Cum a început ascensiunea politică internațională a lui Nicolae Titulescu

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Despre cariera politică internațională a lui Nicolae Titulescu se cunosc destul de multe amănunte, însă mai puțin cercetat este momentul în care a debutat ascensiunea sa pe plan extern.

În primăvara anului 1918, România trecea printr-un moment istoric deosebit de dificil. Obligat de ieșirea Rusiei bolșevice din război, guvernul României s-a văzut constrâns să se așeze la masa negocierilor de pace cu Puterile Centrale. Profitând de momentul de slăbiciune al României de pe Frontul de Est, Puterile Centrale au impus condiții extrem de drastice pentru încheierea păcii.

La 7 mai 1918, Alexandru Marghiloman, primul ministru al României, semna la București un umilitor Tratat de Pace cu Puterile Centrale. Prin semnarea tratatului, România pierdea Dobrogea, ceda Austro-Ungariei controlul asupra trecătorilor Munților Carpați, era obligată să concesioneze pe 90 de ani Germaniei toate exploatările petroliere, șantierele navale intrau în posesia statului german, iar Germania și Austro-Ungaria preluau controlul navigației pe Dunăre. Aceste clauze economice conduceau practic la o pierdere mascată a independenței României. Deși Parlamentul țării a ratificat tratatul, Regele Ferdinand a refuzat să îl promulge.

Imediat după semnarea Tratatului, Puterile Centrale au dorit să se răzbune pe membrii guvernului României din 1916, care au hotărât intrarea țării în război alături de Antanta. Puterile Centrale sperau ca membrii și apropiații guvernului lui Ionel Brătianu să părăsească teritoriul României deoarece „prezența lor era de natură să împiedice restabilirea liniștei interne și a bunelor relații dintre România și Puterile Centrale”.

Condus în primăvara și vara anului 1918 de către filo-germanul Alexandru Marghiloman, Guvernul român a căutat să îndeplinească doleanța Puterilor Centrale. A fost realizată la București o listă de indezirabili cu „care Marghiloman a venit la Iași. Ea cuprindea câteva zeci de persoane”, povestea I.G. Duca, fost ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor în guvernul condus de Ionel Brătianu.

Take Ionescu și Nicolae Titulescu

Cu două excepții, toți cei aflați pe listă au refuzat să părăsească teritoriul României. Doar Take Ionescu și Nicolae Titulescu au acceptat să părăsească România. „Aici (în România, n.r.) știu dinainte că nu pot face nimic, în Occident, în Franța, în Anglia sunt convins că pot aduce încă mari servicii cauzei noastre (românești, n.r.)”, își justifica plecarea Take Ionescu.

Dacă în cazul lui Take Ionescu nu a fost nicio surpriză, plecarea lui Nicolae Titulescu i-a contrariat pe mulți dintre apropiați, mai ales după declarația sa că va rămâne la Iași.

„Până în ajunul plecării, Titulescu ne declarase că el dezaprobă hotărârea șefului său (Take Ionescu, n.r), că i-a spus-o și că orice s-ar întâmpla va rămâne cu noi la Iași. Spre marea mea surprindere, trecând pe la el în dimineața în care trenul trebuia să pornească spre Elveția, 1-am găsit făcându-și cu febrilitate bagajele. `Ce vrei, azi-noapte Take mi-a cerut ca un serviciu de prieten să-l întovărășesc. N-am avut puterea sufletească să rezist rugăminții lui`. Aceasta a fost explicația dată subitei sale metamorfozări şi de fapt de atunci începe capitolul activității internaționale a lui Titulescu. Personal, l-am văzut plecând cu un sentiment de sinceră întristare. În ultimele luni ne vedeam întruna şi ne împrietenisem mult, deși fiecare ne păstram credințele politice. De mai multe ori pe săptămână prânzeam la el şi stăteam de vorbă până noaptea târziu. Mai totdeauna Take Ionescu venea şi el acolo şi astfel mi-a fost dat să cunosc şi mai intim pe șeful conservatorilor democrați”, scrie în memoriile sale I.G. Duca.

„România nu poate fi întreagă fără Ardeal”

O dată ajuns la Paris, Nicolae Titulescu, alături de Take Ionescu, se implică într-o amplă campanie pentru promovarea cauzei românești în rândul Aliaților. Împreună cu alte mari personalități, precum Octavian Goga, Traian Vuia, sau Constantin Mille, înființează Consiliul Național Român, cu scopul de a promova dreptul poporului român la unitatea națională. Comitetul a fost recunoscut de guvernele țărilor aliate ca „organ plenipotențiar al națiunii române”.

De altfel, Nicolae Titulescu continua să își susțină crezul pe care l-a făcut public printr-un discurs, încă din 1915: „România nu poate fi întreagă fără Ardeal. (…) Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e școala care i-a făurit neamul, e farmecul care i-a susţinut viaţa. (…) Ardealul e românismul în restrişte, e întărirea care depărtează vrăjmaşul, e viaţa care cheamă viaţa! (…) Ne trebuie Ardealul! Nu putem fără el! Vom şti să-l luăm şi, mai ales, să-l merităm! (…) Ardealul nu e numai inima României politice; priviți harta: Ardealul e inima României geografice!”.

Titulescu semnează din partea României Tratatul de la Trianon

În anul 1919, Nicolae Titulescu este inclus în delegația României ce a participat la Conferința de Pace de la Paris și este activ la discuțiile premergătoare redactării tratelor de pace. Mai mult, la 4 iunie 1920, semnează din partea României Tratatul de Pace cu Ungaria, de la Trianon, prin care a fost recunoscută internațional unirea Transilvaniei cu România.

În urma Conferinței de Pace de la Paris, numele lui Nicolae Titulescu avea să fie cunoscut pe scena diplomatică internațională. Urma o prodigioasă carieră politică internațională.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Nefasta primăvară a anului 1918: „Înconjurată şi trădată, România semnează pacea care îi smulge Dobrogea până la Dunăre”

Tratatul de la Trianon. De ce s-au opus oficialii ungari?

Tratatul de la Maastricht, documentul care stă la baza Uniunii Europene de astăzi

România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”