Home » Știință » Motivul pentru care ținem secrete este greșit, spun cercetătorii!

Motivul pentru care ținem secrete este greșit, spun cercetătorii!

Publicat: 07.01.2024

Motivul pentru care ținem secrete informații negative despre noi înșine este deoarece ne temem că ceilalți ne vor judeca aspru. Dar aceste temeri sunt exagerate, potrivit unui nou studiu de la McCombs School of Business (SUA).

Lucrarea este publicată în Journal of Personality and Social Psychology.

De fapt, atunci când participanții la studiu au depășit frica de a dezvălui un secret, cei cărora l-au încredințat s-au dovedit a fi mult mai înțelegători.

Motivul pentru care ținem secrete este supraestimat

„Când ne gândim să transmitem informații negative despre noi înșine, suntem concentrați pe conținutul mesajului. Dar destinatarii se gândesc la trăsăturile pozitive necesare pentru a dezvălui acest secret, cum ar fi încrederea, onestitatea și vulnerabilitatea”, a spus coautorul studiului Amit Kumar, profesor asistent de marketing la Texas McCombs.

Kumar citează mai multe concluzii cheie din cele 12 experimente din lucrarea sa, scrisă în colaborare cu Michael Kardas, de la Universitatea de Stat Oklahoma (SUA), și Nicholas Epley, de la Universitatea din Chicago (SUA).

Cercetătorii le-au cerut mai multor grupuri să-și imagineze că dezvăluie un secret negativ și să prevadă modul în care o altă persoană i-ar judeca. Apoi, i-au cerut fiecărui participant să-și dezvăluie secretul față de acea persoană și au adunat răspunsurile destinatarilor. Judecata așteptată a fost constant mai rea decât judecata reală, subliniază Phys.org.

Oamenii au fost determinați să dezvăluie sau să ascundă bazându-se pe modul în care credeau că i-ar evalua ceilalți . „Dacă credem că ceilalți vor crede că suntem mai puțin de încredere, asta poate influența decizia noastră de a ascunde informații”, spune Kumar.

În experimente, totuși, dezvăluirea a avut efectul opus. Destinatarii au evaluat sinceritatea și încrederea celor care dezvăluiau mai mult decât se așteptau aceștia. Iată, deci, că motivul pentru care ținem secrete este supraestimat.

Un dezechilibru sistematic

Participanții și-au dezvăluit secretele unor străini, cunoștințe, prieteni apropiați, membrii ai familiei și parteneri de cuplu, toate cazurile având rezultate similare. „Așteptările lor au fost un pic mai precise pentru cei apropiați, dar au fost în continuare sistematic dezechilibrate, chiar și pentru cei mai apropiați oameni din viața lor”, spune Kumar.

Participanții au dezvăluit o gamă largă de informații negative, de la recunoașterea că nu au învățat niciodată să meargă pe bicicletă până la mărturisirea infidelității. Au prezis că secretele mai grave ar genera judecăți mai proaste.

Dar chiar și pentru secretele mai întunecate, ei tot au supraestimat impactul. „Magnitudinea a ceea ce dezvăluiți poate influența evaluările oamenilor, dar influențează și așteptările dvs. privind aceste evaluări”, spune Kumar.

Într-un studiu, cercetătorii le-au spus participanților ceea ce au învățat: că oamenii supraestimează impactul negativ al dezvăluirilor. Vestea a schimbat atitudinea participanților spre mai multă deschidere.

Atunci când li s-a cerut să mărturisească că au spus o minciună, doar 56% dintre participanți au făcut-o. Dar într-un alt grup, unde participanților li s-a spus că probabil nu vor fi judecați aspru, 92% au ales să-și dezvăluie minciunile.

Secrete în lumea afacerilor

„Există o povară psihologică asociată cu secretul. Dacă putem schimba așteptările oamenilor pentru a le face mai conforme cu realitatea, aceștia ar putea fi mai transparenți în relațiile lor”, spune Kumar.

Deși niciunul dintre experimente nu s-a desfășurat în mediul de afaceri, Kumar spune că lecțiile pot fi aplicate și acolo.

