Home » D:News » Premieră pentru astronomia din România: Stea variabilă de tip Mira, descoperită la Galaţi

Premieră pentru astronomia din România: Stea variabilă de tip Mira, descoperită la Galaţi

Premieră pentru astronomia din România: Stea variabilă de tip Mira, descoperită la Galaţi
Publicat: 28.04.2020
Astronomii români au anunţat descoperirea, în premieră, a unei stele variabile de tip Mira, a cărei strălucire variază în timp. Descoperirea a fost efectuată la Observatorul Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” din Galaţi, în urma unor cercetări care au durat aproape şase ani.

Potrivit unui anunţ făcut de către reprezentanţii Observatorul Astronomic din Galaţi, descoperirea stelei variabile lung periodice de tip Mira s-a realizat în mai multe etape, pe parcursul mai multor ani. 

„În noaptea de 30 septembrie – 1 octombrie 2014 în timpul derulării Programului de observaţii astronomice ‘Nova Search’ în Calea Lactee a fost o observată o creştere foarte mare în luminozitatea unei stele din constelaţia Vulpea. În acel moment s-a crezut că este o novă, dar nu exista suficiente date ştiinţifice pentru a crede că este o posibilă novă. Din acest motiv s-a considerat că este un ‘transient object’ şi a fost raportat imediat la Biroul Central pentru Telegrame Astronomice (Central Bureau for Astronomical Telegrams) al Uniunii Astronomice Internaţionale la secţiunea „Transient Object Followup Reports” sub numele de TCP J19441156+2003460”, afirmă reprezentanţii Observatorului Astronomic.

Echipa care a realizat şi raportat descoperirea a fost alcătuită din Ovidiu Tercu, coordonatorul Observatorului astronomic Galaţi, şi Alex Dumitriu, membru în consiliul de administraţie la The Astronomical Society of Glasgow, dar şi membru al Astroclubului „Călin Popovici” din Galaţi.

„O novă este un sistem binar strâns format din două stele (una gigantă roşie şi alta pitică albă) care se rotesc în jurul centrului comun de masă. Steaua pitica albă atrage materie de la steaua gigantă roşie şi când a fost colectată suficientă masă pe suprafaţa piticei albe, hidrogenul se aprinde în mod exploziv, iar strălucirea stelei creşte rapid devenind foarte mare”, afirmă sursa citată. 

Novele pot fi descoperite de cele mai multe ori în Calea Lactee, în special în apropierea centrului galactic care se găseşte în constelaţia Săgetătorul, însă ele pot apărea oriunde pe cer. 

Analize spectrale pentru confirmarea stelei variabile

Pentru a confirma această posibilă novă era nevoie de realizarea unei analize spectrale de către un observator astronomic dotat cu un spectograf. Deoarece în următoarea perioadă nu a existat nicio confirmare a acestei nove, variabilitatea acestei stele a fost raportată în luna octombrie 2017 la AAVSO – American Association of Variable Stars Observers.

Luna aceasta, astronomii români au reuşit să obţină noi informaţii despre nova detectată în urmă cu aproape şase ani. Astfel au confirmat descoperirea, în premieră pentru astronomia din România, a unei stele variabile de tip Mira

„În luna aprilie 2020 echipa formată din Ovidiu Tercu, Andrei-Marian Stoian, Gabriel Neagu şi Dominic Zlat (membri ai Astroclubului Călin Popovici din Galaţi) folosind date de survey de la Zwicky Transient Facility au analizat curba de lumină acestei stele variabile şi au determinat următoarele lucruri: minimul şi maximul strălucirii, perioada de 291 zile şi tipul de variabilitate specific stelelor variabile lung periodice de tip Mira. Toate aceste date au fost raportate către Asociaţia Americană a Observatorilor de Stele Variabile unde au fost incluse în baza de date internaţională a stelelor variabile”, au precizat reprezentanţii Observatorului Astronomic.

