Home » Știință » Coloana vertebrală este mai ”inteligentă” decât se credea anterior

Coloana vertebrală este mai ”inteligentă” decât se credea anterior

Coloana vertebrală este mai ”inteligentă” decât se credea anterior
Publicat: 19.02.2019
Creierul este centrul funcţiei aparatului locomotor, dar cât de inteligentă este coloana vertebrală. Conform unui nou studiu, este mai capabilă decât credeam.

Se ştia că circuitele din această parte a sistemului nervos, care se află de-a lungul coloanei, controlează lucrurile aparent simple, precum reflexul durerii la oameni şi alte funcţii locomotorii la animale, scrie Medical Xpress.

Acum, un nou studiu al cercetătorilor de la Western University a arătat că aceasta este capabilă să proceseze şi să controleze şi funcţii mai complexe, precum poziţionarea mâinii în spaţiul exterior.

„Acest studiu a arătat că cel puţin o funcţie importantă este realizată la nivelul coloanei vertebrale şi deschide o cu totul nou arie de cercetare cu privire la ce altceva mai poate face aceasta”, a precizat Andrew Pruszynski, unul dintre autorii studiului. Cercetarea urmează să fie descrisă în detaliu în jurnalul Nature Neuroscience.

Un astfel de tip de control al mâinii necesită recepţii senzoriale de la mai multe articulaţii – în principal din cot şi din încheietură – şi se credea că acestea sunt procesate şi convertite în comenzi motorii de cortexul cerebral. 

Folosind tehnologie robotică specializată, participanţii au fost instruiţi să îşi menţină mâna într-o anumită poziţie, iar apoi robotul o împingea de la poziţia ţintă prin flexarea şi extensia simultană a încheieturii şi cotului. Cercetătorii au măsurat timpul care lua muşchilor să răspundă şi dacă aceste răspunsuri au ajutat la aducerea mâinii în poziţia iniţială. 

Prin măsurarea întârzierii răspunsului, au putut determina dacă procesarea a avut loc în creier sau în coloana vertebrală.

„Am găsit că aceste răspunsuri au loc atât de rapid că singurul loc în care ar putea fi generate este chiar reţeaua de circuite din coloană”, a precizat Jeff Weiler, coautor al studiului. „Ce vedem aici este că circuitelor din coloană nu le pasă ce se întâmplă în articulaţiile individuale, ci le pasă unde este mâna în lumea externă şi generează un răspuns care încearcă să pună mâna acolo unde era”, adaugă acesta.

Răspunsul generat de coloană este numit „reflex de întindere” şi se credea înainte că este foarte limitat în termeni de contribuire la mişcare. „Se credea că aceste reflexe acţionează doar la restaurarea lungimii muşchiului la modul în care era înainte de întindere”, a precizat Pruszynski. „Am arătat că poate face altceva şi mai complicat – controlarea mâinii în spaţiu”, a adăugat savantul.

Descoperirea ajută la înţelegerea în neuroştiinţă şi a circuitelor neurale, oferind noi informaţii şi metode pentru ştiinţa de reabilitare a funcţiilor locomotorii.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Persoanele care au dureri de spate ar putea avea coloana vertebrală ”similară cu cea a cimpanzeilor”

O nouă metodă prin stimularea coloanei vertebrale a făcut ca trei persoane paralizate să-şi recapete capacitatea de deplasare

O femeie simţea ceva bizar în picioarele sale, iar doctorii au fost intrigaţi de ce au găsit în coloana acesteia

O tânără care suferea de scolioză s-a fotografiat înainte şi după operaţie. Transformarea este uimitoare (Galerie FOTO)

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă până la artiști pe care industria i-a uitat
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă ...
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți
Oamenii de știință au injectat, în premieră, mitocondrii din piciorul unei femei, în ochi
Oamenii de știință au injectat, în premieră, mitocondrii din piciorul unei femei, în ochi
Cum funcționează verificarea identității digitale: De la selfie la cipul din buletin (P)
Cum funcționează verificarea identității digitale: De la selfie la cipul din buletin (P)
Oamenii de știință au decoperit substanța chimică din creier care ne ajută să rămânem motivați
Oamenii de știință au decoperit substanța chimică din creier care ne ajută să rămânem motivați
Depresia ar putea afecta capacitatea creierului de a genera noi neuroni
Depresia ar putea afecta capacitatea creierului de a genera noi neuroni
Mikey Hash vine la „Podcast cu Prioritate” #111 by ProMotor. Despre cei 3 ani petrecuți pe ocean, întoarcerea în România, BMW, motociclete, aviație
Mikey Hash vine la „Podcast cu Prioritate” #111 by ProMotor. Despre cei 3 ani petrecuți pe ocean, întoarcerea în România, ...