„O înțelegere cuprinzătoare a modului în care să navighezi în mediul de lucru include o înțelegere mai bună a modului în care oamenii gândesc, simt și se comportă. Atunci când apar abateri la locul de muncă, oamenii ar putea fi înțelepți să ia în considerare că dezvăluirea informațiilor negative poate dezvălui, de asemenea, căldură, încredere și onestitate atunci când sunt deschiși și transparenți în privința acestor informații”, spune el.

Vă recomandăm să citiți și:

Un test de sânge pentru vârsta organelor ar putea prezice riscul de boli

Când ar trebui să ne îngrijoreze vânătăile?

Un dispozitiv ajută oamenii să își controleze visele. Când va fi lansat?

„Epidemie” de sifilis ocular după ce mai multe femei au contractat boala de la același bărbat

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Vieți marcate de lepră: conducători, poeți și un gest rar de devoțiune
Vieți marcate de lepră: conducători, poeți și un gest rar de devoțiune
Ligrul: întâlnirea rară dintre regele leu și tigru
Ligrul: întâlnirea rară dintre regele leu și tigru
Cine a fost Cleopatra dincolo de mitul seducției? O regină cultivată, o jucătoare politică redutabilă și o figură istorică mult mai complexă decât legenda
Cine a fost Cleopatra dincolo de mitul seducției? O regină cultivată, o jucătoare politică redutabilă și o figură ...
Funicularul, ingineria care face accesibile pantele imposibile
Funicularul, ingineria care face accesibile pantele imposibile
„Olympia” lui Édouard Manet: de la acuzații de imoralitate și plagiat la redefinirea nudului în pictura modernă
„Olympia” lui Édouard Manet: de la acuzații de imoralitate și plagiat la redefinirea nudului în pictura modernă
De ce unii specialiști recomandă cafeaua înainte de somn? Explicația biologică, pe înțelesul tuturor
De ce unii specialiști recomandă cafeaua înainte de somn? Explicația biologică, pe înțelesul tuturor
Cum a măsurat Eratostene circumferința Pământului cu un băț în anul 240 î.Hr.?
Cum a măsurat Eratostene circumferința Pământului cu un băț în anul 240 î.Hr.?
De ce lipsesc culori din Soare? Nici măcar oamenii de știință nu au răspunsul complet!
De ce lipsesc culori din Soare? Nici măcar oamenii de știință nu au răspunsul complet!
Sfârșitul unei ere: Donald Trump suspendă Loteria Vizelor
Sfârșitul unei ere: Donald Trump suspendă Loteria Vizelor
Fiul regizorului american Rob Reiner, acuzat pentru uciderea părinților. Ce pedeapsă riscă?
Fiul regizorului american Rob Reiner, acuzat pentru uciderea părinților. Ce pedeapsă riscă?
Cel mai nou și avansat portavion al Chinei a traversat Strâmtoarea Taiwanului
Cel mai nou și avansat portavion al Chinei a traversat Strâmtoarea Taiwanului
Cum a instituit Ceauşescu „starea de necesitate” ca urmare a „acţiunilor irendentise”
Cum a instituit Ceauşescu „starea de necesitate” ca urmare a „acţiunilor irendentise”
Cum au ajuns câteva monede americane să valoreze 17 milioane de dolari?
Cum au ajuns câteva monede americane să valoreze 17 milioane de dolari?
Încă doi sateliți europeni Galileo au fost lansați pe orbita Pământului
Încă doi sateliți europeni Galileo au fost lansați pe orbita Pământului
Tradiții și ritualuri pentru a sărbători solstițiul de iarnă
Tradiții și ritualuri pentru a sărbători solstițiul de iarnă
Bursele sociale pentru studenți vor primi o suplimentare de 60 de milioane de euro
Bursele sociale pentru studenți vor primi o suplimentare de 60 de milioane de euro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum
ADHD în viața de zi cu zi: ce îngreunează concentrarea și ce ajută, concret
ADHD în viața de zi cu zi: ce îngreunează concentrarea și ce ajută, concret