Observaţiile asupra unei galaxii îndepărtate pun la îndoială Teoria Stringurilor

Teoria Stringurilor este considerată de către unii fizicieni ca fiind una dintre teoriile care se poate apropia de statutul de „teorie a întregului”, care să poată include explicaţii legate de comportamentul Universului la scară macro, dar şi la nivel subatomic. Nevoia unei astfel de teorii a venit după ce, de-a lungul timpului, fizicienii au încercat să extindă asumpţiile şi concluziile Teoriei Relativităţii Generale asupra comportamentului particulelor subatomice, dar şi predicţiile mecanicii cuantice asupra întregului Univers fără prea mult succes.

Oamenii de ştiinţă care se ocupă de teoria stringurilor au propus o interpretare nouă şi neobişnuită a materiei care ne înconjoară. Astfel, în loc de particule subatomice care se unesc şi formează atomi şi aşa mai departe, materia este definită ca vibraţia unor coarde unidimensionale, string-uri în limba engleză. Ecuaţiile acestei ipoteze implică existenţa unor particule numite axioni, particule extrem de uşoare, dar şi a unor particule care imită comportamentul acestora, notează Science Alert.

• Impactul unui asteroid masiv a creat un câmp uriaș de sticlă în Brazilia
• Mituri și realități despre cum ne încălzim în lunile reci

În anii 1970, fizicienii au postulat că aceşti axoni trec printr-un porces de conversie atunci când traversează un câmp magnetic, transformându-se în fotoni; cu precizarea că procesul poate avea loc în mod invers.

Dr. Christopher Reynolds şi echipa sa de la Universitatea Cambridge, Regatul Unit, au folosit Observatorul Chandra cu raze X pentru a observa detalii despre gaura neagră din interiorul galaxiei NGC 1275, aflată la 237 milioane de ani-lumină din constelaţia Perseu. După opt zile de observaţii, oamenii de ştiinţă şi-au dat seama că eforturile lor nu s-au soladat cu succes, dar că datele ar putea să fie folosite pentru a identifica particulele care au un comportament similar axionilor, dat fiind faptul că norul de gaz al acestei constelaţii este magnetizat.

Cercetătorii explică faptul că acest nor are un câmp magnetic de 10.000 ori mai slab decât cel al Pământului, dar, distanţa pe care fotonii ar trebui să o parcurgă ar trebuie să fie de suficientă pentru observarea conversiei.

Aceste conversii ar trebui să depindă de lungimea de undă a fotonilor de raze x, dat fiind faptul că anumite lungimi de undă această conversie se realizează mult mai eficient. Din nefericire, analiza datelor colectate nu a relevat existenţa unor conversii foton-axion.

„Cercetările noastre nu exclud existenţa acestor particule, dar cu siguranţă nu reprezintă un punct în favoarea acestei teorii”, a explicat dr. Helen Russell din cadrul Universităţii Nottingham, Regatul Unit.

Studiul a fost publicat în The Astrophysical Journal.

Citeşte şi: