Home » D:News » Câți cetățeni pierde România din cauza cancerului pulmonar? Numărul este sumbru!

Câți cetățeni pierde România din cauza cancerului pulmonar? Numărul este sumbru!

Câți cetățeni pierde România din cauza cancerului pulmonar? Numărul este sumbru!
Foto: Pexels
Publicat: 03.08.2022

70% dintre pacienții români care au murit la doi ani de la diagnosticarea cu cancer pulmonar aveau între 60 și 70 de ani, arată un studiu realizat de Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului pulmonar. România nu are plan de prevenție și pierde anual peste 10.000 de oameni.

Ziua Mondială de luptă împotriva Cancerului Pulmonar, marcată luni, găsește România din nou fără un plan național de prevenție, deși cancerul pulmonar reprezintă prima cauză de mortalitate între toate cancerele, iar statisticile arată că, anual, 10.770 de români sunt uciși. Potrivit cifrelor înregistrate de Medisprof, cel mai mare spital privat de oncologie din vestul țării, victime sigure în fața acestei afecțiuni sunt pacienții cu vârste între 60 și 70 de ani.

Conform celor mai recente date publicate de Globocan, în România sunt diagnosticate anual aproape 100.000 de cazuri noi de cancer, iar pe primul loc se situează cancerul colorectal cu aproape 13.000 de cazuri nou diagnosticate, urmat de cancerul de plămân cu peste 12.000 de cazuri noi și cancerul mamar cu 12.000.

Câți cetățeni pierde România în fiecare an din cauza cancerului?

De altfel, cancerul mamar reprezintă cel mai des întâlnit tip de cancer la femei, în timp ce la bărbați predomină diagnosticul de cancerul pulmonar.

Mai mult, potrivit cifrelor înregistrate de Medisprof, dintre pacienții diagnosticați cu cancer bronhopulmonar care au urmat tratament chimioterapeutic și radioterapeutic în 2021, 70% au fost bărbați. Dintre aceștia, cea mai mare rată deces la doi ani de la descoperirea bolii – 70% – a fost înregistrată în rândul persoanelor cu vârstă cuprinsă între 60 și 70 de ani, deși cancerul pulmonar poate fi complet prevenit.

„Incidența cancerului crește cu vârsta. Practic cu cât înaintăm în vârstă, avem risc mai mare de a dezvolta o formă de cancer. Când vorbim despre cancer pulmonar, în primul rând vorbim despre expunerea directă la fumul de țigară, iar studiile au arătat o relație clară între această afecțiune și fumatul intensiv, adică a aproximativ 20 de țigarete pe zi, timp de 25 de ani. Se adaugă pe lista factorilor de risc și expunerea pasivă prelungită la fumul de țigară, expunerea la radon, la particule diesel sau la azbest. Fiecare dintre acești factori cancerigeni are nevoie de un timp prelungit de expunere, se pot chiar adăuga mai mulți pe parcursul vieții unei persoane și, astfel, ajunge să crească riscul de apariție a cancerului pulmonar la pacienții din categoria de vârstă de peste 60 ani”, explică dr. Ciprian Petru Sturz, medic specialist pneumologie.

Unele condiții pot masca prezența cancerului

Medicul atrage atenția asupra faptului că expunerea prelungită la diverse noxe cu potențial cancerigen provoacă de obicei boli cronice respiratorii, a căror simptomatologie o poate masca pe cea a unui cancer pulmonar, ceea ce îi face dificilă depistarea precoce.

„Lipsa de programe de screening pentru pacienții cu risc de cancer pulmonar, respectiv o urmărire deficitară a stării de sănătate, coroborată cu o complianță în general scăzută a acestei categorii de vârstă, pot fi incriminate în depistarea tardivă a cancerului pulmonar. Depistat în stadiu avansat, cancerul pulmonar determină o mortalitate crescută a pacienților de peste 60 de ani, cu atât mai mult cu cât pacienții din această categorie de vârstă prezintă și comorbidități”, explică medicul specialist.

