„Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Gheorghe Grigore Cantacuzino, supranumit „Nababul”, a rămas în istorie datorită averii sale. Mulți s-au chinuit în epocă să estimeze dimensiunea averii, însă și-au dat seama că era aproape imposibil de apreciat. Nababul era un personaj extrem de bogat care a construit numeroase palate și clădiri, dar care a făcut și acte de filantropie, în ciuda faptului că era extrem de zgârcit în ceea ce privea lucrurile mărunte. Contemporanii săi fie îl priveau cu invidie, fie îi apreciau excentricitățile. Oricum, o imagine completă a ceea ce a însemnat personalitatea lui Gheorghe Grigore Cantacuzino nu poate fi conturată fără parcurgerea mărturiilor celor care l-au cunoscut.

Constantin Argetoianu a fost unul dintre oamenii care l-au cunoscut pe Gheorghe Grigore Cantacuzino.

Argetoianu a fost coleg de partid cu unul dintre fiii Nababului, Mihail Cantacuzino. De altfel, cei doi au au avut numeroase momente în care au colaborat îndeaproape în intrigile din viața conservatorilor, dar și în bătălia pe care aceștia o duceau cu liberalii.

„Rar am văzut o familie mai puțin simpatică, mai lipsită de inteligenţă şi de suflet”

Cunoscut pentru condeiul „aspru” și ironic, Argetoianu nu putea să nu creioneze o descriere a Nababului și familiei acestuia. Dar cu puține excepții, nimeni nu a ieșit nemurdărit de condeiul lui Argetoianu, iar Nababul nu a făcut nici el excepție.

„Cantacuzineştii erau de neam mare, dar mai erau și alții pe care boieria lor nu i-a împins departe. Cantacuzineştii erau foarte bogați, dar câți multimilionari n-au rămas de căruță! Poate că Cantacuzineștii au ajuns fiindcă erau şi boieri şi bogați, sau poate numai fiindcă au avut noroc.

Rar am văzut o familie mai puțin simpatică, mai lipsită de inteligenţă şi de suflet. Bătrânul conu’ Iorgu, zis Nababul, nu urmărea decât un scop în viață, să strângă parale și să cumpere moșii. Îmbrăcat ca un spițer, cu o față banală de burghez francez încadrată în barbete spălăcite, nu-și îngăduia decât un ceas de `frivolitate` pe zi, frivolitate ce consista într-o plimbare cu dama la șosea.

Încălțat în ghete de `prunel`, cu mănuși de `filozelă`, cu o umbrelă de ploaie sau de soare în mână, după vreme, conu’ Iorgu mergea până la Hipodrom, cu trăsura după el, rumegând cu coana Caterina, care țopăia lângă dânsul, noi cumpărări”, scria Argetoianu.

„Politica l-a purtat în brațe o viață întreagă, ca pe un copil răsfățat, fiindcă s-a lăsat manevrat de alții mai deştepţi decât dânsul”

Deși Gheorghe Grigore Cantacuzino a fost și un om politic de anvergură, politica nu a fost principala sa preocupare, ci administrarea afacerilor sale. Dar politica și oamenii politici l-au răsplătit într-un mod aparte.

„Politică făcea între picături, între două socoteli aduse de vechili zdrențăroși şi afumați și confunda adeseori răboajele oilor de la moșie cu răboajele partizanilor de la club. De altminteri, politica a fost pentru dânsul lucru secundar şi preocupare lăturalnică, care trecea după, mult după, grija administrării imensei sale averi.

Politica l-a purtat în brațe o viață întreagă, ca pe un copil răsfățat, fiindcă s-a lăsat manevrat de alții mai deştepţi decât dânsul şi care s-au folosit de el unul împotriva altuia”, menționează Constantin Argetoianu.

Familia Nababului

Gheorghe Grigore Cantacuzino a avut patru băieți și două fete. Doi băieți, Nicolae și Șerban, au făcut carieră în armată. Ceilalți doi, Mihail și Grigore au intrat în politică, dar numai Mihail era cu adevărat înzestrat pentru a o practica.

„De când îi crescuseră copiii, consimțise lui Mişu (Mihail, n.r.) şi lui Griguță (Grigore, n.r.) un avans de moștenire și, ca să nu le dea pământ sau parale, le cedase patrimoniul său politic. Amândoi îl manevrau acum pe bătrân, în locul lui Carp şi al lui Take Ionescu, mai ales Mişu, care şi-a făcut astfel o situație pe ruinele acestei Cartagine în carne şi în oase…

Din cei doi băieți civili ai Nababului, Griguță a fost un caz patologic, un escroc în piele de milionar. Detestat, disprețuit de toată lumea, n-a jucat rol în Partidul Conservator. S-a vorbit în timpul neutralității de afacerile lui, mai ales de vânzarea `Minervei` (editură, n.r.) către nemți (trădare care l-a demonetizat cu totul), a zbârnâit puțin sub regimul Marghiloman din 1918 și a murit relativ tânăr, lăsând în urma lui acea pacoste națională cunoscută sub numele de Didina (Alexandrina, n.r.) Cantacuzino”, consemna Argetoianu.

Mihail „era simpatic ca un pahar de bere”

Dar dacă Grigore era șters și lipsit de talentat în ale politicii, în schimb, fratele său Mihail era simpatic și inteligent, deși era puțin îngâmfat.

„Pe cât era de acru Griguță, pe atât era de dulceag Mișu, care nu vrea răul nimănui fiindcă nu vrea nimic. Era simpatic ca un pahar de bere (…).

Moralmente, ca și fizicește, era lipsit de contururi determinate. Până și cel mai mare cusur al său, îngâmfarea, era lipsit de resorturi şi trebuia scormonit ca să fie găsit. Era convins că, ca fiu mai mare al Nababului, ca moștenitor al unui nume împărătesc și al celei mai mari averi din țară, toate i se cuveneau. (…)

A ajuns primar al Bucureștiului şi ministru de Justiție fără să se mire (s-au mirat alții!) și fără să se bucure, în așteptarea de a fi prim-ministru tot prin drept de moștenire. Și ar fi fost și prim-ministru dacă Partidul Conservator şi România Mică ar fi dăinuit şi dacă n-ar fi murit şi el prematur, victimă a unui accident și a două dame, căci pe cât îi putea plăcea ceva lui Mişu Cantacuzino îi plăceau damele”, mai preciza Argetoianu.

Vă mai recomandăm să citiți și:

O sută de artiști, un secol de artă românească, la Castelul Cantacuzino

Sabina Cantacuzino, sfătuitoarea fraților Brătianu

Castelul Cantacuzino din Bușteni, palatul în stil neoromânesc construit de Nababul

Palatul Cantacuzino, locul unde Nababul a interzis fumatul, iar George Enescu era oaspetele preferat al Marucăi. Pe Regina Maria o primea stând jos