Cum s-a scindat clasa politică în vara anului 1914: De partea cui să intre în război România?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Izbucnirea Primului Război Mondial a produs o scindare și asupra clasei politice din România. Consiliul de Coroană de la Sinaia din vara anului 1914 a hotărât ca România să își declare neutralitatea în conflictul ce se extindea în Europa.

Totuși, în același timp, clasa politică din România s-a împărțit în câteva mari tabere. Erau cei care susțineau intrarea țării în conflict alături de Puterile Centrale, apoi cei care militau pentru intervenția în război alături de Antanta, fiecare grupare avea argumente destul de solide. Mai exista însă și o a treia tabără care își urmărea propriile interese personale.

Despre Consiliul de Coroană din vara anului 1914 s-a scris destul de mult. În ciuda opoziției regelui Carol I și a liderului conservator Petre P. Carp, care susțineau intrarea în război a României alături de Puterile Centrale, mare majoritate a participanților s-a pronunțat pentru ca România să își declare neutralitatea.

„N-am găsit decât trei oameni sinceri și nepreocupați de interesele lor personale”

Însă, Consiliului de Coroană s-a ținut într-o atmosferă aparte. Aproape fiecare politician român își alesese tabăra pe care o susținea în război, dar mai erau și politicieni care doreau să profite de context pentru a-și satisface propriile interese.

Constantin Argetoianu a surprins în memoriile sale atmosfera ce domnea în teribila vara a anului 1914:

„Mă așteptam să găsesc la Sinaia oameni smeriți și pătrunși de măreția vremurilor în care se juca soarta țării noastre ca și a lumii întregi – dar am căzut în mijlocul unui adevărat vicleim în care cele mai scârboase ambiții căutau să-și facă jocul la adăpostul declamațiilor patriotice. N-am găsit decât trei oameni sinceri și nepreocupați de interesele lor personale pe Carp, pe Iancu Lahovari și pe doctorul Cantacuzino (Ion, n.r.).

Carp era convins că o victorie rusească ar fi însemnat pieirea României și că numai Germania putea menține ordine și civilizație în acest Orient al Europei bătut de valurile barbariei. Şi cum mai era şi sigur de victoria germană, cerea intrarea noastră imediată în război, alături de Puterile Centrale, ca să putem valorifica drepturile asupra Basarabiei.

Lahovari şi Cantacuzino, mai ales Cantacuzino, voiau şi ei intrarea imediată în război, dar o voiau de partea opusă, și-o voiau numai de dragul Franței, care nu putea fi lăsată să piară, ca și cum soarta ei ar fi stat în puterea noastră! În sinceritatea lor aproape nici nu pomeneau de Ardeal, de întregirea neamului şi de Mihai Viteazul, abandonând toate argumentele de ordin național care ne împingeau pe mai toți împotriva Puterilor Centrale, ca să ceară intrarea în război `pour voler au secours de la France` (să vină în ajutorul Franței, n.r.)!”

Calculele lui Marghiloman

Un caz aparte era cel al președintelui Partidului Conservator, Alexandru Marghiloman. Politica promovată de acesta nu urmărea vreun principiu, ci se dorea a fi o contrapondere a politicii duse de prim-ministrul liberal Ionel Brătianu.

„În afară de aceștia trei, mințile erau încurcate, ca și interesele oamenilor. Cine vrea să aibă o idee despre `încurcătura limbilor` în tot timpul neutralității, dar mai ales în primele luni după declanșarea războiului din 1914, să citească `Notele Politice` lăsate de Marghiloman.

Deşi aceste `Note` au fost `aranjate` în vederea reabilitării autorului lor şi pentru justificarea politicii sale, aşa încât sunt foarte des neexacte totuși, din contextul lor reiese babilonia ce domnea în acea nelămurită epocă în mințile oamenilor, și mai ales în a conducătorilor.

Marghiloman, el însuși, mi s-a arătat când germanofil, când francofil, când neutrofil, dacă pot întrebuința un asemenea barbarism. Nu m-am lămurit asupra mentalității lui decât pe drumul Ploieştilor, pe la începutul lui septembrie. (…) Marghiloman mi-a mărturisit: `Vezi Argetoianu, noi trebuie să facem diametral opusul de ce face Brătianu. Dacă Brătianu face politică germanofilă, noi trebuie să facem politică francofilă, și viceversa. Numai aşa putem fi siguri să-i succedăm la putere…`”, scria Constantin Argetoianu.

Oscilări de poziție și rândul altor lideri politici

Dar, în afară de Alexandru Marghiloman și alți lideri politici au șovăit, fie din raționamente electorale, cum a fost cazul lui Take Ionescu, fie impresionați de puterea germanilor, cazul lui Nicu Filipescu. Liderul liberal Ionel Brătianu, șeful guvernului de atunci, a susținut de la început cauza Aliaților.

„Pe când Marghiloman juca pe tabloul opus lui Brătianu, Take Ionescu, alt conducător de partid care trebuia după câteva luni să ceară cu atâta dârzenie intrarea în război alături de Aliați, juca pe tabloul neutralității și ziarul său oficios `La Roumanie` publica în ziua de 4 august un comunicat prin care declara că patronul său era `pentru o neutralitate definitivă şi leală!`.

Șovăieli am putut să constat după înapoierea lui până și la Nicu Filipescu, convins de necesitatea de a merge împotriva Austro-Ungariei pentru dezrobirea Ardealului, dar adânc impresionat de ce văzuse în Germania, unde trăise zilele mobilizării”, nota Argetoianu.

„Toată lumea făcea politică europeană şi nimeni politică românească”

Totuși, în această agitație lipsea tocmai promovarea intereselor României, deoarece mai toți s-au împărțit într-un final în două tabere, fie germanofili, fie francofili.

„Ceea ce mă impresionase adânc, după sosirea mea în țară, era că toată lumea făcea politică europeană şi nimeni politică românească, vreau să spun prin aceasta că toată lumea se preocupa de soarta Europei şi nimeni de a României.

Românii se împărțeau în francofili şi în germanofili şi cereau intrarea noastră imediată în război, după cum simpatiile lor se îndreptau spre unii sau spre alții din beligeranți fără să se preocupe de interesele specific româneşti. (…) Nu mai simțea nimeni românește…”, concluziona Argetoianu.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Atmosfera în care s-au desfășurat ultimele alegeri locale din România înainte de Primul Război Mondial. „Blegii noștri de alegători”

Uneltiri politice din alte vremuri. Cum era înscăunat un șef de partid înainte de Primul Război Mondial

Ce discutau conducătorii Franței despre intrarea României în Primul Război Mondial?

„Abatorul”, bătălia care a lăsat în urmă un milion de victime în Primul Război Mondial