Home » Știință » Creierul astronauţilor care petrec mult timp în spaţiu îşi schimbă poziţia

Creierul astronauţilor care petrec mult timp în spaţiu îşi schimbă poziţia

Publicat: 07.11.2017
Expunerea pe timp îndelungat la microgravitaţie, în timpul călătoriei în spaţiu, poate afecta astronauţii din punct de vedere neurologic din cauza unui sindrom ce provoacă inversarea poziţiei în care se află craniul.

Dr. Donna Roberts, autoarea studiului, afirmă că aproximativ 40% dintre astronauţii care se întorc din spaţiu au probleme neurologice. NewsWeek notează că partea superioară a creierului este cea afectată, această regiune se acupă de controlarea vederii, iar astronauţii afectaţi prezintă în general simptome precum vedere înceţoşată, inflamarea discului optic, migrene şi o presiune crescută la nivelul capului. 

NASA a denumit simptomele ca fiind sindromul tulburării de vedere şi a presiunii intracraniene (VIIP). În mod normal, creierul pluteşte în fluidul cerebrospinal, parţial datorită unei funcţii anatomice, dar şi ca un rezultat al gravitaţiei. 

În cadrul studiului, 34 de astronauţi au fost supuşi tomografiilor înainte şi după ce au călătorit în spaţiu. Dintre aceştia 18 au realizat o călătorie îndelungată către Staţia Spaţială Internaţională (unde au petrecut aproximativ 2 ani). 

Robert afirmă că tomografiile ulterioare au prezentat nicio schimbare în cazul astronauţilor care au efectuat călătorii de scurtă durată, dar au fost detectate schimbări semnificative în cazul celor care au călătorit pe SSI şi au locuit acolo o perioadă. Afecţiunea este de obicei reversibilă atunci când astronauţii se întorc înapoi pe Pământ. Aceeaşi afecţiune a fost detectată şi în cazul unor persoane care nu au călătorit niciodată în spaţiu. În general, afecţiunea a fost prezentă în cazul persoanelor care au fost nevoite să se recupereze în urma unui accident, stând în mare parte în poziţie culcată sau în cazul persoanelor care practicau yoga

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 
 
 
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
El Niño se va transforma în La Niña, iar 2024 ar putea fi cel mai cald an înregistrat vreodată
El Niño se va transforma în La Niña, iar 2024 ar putea fi cel mai cald an înregistrat vreodată
„Vezică biliară de porțelan”, găsită într-un mormânt vechi de 100 de ani
„Vezică biliară de porțelan”, găsită într-un mormânt vechi de 100 de ani
Oamenii de știință au creat o celulă cerebrală funcțională din sare și apă
Oamenii de știință au creat o celulă cerebrală funcțională din sare și apă
Test de cultură generală. Ce sărbătorim de 1 Mai?
Test de cultură generală. Ce sărbătorim de 1 Mai?
Un om de știință spune că sondele Voyager sunt în mare pericol
Un om de știință spune că sondele Voyager sunt în mare pericol
Gripa aviară s-ar putea răspândi la vacile din toată lumea, avertizează OMS
Gripa aviară s-ar putea răspândi la vacile din toată lumea, avertizează OMS
Ce sfaturi a dat un preot creat cu Inteligență Artificială?
Ce sfaturi a dat un preot creat cu Inteligență Artificială?
Ţara în care dacă reuşeşti să îţi iei o casă nu poți ști dacă o vei păstra
Ţara în care dacă reuşeşti să îţi iei o casă nu poți ști dacă o vei păstra
Ziua în care a apărut Marea Britanie. Cea mai frecventă greşeală pe care o fac românii faţă de Regatul Unit
Ziua în care a apărut Marea Britanie. Cea mai frecventă greşeală pe care o fac românii faţă de Regatul Unit
Mâncarea preferată a românilor de 1 Mai. Care a fost cea mai scumpă comandă?
Mâncarea preferată a românilor de 1 Mai. Care a fost cea mai scumpă comandă?
Averea lui Elon Musk a crescut cu 40 de miliarde de dolari în doar o săptămână
Averea lui Elon Musk a crescut cu 40 de miliarde de dolari în doar o săptămână
Regele Charles a vizitat un centru de tratare a cancerului din Londra
Regele Charles a vizitat un centru de tratare a cancerului din Londra
Meteorologii anunță că vremea se răcește și revin ploile
Meteorologii anunță că vremea se răcește și revin ploile
„Apocalipsa plantelor”: bacteriile decimează culturile și provoacă pagube de milioane de euro
„Apocalipsa plantelor”: bacteriile decimează culturile și provoacă pagube de milioane de euro
Impresionanta colecție de arme de vânătoare pe care a deținut-o Nicolae Ceaușescu
Impresionanta colecție de arme de vânătoare pe care a deținut-o Nicolae Ceaușescu
Cum au avut de suferit estuarele, așa-numitele „pepiniere ale mării”, în ultimii 35 de ani?
Cum au avut de suferit estuarele, așa-numitele „pepiniere ale mării”, în ultimii 35 de ani?
Test de cultură generală. Ce înseamnă acronimul NASA?
Test de cultură generală. Ce înseamnă acronimul NASA?
Transplanturile de organe pot schimba personalitatea și orientarea sexuală, arată un studiu uluitor
Transplanturile de organe pot schimba personalitatea și orientarea sexuală, arată un studiu uluitor