Home » Știință » Planeta 9 ar putea exista cu adevărat? Astronomii nu au găsit nicio dovadă până acum

Planeta 9 ar putea exista cu adevărat? Astronomii nu au găsit nicio dovadă până acum

Planeta 9 ar putea exista cu adevărat? Astronomii nu au găsit nicio dovadă până acum
Sursa foto: Unsplash
Publicat: 01.07.2020

În ultimii ani, posibila existență a unei noi planete uriașe aflate undeva la marginea Sistemului Solar i-a fascinat pe oamenii de știință. Însă, după ani întregi de cercetări, astronomii nu au găsit o astfel de planetă nicăieri. 

Astronomii au studiat timp de decenii întregi regiunea din Sistemul Solar după orbita lui Neptun, iar motivul este destul de clar. Cercetarea în această zonă este destul de dificilă. Obiectele pe care astronomii încearcă să le identifice sunt fie prea îndepărtate, fie prea mici. Așadar, sunt foarte greu de identificat.

În afară de Pluto, descoperită în 1930, înțelegerea noastră privind Sistemul Solar a fost complet inexistentă până în 1992, atunci când astronomii au descoperit primul obiect de pe Centura Kuiper, o rămășiță înghețată de pe vremea formării Sistemului Solar. Obiectul se rotea în jurul Soarelui într-o beznă totală, departe de Neptun.

Cel mai ciudat obiect transneptunian extrem descoperit până acum

De atunci, astronomii au găsit mii de alte obiecte. În 2003, oamenii de știință au găsit probabil cel mai ciudat obiect transneptunian extrem (eTNO) de până acum, anume Sedna.

Sedna este mare, aproape de jumătatea mărimii lui Pluto, însă este situată într-o orbită cu adevărat absurdă. Orbita este atât de ciudată încât necesită explicații. Cum este posibil ca o astfel de planetă să ajungă la o orbită atât de imensă fără să fie complet eliminată din Sistemul Solar?

Astronomii cred ca ar putea exista altceva care o „ține în lesă” pe Sedna.

Recent, câteva echipe de astronomi au remarcat și alte astfel de obiecte ciudate. Aceștia au descoperit în jur de șase obiecte cu orbite similare, aflate în apropiere unele de celelalte.

Astfel obiecte nu ar putea să aibă orbite similare prin pură coincidență. Așa că, astronomii susțin că cea mai bună explicație este că o nouă planetă, anume Planeta 9, le formează și le îndrumă pe orbitele lor, potrivit Live Science.

Astronomii încă nu au găsit dovezi ale existenței Planetei 9

Însă, din primul moment în care astronomii au susținut pentru prima oară că Planeta 9 ar exista, nicio imagine care să dovedească acest lucru nu a fost surprinsă. Acest fapt nu este foarte îngrijorător pentru că dacă Planeta 9 există cu adevărat aceasta ar fi foarte mică și foarte departe, astfel că ar fi greu de găsit.

Mai mult, este dificil să identifici existența Planetei 9 cu modul în care înțelegem momentan formarea Sistemului Solar. Astronomii pot, bineînțeles, să încerce să includă o a noua planetă și să argumenteze că este o exoplanetă rătăcită sau nucleul eliminat al unei planete. Cu cât scenariul devine mai complicat, cu atât este mai greu de acceptat.

Fără o imagine doveditoare a planetei, comunitatea astronomică nu va putea fi convinsă în totalitate. Așa că, momentan, cercetările pentru Planeta 9 continuă.

Vă mai recomandăm să citiți și:

A fost detectat cel mai îndepărtat obiect din Sistemul Solar

Planeta 9, tot mai aproape de descoperire. Observaţiile şi modelele îi atestă existenţa

NASA a confirmat existenţa Planetei 9. Ar putea fi ”super-Pământul” care lipsea

Astronomii au confirmat existența unei exoplanete solide în cel mai apropiat sistem solar

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă