De ce avem dinți sensibili? Peștii antici ar putea oferi răspunsul!

V-ați întrebat vreodată de ce avem dinți sensibili la durere sau la băuturile reci? Răspunsul ar putea fi pentru că, în urmă cu sute de milioane de ani, ei au evoluat pentru un scop cu totul diferit față de mestecat, sugerează un nou studiu.

Originea exactă a dinților și scopul lor inițial au rămas pentru mult timp un mister pentru oamenii de știință.

• Un nou crater pe Lună, cu un diametru de 225 de metri, a fost fotografiat cu…
• Oamenii de știință s-au înșelat! Cât de mult contează genele cu adevărat?

Se crede că precursorii dinților sunt structuri dure numite odontode, care nu au apărut inițial în gură, ci pe armura externă a celor mai timpurii pești, în urmă cu aproximativ 500 de milioane de ani.

Chiar și în prezent, rechinii, pisicile de mare și somnii sunt acoperiți cu dinți microscopici care le fac pielea aspră, asemănătoare cu șmirghelul. Au fost propuse mai multe teorii pentru apariția acestor odontode: că ofereau protecție împotriva prădătorilor, ajutau la deplasare prin apă sau funcționau ca depozite de minerale.

Motivul pentru care avem dinți sensibili a fost descoperit întâmplător

Însă un nou studiu publicat în revista Nature susține ipoteza că aceste structuri erau inițial organe senzoriale, capabile să transmită stimuli către nervi.

Ironia este că autoarea principală a studiului, Yara Haridy, nu căuta inițial originea dinților.

Cercetătoare postdoctorală la Universitatea din Chicago (SUA), Haridy investiga o altă enigmă majoră a paleontologiei: care este cea mai veche fosilă a unui animal cu coloană vertebrală?

Ea le-a cerut muzeelor din SUA să îi trimită sute de specimene de vertebrate, unele atât de mici încât puteau încăpea pe vârful unei scobitori, pentru a le analiza prin scanare CT.

A început să se concentreze pe dentină, stratul interior al dinților care transmite informații senzoriale către nervii din pulpă. O fosilă din perioada cambriană, numită Anatolepis, părea să fie răspunsul căutat. Exoscheletul său prezenta pori sub odontode, numiți tubuli, care sugerau prezența dentinei.

Această descoperire i-a făcut pe unii paleontologi să creadă că Anatolepis ar fi fost primul pește din istorie.

Dar, când Haridy l-a comparat cu alte specimene scanate, a constatat că acei tubuli semănau mai degrabă cu organele senzoriale ale artropodelor, numite sensilla. Astfel, Anatolepis a fost retrogradat din categoria vertebratelor în cea a nevertebratelor.

Organe esențiale pentru supraviețuire

La artropodele moderne, cum ar fi crabi, scorpioni și păianjeni, sensilla sunt folosite pentru a percepe temperatura, vibrațiile și chiar mirosul.

Faptul că aceste caracteristici au rămas aproape neschimbate timp de jumătate de miliard de ani sugerează că ele și-au păstrat aceeași funcție senzorială încă de atunci.

Cercetătorii au observat asemănări remarcabile între aceste structuri la Anatolepis și pești vertebrați din urmă cu aproximativ 465 de milioane de ani, dar și la specii mai cunoscute.

„Am efectuat experimente pe pești moderni care au confirmat prezența nervilor în dinții de pe pielea somnilor, a rechinilor și a pisicilor de mare”, a declarat Haridy.

Aceste rezultate arată că „țesuturile dentare din odontodele aflate în afara gurii pot fi sensibile și, probabil, și primele odontode aveau această funcție. Artropodele și vertebratele timpurii au evoluat independent soluții senzoriale similare pentru a le răspunde acelorași provocări biologice și ecologice”, a adăugat ea, citată de Science Alert.

Cercetătorul senior Neil Shubin, tot de la Universitatea din Chicago, a precizat că aceste animale primitive trăiau într-un „mediu cu o intensitate prădătoare extremă”.

„Capacitatea de a simți proprietățile apei din jur era probabil esențială pentru supraviețuire”, a explicat el.

În timp, peștii au evoluat și au dezvoltat fălci și „a devenit avantajos să ai structuri ascuțite în apropierea gurii. Treptat, unii pești cu fălci au început să aibă odontode ascuțite pe marginea gurii, iar mai târziu unele dintre ele s-au mutat chiar în gură”, a mai spus Haridy.

Așadar, faptul că avem dinți sensibili este, de fapt, moștenirea unei funcții senzoriale foarte vechi, care i-ar fi putut ajuta pe strămoșii noștri pești să supraviețuiască.

Vă recomandăm să citiți și:

Cum ne păstrăm creierul sănătos pe măsură ce îmbătrânim? Sfaturi simple de la neurologi

Oamenii de știință ar fi la un pas să rezolve un obstacol major în tratarea creierului

Pastilele pentru slăbit, speranța în combaterea obezității și diabetului în țările slab dezvoltate

Un medicament experimental repară ochii pentru a reda vederea