Atmosfera în care s-au desfășurat ultimele alegeri locale din România înainte de Primul Război Mondial. „Blegii noștri de alegători”

Alegerile de dinainte de Primul Război Mondial s-au desfășurat într-o atmosferă aparte. Nu de puține ori, confruntările electorale au fost însoțite și de confruntări fizice în stradă între simpatizanții taberelor politice. Pentru câștigarea alegerilor, niciun efort nu era prea mare.

La începutul anului 1914 era instalat un nou guvern liberal condus de Ionel Brătianu. De această dată, liberalii ajungeau la guvernare cu un proiect extrem de modern pentru acele vremuri. Două dintre reformele propuse de liberali au creat un seism politic și social profund: reforma agricolă și cea electorală. Cele două reforme constituiau un adevărat atentat pentru supraviețuirea Partidului Conservator, format din marii deținători de terenuri.

• Mitul medieval care ascunde una dintre cele mai profunde teorii despre sufletul uman
• Legendele uitate care au modelat miturile arturiene: Iosif din Arimateea și primii Vânători ai Graalului

Tocmai de aceea, primele alegerile locale care s-au desfășurat după instalarea la guvernare a liberalilor au avut o importanță deosebită. Ele dictau și formau o tendință în cadrul societății. Aceste alegeri locale au avut loc într-un climat tensionat, fiind marcate de multe conflicte și bătăi de stradă între susținătorii celor două grupări politice.

În ceea ce îi privea pe conservatori, aceștia s-au avântat cu toată forța în campania electorală, deși au fost unii lideri care au dorit ca alegerile să fie boicotate. Printre aceștia s-a numărat și Constantin Argetoianu.

Gașca de partid

„În martie (1914, n.r.) au avut loc alegeri comunale și Partidul Conservator a intrat în luptă cu toată violența, mal ales în București. Atât în convorbirile mele cu Filipescu și cu Marghiloman, cât și în Comitetul Executiv, am fost împotriva participării noastre la aceste alegeri.

Alegerile comunale nu aveau nimic de a face cu reformele, mai ales cu exproprierea rurală, calul nostru de bătaie pe care-l încălecam ca să adunăm voturile. Lupta se da pe terenul exclusiv de gașcă de partid, și pe acest teren victoria guvernului era neîndoioasă, oricât de numeroase ar fi fost cetele noastre de partizani.

O înfrângere a partidului, fie și numai în alegeri comunale, s-ar fi repercutat însă defavorabil pentru noi asupra alegerilor legislative pentru Constituantă, care băteau la ușă. Marghiloman s-a arătat mai înțelegător și, fără furiile lui Filipescu, cred că am fi evitat o înfrângere sigură”.

Filipescu, capul răutăților

Dacă atât Argetoianu, cât și Marghiloman susțineau un boicot al acestor alegeri, nu de aceeași părere a fost și Nicolae (Nicu) Filipescu. Acesta era un adept dur al confruntărilor politice de orice fel. Până la urma, voința de angajare în alegeri a lui Filipescu s-a impus în cadrul partidului, iar conservatorii au luat parte la competiția electorală. Pe de altă parte, liberalii, care se aflau la conducerea Guvernului, s-au folosit de toate mijloacele pe care le aveau la dispoziție pentru a se impune în alegeri.

„Dar cine se putea apropia de Filipescu! Pentru dânsul orice luptă era bună, numai luptă să fie. În calitatea sa de conducător al Capitalei era în contact zilnic cu șefii noștri de Culori (viitoarele Sectoare din București, n.r.) și toți acești trepăduși care-i scoteau oameni la întruniri aveau mare trecere la dânsul. Mai ales Poenaru Bordea, șeful Culorii de Negru.

Șefii de Culori l-au înnebunit, asigurându-l că vor câștiga bătălia numai ca să se găsească în treabă. Și astfel s-a hotărât să dăm lupta. Odată lupta hotărâtă, am dat-o din toate puterile noastre, și a fost crâncenă. Fără matrapazlâcurile guvernului, fără votul morților, fără anularea cărților de alegător destinate multora din partizanii noștri și fără furarea altora e probabil că am fi ieșit noi. Dar cu toate câte guvernul a avut la îndemână a ieșit el”, nota Constantin Argetoianu.

„Au fost bătăi la sânge, în mai multe secții”

Tot Nicu Filipescu a fost și omul dur din cadrul partidului care se avânta în orice luptă, fie ea și de stradă. Chiar Alexandru Otetelişanu a fost salvat de Filipescu și de Argetoianu de furia opozanților politici.

„Au fost bătăi la sânge, în mai multe secții, Filipescu era furios și încântat. Adora lupta și cu cât era mai violentă, cu atât îi plăcea mai bine. Cum zârnăia telefonul ca să-l vestească că o bătălie s-a încins undeva, sărea în automobil sau în birjă și alerga la fața locului unde se repezea printre bătăuși ca un tânăr de 20 ani.

L-am însoțit de câteva ori, între altele la Cuibul cu Barză, unde am eliberat cu greu pe namila de Alexandru Otetelişanu, încuiat într-o privată, de frică. Cu cât îl strigam mai tare: `Deschide, suntem noi, Nicu Filipescu şi Argetoianu!` cu atât făcea mai neclintit pe mortul, înăuntru Nu ne recunoscuse vocile și se temuse să nu fie înșelat. Crezându-l mort de-a binelea, Filipescu a pus să se spargă ușa….

Spre bucuria noastră, am dat de Otetelişanu viu, afanisit pe tron și galben ca ceara, de frică! Filipescu l-a tratat cum merita și din acea clipă, Otetelişanu care fusese până atunci `omul meu` a trecut `in peto` cu Marghiloman, fără să îndrăznească să o facă pe față”, scria Constantin Argetoianu.

„Blegii noștri de alegători”

După înfrângerea de la alegerile locale, conservatorii au înregistrat o altă înfrângere în alegerile parlamentare. De această dată pentru înfrângere, Argetoianu a dat vina pe … alegători.

„Cu toată înfrângerea în alegerile comunale, ne-am prezentat în alegerile pentru Constituantă plini de încredere și de nădejde. Agitasem bine opinia publică, deslușisem pe înțelesul tuturor sensul adânc al celor două reforme și ținând seama și de uzura normală a guvernului, am socotit că numărul aleșilor noștri se va îndoi pe puțin și că vom constitui o opoziție în stare să zădărnicească proiectele guvernului. Socotelile noastre au dat însă greș.

Blegii noștri de alegători n-au ținut nici pentru ultimul lor vot seama de programe și au preferat să se încurce ca totdeauna în compromisurile dictate de cele mai meschine interese”.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Constantin Argetoianu, despre Pacea de la București din 1913: „Ne jucasem de-a războiul dincolo de Dunăre, la Bucureşti ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”

Sfaturile lui Titu Maiorescu pentru tânărul politician Constantin Argetoianu

Cine a fost politicianul care „nu citea niciodată, dar avea darul să prindă din aer tot ce se vorbea despre lucrurile scrise”

Ion Luca Caragiale, criticat aspru la debutul pieselor sale de teatru. Cine l-a sprijinit?