Astronomii români amintesc că stelele variabile lung periodice de tip Ceti (Mira) au fost denumite după steaua reprezentativă Mira (omicron) Ceti. „Periodicitatea lor este bine pronunţată, iar perioadele sunt cuprinse între 80 şi 1.000 de zile. De cele mai multe ori steaua este înconjurată de o anvelopă de gaz în expasiune. O stea variabilă de tip Mira este o stea gigantă roşie aflată într-o etapă foarte târzie a evoluţiei sale stelare. Această stea îşi va expulza straturile exterioare devenind o nebuloasă planetară cu o stea pitică albă în centru”, precizează sursa citată.

Este pentru prima oară când se descoperă o stea variabilă de tip Mira la Observatorul astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi, iar acest lucru reprezintă, în acelaşi timp, şi o premieră. La Observatorul Astronomic din Galaţi, unde s-a realizat premiera pentru astronomia din România, s-au mai descoperit anterior alte 12 stele variabile. Unele au fost denumite Galaţi V1, Galaţi V2, Galaţi V3, Galaţi V4 şi Galaţi V5.

 

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un rezervor uriaș de apă a fost găsit ascuns adânc sub suprafața Pământului
Un rezervor uriaș de apă a fost găsit ascuns adânc sub suprafața Pământului
Frații Montgolfier, inventatorii balonului cu aer cald. Pionierii zborului cu echipaj uman
Frații Montgolfier, inventatorii balonului cu aer cald. Pionierii zborului cu echipaj uman
7 celebrități despre care nu ai știut că au fost inventatori
7 celebrități despre care nu ai știut că au fost inventatori
Carl Benz, inventatorul primului automobil modern. „Primul meu client a fost nebun. Al doilea voia să moară”
Carl Benz, inventatorul primului automobil modern. „Primul meu client a fost nebun. Al doilea voia să moară”
Frații Lumière și Revoluția Cinematografică
Frații Lumière și Revoluția Cinematografică
Cercetătorii spun că au găsit noi dovezi pentru o planetă ascunsă în Sistemul Solar
Cercetătorii spun că au găsit noi dovezi pentru o planetă ascunsă în Sistemul Solar
Jami Gertz, cea mai bogată actriță de la Hollywood. „Mă aflu într-un moment al vieții mele în care sunt atât de plină încât vreau mai mult”
Jami Gertz, cea mai bogată actriță de la Hollywood. „Mă aflu într-un moment al vieții mele în care sunt atât de ...
În urmă cu aproape opt decenii, italienii îl executau pe „Il Duce”
În urmă cu aproape opt decenii, italienii îl executau pe „Il Duce”
Decizia luată de autoritățile japoneze, exasperate de turiștii care vin la Muntele Fuji
Decizia luată de autoritățile japoneze, exasperate de turiștii care vin la Muntele Fuji
Veniturile gigantului Microsoft au explodat!
Veniturile gigantului Microsoft au explodat!
Ștafeta torței olimpice de la Paris 2024 va include 30 de situri din patrimoniul UNESCO
Ștafeta torței olimpice de la Paris 2024 va include 30 de situri din patrimoniul UNESCO
Vaccinurile au salvat în ultimii 50 de ani cel puțin 154 de milioane de copii
Vaccinurile au salvat în ultimii 50 de ani cel puțin 154 de milioane de copii
Cum au trecut razele cosmice prin atmosfera Pământului acum 41.000 de ani?
Cum au trecut razele cosmice prin atmosfera Pământului acum 41.000 de ani?
Ce origine preistorică are cafeaua, una dintre cele mai consumate băuturi din lume?
Ce origine preistorică are cafeaua, una dintre cele mai consumate băuturi din lume?
A fost Caligula cel mai nebun dintre împărații romani? L-a amenințat pe zeul Jupiter că-l va omorî în bătaie
A fost Caligula cel mai nebun dintre împărații romani? L-a amenințat pe zeul Jupiter că-l va omorî în bătaie
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au declanșat mini-cutremure în laborator
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au declanșat mini-cutremure în laborator
Ar putea ficatul să dețină cheia unor tratamente mai bune pentru cancer?
Ar putea ficatul să dețină cheia unor tratamente mai bune pentru cancer?
Bob Lazar: Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Bob Lazar: Zona 51 și Farfuriile Zburătoare