Home » Știință » Un disc de acreţie neobişnuit de mic, observat în jurul unei găuri negre

Un disc de acreţie neobişnuit de mic, observat în jurul unei găuri negre

Publicat: 16.07.2019
Într-o galaxie aflată la 130 de milioane ani lumină, astronomii au identificat o gaură neagră supermasivă în jurul căreia se află un disc de acreţie neobişnuit de subţire. Descoperirea a fost făcută cu ajutorul telescopului Hubble.

Folosind telescopul spaţial Hubble, astronomii de la NASA şi de la ESA au identificat un disc de acreţie neobişnuit de subţire în jurul unei găuri negre din mijlocul unei galaxii spiralete aflate la 130 de milioane de ani-lumină, notează SciTechDaily.

Galaxia în care se află această gaură neagră supermasivă, NGC 3147, este clasificată ca având o luminozitate scăzută. Iar în cazul în care găurile negre supermasive se află într-o astfel de galaxie, prima este considerată „flămândă”, deoarece gravitaţia acesteia nu atrage destul material încât să o alimenteze în mod constant. Oamenii de ştiinţă care au realizat această descoperire au declarat că se declară uimiţi de faptul că au identificat un disc de acreţie atât de subţiere în jurul unei găuri negre flămânde  şi care imită comportamentul unor discuri de acreţie mult mai mari din galaxiile active.

O parte din galaxia NGC 3147 / Credit foto: NASA/ESA

Astronomii care au realizat această descoperire sunt de părere că prin studierea acesteia ar putea avea posibilitatea de a testa teoria relativităţii formulată de către Albert Einstein. Astfel, deoarece discul de acreţie se află atât de aproape de gaura neagră, oamenii de ştiinţă ar putea să vadă modul în care lumina se află sub influenţa gravitaţiei extreme şi să înţeleagă mai bine procesele care au loc în interiorul unei găuri negre.

„Niciodată nu am putut vedea efectele relativităţii generale şi speciale în spectrul luminii vizibile cu atâta claritate”, explică Marco Chiaberge, om de ştiinţă al ESA.

Telescopul Hubble a măsurat că discul de material format în jurul găurii negre se învârte în jurul acesteia la o vitează de aproximativ 10% din cea a luminii. La viteze atât de extreme, moleculele de gaz par mult mai luminoase atunci când călătoresc către planeta noastră, dar par a încetini atunci când se îndepărtează de planeta noastră. Acest fenomen este numit de către oamenii de ştiinţă Efect Doppler relativist .

Citeşte şi:

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)
Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)
O proteză dentară rară din secolul al XIX-lea, purtată de o persoană avută, a fost găsită în Portugalia
O proteză dentară rară din secolul al XIX-lea, purtată de o persoană avută, a fost găsită în Portugalia
Cercetătorii au detectat o structură uriașă care alimentează viitorul fenomen El Niño
Cercetătorii au detectat o structură uriașă care alimentează viitorul fenomen El Niño
Bere veche de 2.300 de ani, găsită într-un mormânt din nordul Chinei
Bere veche de 2.300 de ani, găsită într-un mormânt din nordul Chinei
Povestea lui Thierry Hermès: De la hamuri pentru cai la unul dintre cele mai faimoase branduri de lux din lume
Povestea lui Thierry Hermès: De la hamuri pentru cai la unul dintre cele mai faimoase branduri de lux din lume
Ce se întâmplă cu memoria atunci când mâncăm prea mult zahăr?
Ce se întâmplă cu memoria atunci când mâncăm prea mult zahăr?
Țara care are mai puțin de 5% fumători zilnici, dar consumul de nicotină rămâne ridicat
Țara care are mai puțin de 5% fumători zilnici, dar consumul de nicotină rămâne ridicat
Test de cultură generală. De ce turcii fac cafea la nisip?
Test de cultură generală. De ce turcii fac cafea la nisip?
Cel mai comun tip de planetă din galaxie s-ar putea să nu semene deloc cu Pământul
Cel mai comun tip de planetă din galaxie s-ar putea să nu semene deloc cu Pământul
Cum ne afectează statul pe scaun ore în șir, chiar dacă facem sport regulat?
Cum ne afectează statul pe scaun ore în șir, chiar dacă facem sport regulat?
De ce un accident de mașină este mai periculos pentru femei decât pentru bărbați?
De ce un accident de mașină este mai periculos pentru femei decât pentru bărbați?
Unul dintre cele mai cunoscute orașe din Statele Unite, înghițit de ape în următorii ani
Unul dintre cele mai cunoscute orașe din Statele Unite, înghițit de ape în următorii ani
A reuşit ce niciun alt domnitor român nu izbutise până atunci. Momentul care a marcat pentru totdeauna istoria României
A reuşit ce niciun alt domnitor român nu izbutise până atunci. Momentul care a marcat pentru totdeauna istoria României
„Magnifica Humanitas”, manifestul Papei Leon despre impactul Inteligenței Artificiale
„Magnifica Humanitas”, manifestul Papei Leon despre impactul Inteligenței Artificiale
Ferrari a dezvăluit primul său model complet electric
Ferrari a dezvăluit primul său model complet electric
Deși este printre liderii europeni la viță-de-vie, România nu reușește să exporte vin
Deși este printre liderii europeni la viță-de-vie, România nu reușește să exporte vin
Cum să economisești bani fără să-ți schimbi prea mult stilul de viață?
Cum să economisești bani fără să-ți schimbi prea mult stilul de viață?
Psihologii explică de ce oamenii simt nevoia să se filmeze și să-și facă poze în continuu
Psihologii explică de ce oamenii simt nevoia să se filmeze și să-și facă poze în continuu