România nu are o strategie de promovare a prevenției

Cu toate acestea, România nu dispune de o strategie națională de promovare a prevenției bolilor cronice netransmisibile, iar un program pilot pentru screening de cancer bronhopulmonar este prevăzut abia în 2025, deși autoritățile estimează că, în prezent, aproximativ 75% sunt diagnosticate în stadii tardive. Până la implementarea unui program de screening, singurul mod de a ne proteja părinții sau bunicii rămâne urmărirea stării lor de sănătate, mai ales în cazul celor cu factori de risc cancerigeni.

Dr. Ciprian Petru Sturz consideră, astfel, că monitorizările clinice, biologice și imagistice periodice sunt piatra de temelie și cheia succesului în depistarea precoce a cancerului pulmonar. Totodată, tusea care durează mai mult de câteva săptămâni, care poate fi asociată cu astenie, inapetență, scădere în greutate – trebuie să fie investigată clinic și imagistic de către un medic specialist. Dacă apare hemoptizia (expectorația cu sânge – n.r.), evaluarea imagistică și endoscopia bronșică/bronhoscopia devin imperios necesare.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Suspecții implicați în furtul tezaurului dacic s-au plâns de condițiile din închisoare
Suspecții implicați în furtul tezaurului dacic s-au plâns de condițiile din închisoare
Un nou crater pe Lună, cu un diametru de 225 de metri, a fost fotografiat cu o sondă NASA
Un nou crater pe Lună, cu un diametru de 225 de metri, a fost fotografiat cu o sondă NASA
De ce europenii au încetat să construiască morminte megalitice acum 5.000 de ani?
De ce europenii au încetat să construiască morminte megalitice acum 5.000 de ani?
Oamenii de știință s-au înșelat! Cât de mult contează genele cu adevărat?
Oamenii de știință s-au înșelat! Cât de mult contează genele cu adevărat?
O gaură neagră s-a trezit după 100 de milioane de ani și a erupt ca un vulcan cosmic
O gaură neagră s-a trezit după 100 de milioane de ani și a erupt ca un vulcan cosmic
Un peisaj antic dezvăluie rămășițele oamenilor care au trăit acum 100.000 de ani
Un peisaj antic dezvăluie rămășițele oamenilor care au trăit acum 100.000 de ani
Cercetătorii au descoperit un nou comportament al furnicilor
Cercetătorii au descoperit un nou comportament al furnicilor
Care este legătura dintre noua strategie de „maximizare a aspectului fizic” folosită de tineri și bovinele crescute pentru carne?
Care este legătura dintre noua strategie de „maximizare a aspectului fizic” folosită de tineri și bovinele crescute ...
Test de cultură generală. Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
O analiză a confirmat că postul intermitent nu este mai eficient decât alte diete pentru pierderea în greutate
O analiză a confirmat că postul intermitent nu este mai eficient decât alte diete pentru pierderea în greutate
Europenii trec la mașini electrice din cauza creșterii prețului la combustibili
Europenii trec la mașini electrice din cauza creșterii prețului la combustibili
Un nou telescop a detectat zeci de asteroizi în apropierea Pământului
Un nou telescop a detectat zeci de asteroizi în apropierea Pământului
Titanic, dincolo de mit. 10 lucruri neştiute despre cea mai cunoscută tragedie maritimă din istorie
Titanic, dincolo de mit. 10 lucruri neştiute despre cea mai cunoscută tragedie maritimă din istorie
Prognoza actualizată de la ANM: Cât de caldă va fi vremea și unde va ploua?
Prognoza actualizată de la ANM: Cât de caldă va fi vremea și unde va ploua?
Chefir versus iaurt: care aduce mai multe beneficii pentru sănătate?
Chefir versus iaurt: care aduce mai multe beneficii pentru sănătate?
Ce sfaturi au experții pentru tinerii care încă mai depind financiar de părinți?
Ce sfaturi au experții pentru tinerii care încă mai depind financiar de părinți?
„Țara cea mai puțin vizitată” din Europa cu peisaje și castele spectaculoase
„Țara cea mai puțin vizitată” din Europa cu peisaje și castele spectaculoase
Ce este fenomenul „manosphere” și de ce politicienii britanici cer măsuri ferme pentru protejarea bărbaților?
Ce este fenomenul „manosphere” și de ce politicienii britanici cer măsuri ferme pentru protejarea bărbaților?