Home » Știință » OMS: Să nu vă așteptați la un vaccin împotriva COVID-19 înainte de anul 2021

OMS: Să nu vă așteptați la un vaccin împotriva COVID-19 înainte de anul 2021

OMS: Să nu vă așteptați la un vaccin împotriva COVID-19 înainte de anul 2021
Credit foto: Shutterstock
Publicat: 23.07.2020

Cercetătorii înregistrează „progrese bune” în dezvoltarea vaccinurilor împotriva COVID-19, iar o parte dintre acestea au ajuns deja în ultimele faze de testare, a anunţat Organizaţia Mondială a Sănătăţii . OMS a avertizat însă că omenirea nu trebuie să se aștepte la un vaccin înainte de anul 2021. 

Organizaţia Mondială a Sănătăţii face eforturi să asigure o distribuţie echitabilă a vaccinurilor în momentul în care acestea vor fi finalizate, dar până atunci este esențială suprimarea răspândirii virusului, a declarat Mike Ryan, şeful programului de urgenţă al OMS.

„Facem progrese bune”, a spus Ryan, menţionând că mai multe vaccinuri sunt în prezent în faza 3 de testare şi niciunul nu a eşuat, până acum, din punct de vedere al siguranţei sau capacităţii de a genera un răspuns imun, potrivit Reuters.

Când am putea vedea primele persoane vaccinate

„Realist vorbind, vom vedea primele persoane vaccinate în prima parte a anului viitor”, a declarat Ryan într-o conferinţă de presă susținută miercuri.

Oficialul a precizat că, între timp, OMS încearcă să asigure o distribuţie echitabilă a viitoarelor vaccinuri şi pentru a asigura producerea lor la scară largă.

„Trebuie să fim cinstiți în acest sens, pentru că acesta este un bun global. Vaccinurile pentru această pandemie nu sunt pentru bogaţi sau pentru săraci, ci pentru toată lumea”, a mai spus el.

Guvernul Statelor Unite va plăti 1,95 miliarde de dolari pentru a cumpăra 100 de milioane de doze dintr-un vaccin COVID-19 dezvoltat de Pfizer Inc şi BioNTech, dacă se va dovedi sigur şi eficient, au transmis cele două companii.

Mike Ryan a transmis că oficialii din educație trebuie să fie precauți în privința redeschiderii școlilor până când transmiterea comunitară a coronavirusului care provoacă COVID-19 nu este sub control.

Vă recomandăm să citiți și:

Caz cumplit. O femeie cu Covid-19 a murit imediat după ce și-a născut fetița, fără să o vadă

Un medicament experimental reduce în 79% din cazuri agravarea simptomelor Covid-19

Copiii pot transmite mai departe COVID-19

Șase forme ale bolii COVID-19 şi simptomele aferente, descoperite de cercetători britanici

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Care este cel mai bun oraș din lume pentru locuit în 2026?
Care este cel mai bun oraș din lume pentru locuit în 2026?
Un startup care vrea să construiască prima centrală de fuziune nucleară din Europa a primit finanțare de la Google
Un startup care vrea să construiască prima centrală de fuziune nucleară din Europa a primit finanțare de la Google
Guvernul taiwanez reintroduce „educația anticomunistă” în școlile militare din cauza tensiunilor cu China
Guvernul taiwanez reintroduce „educația anticomunistă” în școlile militare din cauza tensiunilor cu China
Soții cetățenilor români din străinătate ar putea primi cetățenia fără a locui în România
Soții cetățenilor români din străinătate ar putea primi cetățenia fără a locui în România
Telescopul Hubble al NASA a surprins o pepinieră stelară uimitoare
Telescopul Hubble al NASA a surprins o pepinieră stelară uimitoare
Faraonii din laborator. Cum au pus Merneith și Tapputi bazele chimiei cu mii de ani înaintea laboratoarelor moderne
Faraonii din laborator. Cum au pus Merneith și Tapputi bazele chimiei cu mii de ani înaintea laboratoarelor moderne
Un super-Pământ din apropierea noastră ar putea susține viața, dezvăluie un studiu
Un super-Pământ din apropierea noastră ar putea susține viața, dezvăluie un studiu
Un satelit NASA a luat prin surprindere astronomii cu o nouă descoperire
Un satelit NASA a luat prin surprindere astronomii cu o nouă descoperire
Un crab a supraviețuit într-o sticlă de plastic pe mare timp de două luni
Un crab a supraviețuit într-o sticlă de plastic pe mare timp de două luni
A fost lansat primul satelit comercial cu energie nucleară
A fost lansat primul satelit comercial cu energie nucleară
A studiat omizile cu o lupă, a traversat Atlanticul pe cont propriu și a rescris ce știam despre insecte. Lumea a aflat de ea abia după trei sute de ani
A studiat omizile cu o lupă, a traversat Atlanticul pe cont propriu și a rescris ce știam despre insecte. Lumea a aflat ...
De ce avem tendința să facem tot mai multe atunci când ne simțim copleșiți?
De ce avem tendința să facem tot mai multe atunci când ne simțim copleșiți?
Este zahărul toxic? Ce spun specialiștii despre unul dintre cele mai răspândite mituri din nutriție
Este zahărul toxic? Ce spun specialiștii despre unul dintre cele mai răspândite mituri din nutriție
Mit sau realitate? Ce spun studiile despre vitamina C și răceală
Mit sau realitate? Ce spun studiile despre vitamina C și răceală
În ce moment devine conștient un făt în curs de dezvoltare? S-ar putea să fim aproape de un răspuns!
În ce moment devine conștient un făt în curs de dezvoltare? S-ar putea să fim aproape de un răspuns!
Test de cultură generală. Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Test de cultură generală. Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Roverul Curiosity a găsit structuri poligonale pe Marte. „Sunt ca un fel de fagure marțian!”
Roverul Curiosity a găsit structuri poligonale pe Marte. „Sunt ca un fel de fagure marțian!”
Europa nu scapă de căldură: ne așteaptă „noi săptămâni mortale”, avertizează specialiștii
Europa nu scapă de căldură: ne așteaptă „noi săptămâni mortale”, avertizează specialiștii