mai mare satelit al planetei Saturn, au loc furtuni surprinzător de intense

Descoperire neaşteptată în spaţiu: pe Titan, cel mai mare satelit al planetei Saturn, au loc furtuni surprinzător de intense
Publicat: 14.10.2017
Pe suprafaţa satelitului Titan au loc furtuni surprinzător de intense, conform echipei de cercetare de la Universitatea California din Los Angeles (UCLA). Deşi acestea sunt relativ rare, având loc mai puţin de o dată într-un an de pe Titan (care este echivalentul a 29 şi jumătate ani tereştri), au loc mult mai des decât se credea anterior.

„Credeam că aceste evenimente au loc o dată la un mileniu, sau chiar mai rar”, a precizat Jonathan Mitchell, profesor la UCLA şi autorul principal al acestui studiu.

Furtunile creează inundaţii masive în zonele care altfel sunt deşertice. Aşadar, suprafaţa lui Titan este similară în anumite privinţe cu cea a Terrei, în sensul că şi acolo se formează râuri care se revarsă în lacuri sau în mări, iar luna lui Saturn are nori şi ploi sezoniere. Totuşi, în loc de apă, pe Titan este metan lichid, scrie Science Daily.

De asemenea, la fel ca pe Pământ, astfel de evenimente extreme duc la formarea conurilor de dejecţie, unde o cantitate mare de sediment este transportată de torent, ducând la un relief care văzut de sus are o formă de evantai.

„Cele mai intense furtuni de metan duc la o cantitate mai mare de 30 de centimetri de lichid pe suprafaţă, ceea ce se apropie de cantitatea de apă adusă de uraganul Harvey din Texas”, adaugă Mitchell.

Descoperirile domenstrează rolul important al precipitaţiilor extreme în formarea reliefului pe Titan, iar o mai bună înţelegere a relaţiei dintre precipitaţii şi suprafeţele planetare poate duce la noi înţelegeri cu privire la impactul pe care clima şi schimbarea acesteia îl are asupra altor planete precum Pământul.

Relieful specific, rezultat în urma furtunilor, a fost detectat cu ajutorul sondei spaţiale Cassini, care a început să orbiteze planeta Saturn în 2004. Misiunea Cassini s-a terminat în septembrie 2017, când NASA a prăbuşit-o în atrmosfera densă a gigantului gazos.

Mai mult decât atât, s-a observat o distribuţie regională a acestor precipitaţii, unde latitudinile mai mari (spre poli) sunt dominate de relief specific mărilor şi lacurilor alături de conurile aluvionare menţionate mai sus, iar latitdinile mai mici, spre ecuator, sunt dominate de dune de nisip.

Savanţii au utilizat în principal simulările computerizate pentru a studia ciclul hidrologic al lui Titan, întrucât observaţiile precipitaţiilor de pe satelitul lui Saturn sunt dificil de observat, având în vedere că furtunile au loc cel mult o dată la 30 de ani tereştri.

Studiul mai sugerează şi că furtunile intense apar din cauza diferenţelor mari între vremea mai rece şi umedă din zonele latitudinilor mai mari, comparativ cu clima mai caldă şi uscată de la ecuator. Pe Terra, acest contrast al condiţiilor produce cicloni în latitudinile de mijloc, care duc la furtuni puternice şi viscole.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Fenomenul BIZAR de pe Titan, satelitul natural al lui Saturn, a fost în sfârşit explicat de savanţi. ”Orice navă spaţială ar avea mari probleme”

Cercetătorii au descoperit un fenomen uimitor în marea polară a lui Titan, cel mai mare satelit al lui Saturn

Imagini impresionante realizate de sonda Cassini a norilor de metan de pe Titan – FOTO

Primele imagini dintr-o lume extraterestră, dezvăluite de NASA la 12 ani de la filmarea lor

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări ...
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători de la Marea Neagră
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători ...
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?
Un mineral care formează rubine și safire, descoperit de roverul Perseverance pe Marte
Un mineral care formează rubine și safire, descoperit de roverul Perseverance pe Marte
O biserică din Polonia lasă șoferii să plătească parcarea prin rugăciune
O biserică din Polonia lasă șoferii să plătească parcarea prin rugăciune
O ceartă în familie din cauza unui telefon iPhone s-a sfârșit tragic
O ceartă în familie din cauza unui telefon iPhone s-a sfârșit tragic
O baterie care se încarcă în doar 3 minute ar putea schimba viitorul energiei
O baterie care se încarcă în doar 3 minute ar putea schimba viitorul energiei
Nobilul german cu un aer de „dandy” care a devenit unul dintre cei mai iubiți regi ai României
Nobilul german cu un aer de „dandy” care a devenit unul dintre cei mai iubiți regi ai României
Un medicament pentru persoanele cu vitiligo a avut rezultate promițătoare într-un studiu clinic
Un medicament pentru persoanele cu vitiligo a avut rezultate promițătoare într-un studiu clinic
Vladimir Putin acuză Ucraina că a deschis „Cutia Pandorei”
Vladimir Putin acuză Ucraina că a deschis „Cutia Pandorei”
Balenele cu cocoașă din largul coastei New York-ului, în pericol din cauza navelor
Balenele cu cocoașă din largul coastei New York-ului, în pericol din cauza navelor
Lumea se apropie cu pași repezi de războiul pentru resursele de apă
Lumea se apropie cu pași repezi de războiul pentru resursele de apă
Un fenomen ascuns la interiorul atomilor ar putea explica misterioasele raze gamma
Un fenomen ascuns la interiorul atomilor ar putea explica misterioasele raze gamma
O erupție solară tocmai a scos la iveală un punct vulnerabil în previziunile privind vremea spațială
O erupție solară tocmai a scos la iveală un punct vulnerabil în previziunile privind vremea spațială
O descoperire extrem de rară: Fosila unei creaturi marine, de 450 de milioane de ani, ascunde țesuturi încă moi
O descoperire extrem de rară: Fosila unei creaturi marine, de 450 de milioane de ani, ascunde țesuturi încă moi