Socrate, filosoful condamnat la moarte. „Cel care este nemulțumit de ceea ce are acum n-ar putea fi mulțumit nici cu ceea ce și-ar dori să aibă”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Socrate este unul dintre puținii despre care se poate spune că a modelat atât de mult dezvoltarea culturală și intelectuală a lumii încât, fără el, istoria chiar ar fi fost cu totul diferită.

Cunoscut în special pentru asocierea sa cu metoda socratică a întrebărilor și răspunsurilor, pentru afirmația conform căreia  era conștient de propria sa lipsă de cunoaștere și că viața necercetată nu merită trăită, Socrate, văzut de mulți drept fondatorul filosofiei occidentale, a fost o importantă sursă de inspirație pentru Platon.

Platon, la rândul său, i-a servit drept profesor lui Aristotel, stabilind astfel celebra triadă a filosofilor antici: Socrate, Platon și Aristotel.

Moștenirea socratică

Socrate este unic printre marii filosofi și școlile filosofice antice grecești și romane, fiind descris și amintit ca o figură religioasă, doar epicurienii l-au respins, numindu-l „bufonul atenian”.

Personaj istoric enigmatic, cunoscut în special prin intermediul cronicarilor și scriitorilor clasici precum Platon și Xenofon (doi dintre elevii săi), care i-au fost de altfel și studenți, dar și prin intermediul dramaturgului contemporan Aristofan, Socrate (469-399 î.Hr.) nu a lăsat în urma sa nicio lucrare scrisă, spre deosebire de alți filosofi, ci s-a angajat să trăiască simplu și să interogheze opiniile cotidiene și populare ale celor din orașul său natal, Atena.

Nu a lăsat în urmă nicio lucrare scrisă

La vârsta de 70 de ani, a fost condamnat la moarte de către concetățenii săi sub acuzația de impietate și de corupere a tinerilor.

Alegând să nu fugă, și-a petrecut ultimele zile în compania prietenilor săi înainte de a bea pocalul cu cucută oferit de călăul său.

Socrate a fost împovărat de adulația și emulația rezervate în mod obișnuit figurilor religioase – un paradox pentru cineva condamnat și executat sub acuzația de ireverență față de zei și, de asemenea, pentru cineva care a încercat întotdeauna prin cunoștințele sale să îi facă pe alții să gândească singuri și independent.

Urâtul înțelept

Socrate s-a născut la Atena în anul 469 î.Hr, într-o familie de condiție medie. Într-o societate și cultură care venerau frumusețea masculină, Socrate a avut ghinionul de a se naște incredibil de urât.  Multe dintre sursele biografice fac referire la acest aspect, Platon însuși vorbind adesea despre asta în scrierile sale.  Socrate era exoftalmic, ceea ce înseamnă că ochii îi ieșeau din orbită și nu erau aliniați simetric, avea nasul strâmb și, de asemenea, multe surse îl înfățișează cu burtă.

În tinerețe, Socrate a primit o educație mai aleasă decât majoritatea celor de vârsta lui. Nu știa doar să scrie și să citească, dar a fost introdus în tainele culturii – ale poeziei, muzicii – și chiar ale sportului și, în conformitate cu obiceiul atenian, tatăl său l-a învățat și o meserie. Dar Socrate era preocupat mai mult de socializare și cunoașterea oamenilor decât de muncile fizice, astfel că nu i-a fost greu să atragă în cercul său de prieteni tineri aristocrați bogați, printre care și Platon, interesați să-l audă pe Socrate cum îi interoghează pe așa numniții învățați și influenți ai orașului. De altfel, Platon îl descrie pe Socrate în lucrările sale achiziționând cu aviditate scrierile principalului filosof contemporan Anaxagoras, spunând că tainele retoricii i-au fost introduse de Aspasia, talentata amantă a marelui lider atenian Pericle.

Neinteresat de faimă, dar preocupat de educație

Socrate a fost o figură controversată în vremea sa, deoarece valorile sale erau în opoziție cu acelea ale culturii în care trăia, societatea lui avansând și susținând ideea de a munci din greu pentru a dobândi bogăție și faimă, niciuna dintre acestea nefiind importante pentru celebrul filosof care nu-și dorea bogăție, prețuind doar ceea ce simțea că trebuie să facă și să învețe, considerând educația prioritară.

Mai mult, viața lui Socrate a devenit un exemplu al dificultății și al importanței de a trăi (și, dacă este necesar, de a muri) în conformitate cu propriile convingeri bine analizate. În autobiografia sa din 1791, Benjamin Franklin a redus această noțiune la un singur rând: „Umilință: Imitați-i pe Iisus și pe Socrate”.

De asemenea, Socrate a încurajat și contribuția și implicarea femeilor într-o perioadă în care nu li se permitea accesul la educație. Mai mult, era văzut că un fel de personaj ciudat. Umbla desculț, cu părul lung, nespălat și neîngrijit, într-o societate în care, așa cum deja am amintit, standardele frumuseții erau mai mult decât rafinate.

Caricaturizat

În anii 420, Socrate a participat la mai multe bătălii în Războiul Peloponesiac, dar a petrecut suficient timp în Atena pentru a deveni cunoscut și iubit de tinerii din oraș.

În 423 a fost prezentat publicului larg sub forma unei caricaturi în piesa „Norii” a lui Aristofan, care îl înfățișa ca pe un bufon neîngrijit a cărui filosofie se rezuma la a preda trucuri retorice pentru a scăpa de datorii.

Procesul și moartea lui Socrate

În anul 399 a fost pus sub acuzare pentru că nu a onorat zeii atenieni și pentru coruperea tinerilor. Deși unii istorici sugerează că în spatele procesului ar fi putut exista mașinațiuni politice, adevărata sa „crimă” fiind aceea de a fi interogat clasa ateniană de „experți”, expunându-le ignoranța, prin urmare, fiind condamnat pe baza gândirii și a învățăturii sale. În „Apologia lui Socrate”, Platon povestește că acesta a organizat o apărare înflăcărată a virtuții sale în fața juriului, dar a acceptat cu calm verdictul acestuia, aflându-se în instanță când Socrate ar fi rostit fraza devenită celebră: „viața necercetată nu merită trăită”.

Execuția lui Socrate a fost amânată cu 30 de zile din cauza unei sărbători religioase, timp în care prietenii filosofului au încercat fără succes să-l convingă să fugă din Atena. În ultima zi din viața sa, spune Platon, Socrate „părea fericit, lucru dezvăluit atât de manierele sale, cât și în cuvintele folosite, deoarece a murit cu noblețe și fără teamă”. A băut paharul de cucută infuzată pe care i l-a înmânat călăul său, s-a plimbat până când i-au amorțit picioarele, apoi s-a întins, înconjurat de prietenii săi, și a așteptat ca otrava să îi ajungă la inimă.

Surse:

https://www.history.com/topics/ancient-greece/socrates

https://www.britannica.com/biography/Socrates

https://bigthink.com/the-past/real-reason-socrates-death-sentence/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Filosoful Soren Kierkegaard: „Cea mai mortală boală este disperarea”

Cum credeau filosofii și mitologia Greciei Antice că va fi sfârșitul lumii?

5 lecții de viață de la Platon, unul dintre cei mai influenți filosofi din istorie

Meniul lui Aristotel creat de un profet în gastronomie. Ce mânca marele filosof grec