Home » D:News » O româncă din Constanţa a devenit bursieră în cel mai prestigios program de MBA din lume

O româncă din Constanţa a devenit bursieră în cel mai prestigios program de MBA din lume

O româncă din Constanţa a devenit bursieră în cel mai prestigios program de MBA din lume
Publicat: 19.04.2018
Medicul român Sevda Memet din Constanţa va urma un masterat în administrarea afacerilor la Stanford Graduate School of Business, cel mai bun program de MBA din lume, conform Financial Times.

Românca a primit o bursă din partea programului Knight-Hennessy, înfiinţat de John Hennessy, fostul preşedinte al Universităţii Stanford şi actualul preşedinte al Alphabet, compania care deţine Google, şi de Phil Knight, fondatorul Nike.

Sevda Memet face parte din prima promoţie a acestui prestigios program care a ales 49 de bursieri din 3.601 de candidaturi primite din întreaga lume. Criteriile principale de selecţie au fost: independenţa în gândire, abilităţile de leadership, conştiinţa civică, scrie Mediafax.

„Acest program aduce împreună cei mai buni studenţi din lume. Mă aştept ca ei să devină lideri în toate sectoarele, atât public cât şi privat, şi să găsească soluţii inovatoare care să facă lumea mai bună”, a declarat Phil Knight.

Bursierii vor urma cursuri în cadrul tuturor celor şapte şcoli ale Universităţii Stanford: Business, Ştiinţele Pământului, Ştiinţele Mediului Înconjurător şi Energie, Educaţie, Inginerie, Drept, Medicină.
Sevda va urma un MBA la Stanford Graduate School of Business. Ea a absolvit Summa Cum Laude Facultatea de Medicină a Universităţii Ovidius din Constanţa şi vrea să ajute pacienţii afectaţi de cancer prin crearea primului sistem oncologic din România care se va axa pe medicină integrată şi testări genetice avansate.

Însuşi John Hennessy, supranumit „naşul Sillicon Valley”, i-a sunat personal pe fiecare dintre bursieri pentru a le da vestea cea bună. „Am ales studenţi care cred cu tărie în nevoia presantă a unui leadership mai bun în toate disciplinele şi în întreaga lume”, a spus Hennessy.

De curând, Sevda a mai avut o surpriză: ambasadorul Statelor Unite în România, Hans Klemm, el însuşi absolvent al Universităţii Stanford, i-a scris ca să o felicite: „Este o realizare extraordinară să câştigi această bursă prestigioasă şi extrem de competitivă”, i-a transmis ambasadorul american într-o scrisoare scrisă de mână.

Sevda este rezident în departamentul Hematologie-Oncologie şi Boli Rare, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa, a primit mai multe premii la nivel naţional pentru cercetare medicală şi antreprenoriat medical şi a câştigat Marele Premiu al NASA pentru proiectul unei colonii sustenabile pe Marte.

La Stanford, toţi bursierii Knight-Hennessy vor locui în clădirea Denning House, a cărei construcţie este în desfăşurare, fiind localizată pe malul lacului Lagunita al universităţii. Clădirea va avea clase, camere speciale pentru întâlniri, discuţii şi cursuri, precum şi un spaţiu pentru cine şi evenimente. Bursierii vor primi ajutor financiar complet pe întreaga durată a programului, pentru studiile desfăşurate în cadrul departamentului ales la Stanford.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”