Home » D:News » Vaccinul anti-COVID-19 cu aplicare locală prin pulverizare, posibil antidot revoluţionar

Vaccinul anti-COVID-19 cu aplicare locală prin pulverizare, posibil antidot revoluţionar

Vaccinul anti-COVID-19 cu aplicare locală prin pulverizare, posibil antidot revoluţionar
Credit foto: Shutterstock
Publicat: 14.10.2020

O mare parte din proiectele privind dezvoltarea unui vaccin împotriva COVID-19 presupun injectarea soluţiei în braţ, însă, majoritatea oamenilor de ştiinţă descoperă acum că eficienţa medicamentului ar putea fi sporită dacă îl aplicăm pe zonele cheie: în nas şi în gât.

O mare parte din proiectele privind dezvoltarea unui vaccin împotriva COVID-19 presupun injectarea soluţiei în braţ. Însă, majoritatea oamenilor de ştiinţă descoperă acum că eficienţa medicamentului ar putea fi sporită dacă îl aplicăm pe zonele cheie: în nas şi în gât.

Majoritatea vaccinurilor care se află acum în faza de testare presupun injectarea a două doze de serum în braţ. Specialiştii speră, însă, că răspunsul sistemului imunitar va fi mai rapid dacă medicamentul este aplicat direct pe zona cea mai afectată de virus, aparatul respirator.

Vaccinările prin pulverizare se află deja în curs de dezvoltare în SUA, Marea Britanie şi Hong Kong şi ar putea ajuta statele grav afectate să scape de restricţiile impuse, care nu fac decât să dea peste cap economia şi viaţa de zi cu zi. Totodată, vaccinarea prin pulverizare ar putea ajuta la prevenirea creşterii agentului patogen în nas, ceea ce ar putea limita şi transmiterea rapidă a virusului.

De ce vaccinurile anti-COVID ar trebui să fie prin inhalare şi pulverizare

Cercetătorii s-au concentrat pe dezvoltarea vaccinului cu aplicare prin injecţie, fiind considerată cea mai rapidă formă de contact cu serul. Însă, premisa de la care pleacă grupurile de cercetare în vaccinuri prin inhalare şi pulverizare este că aparatul respirator este căptuşit de mucoasă, cu un conţinut ridicat de proteine imune, numite IgA, care oferă o protecţie mai bună împotriva virusurilor respiratorii. Activarea acestor proteine ar putea duce la protejarea zonelor adânci din plămâni, zone în care virusul SARS-CoV-2 provoacă cele mai multe daune.

Michael Diamond, specialist în boli infecţioase la Universitatea Washington din St. Louis: Vaccinurile din a doua şi a treia generaţie, cât şi vaccinurile intranazale, vor fi o componentă cheie în diminuarea transmiterii virusului în interiorul comunităţii.

În urma unui studiu de tip experiment realizat de Diamond pe şoareci, echipa sa a descoperit că administrarea unui vaccin experimental prin nas a dus la un răspuns imun puternic în tot corpul. Eficienţa s-a putut observa şi la nivelul căilor respiratorii, notează Mediafax.

Cei de la Altimmune plănuiesc să facă testări cu vaccinul nazal, aflat în al patrulea stadiu de testare, pe un grup de bolnavi COVID-19. Instrumentul de administrare al medicamentului va semăna cu un inhalator folosit de bolnavii de astm.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Un mecanim italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Un mecanim italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el
Un experiment pe Pământ întărește ipoteza că Enceladus ar putea găzdui viață
Un experiment pe Pământ întărește ipoteza că Enceladus ar putea găzdui viață
Oamenii de știință au descoperit cum se repară singură retina afectată
Oamenii de știință au descoperit cum se repară singură retina afectată
Roca din care a fost construit Sfinxul ascundea un crocodil vechi de 45 de milioane de ani
Roca din care a fost construit Sfinxul ascundea un crocodil vechi de 45 de milioane de ani
Remediile din orice bucătărie care pot calma tusea fără medicamente
Remediile din orice bucătărie care pot calma tusea fără medicamente
O femeie de 100 de ani mănâncă acest fruct în fiecare dimineață
O femeie de 100 de ani mănâncă acest fruct în fiecare dimineață
Cele trei băuturi pe care le au în comun persoanele centenare
Cele trei băuturi pe care le au în comun persoanele centenare
Un oraș din Japonia a inventat mii de locuitori ca să ia mai mulți bani de la stat
Un oraș din Japonia a inventat mii de locuitori ca să ia mai mulți bani de la stat
Un nou tip de asfalt ar putea rezista până la 20 de ani. Ce ingredient special folosește?
Un nou tip de asfalt ar putea rezista până la 20 de ani. Ce ingredient special folosește?
Eurostat: Aproape o cincime dintre români nu își permit o masă consistentă o dată la două zile
Eurostat: Aproape o cincime dintre români nu își permit o masă consistentă o dată la două zile
13 octombrie 1307 – Arestarea Cavalerilor Templieri. A început atunci superstiția „Vinerea 13”?
13 octombrie 1307 – Arestarea Cavalerilor Templieri. A început atunci superstiția „Vinerea 13”?