Astronomii se întreabă dacă nu cumva galaxia noastră există într-un vid enorm

Universul se află într-o expansiune accelerată, dar ritmul exact al acestei expansiuni a devenit, în ultimii ani, un subiect extrem de controversat. Metodele utilizate pentru a-l măsura oferă rezultate ușor diferite. Acest lucru i-a determinat pe unii cercetători să creadă fie că modelul actual al Universului este incomplet, fie că metodele existente subestimează marjele de eroare. Un grup de cercetători vine însă cu o ipoteză mai îndrăzneață: poate că galaxia noastră, Calea Lactee, se află într-un loc special în Univers, mai exact, într-un vid enorm.

Potrivit modelului cosmologic standard, Universul este omogen și uniform la scară largă, ceea ce înseamnă că, în ansamblu, materia este distribuită uniform. Însă, la scară mai mică, gravitația organizează galaxiile în roiuri și filamente, creând ceea ce se numește „pânza cosmică”, o structură tridimensională alcătuită din noduri, fire și goluri.

• Ce este ADHD și ce înseamnă cu adevărat
• De ce unii specialiști recomandă cafeaua înainte de somn? Explicația biologică, pe înțelesul tuturor

Aceste goluri cosmice nu sunt complet goale, de fapt, materia lipsă a Universului se află în mare parte acolo. În ele se pot afla galaxii izolate sau mici grupuri de galaxii, dar acestea sunt în timp atrase gravitațional către regiunile mai dense, firele și nodurile pânzei cosmice. Această atracție le-ar putea conferi o accelerație suplimentară.

Este adevărat că ne aflăm într-un vid enorm?

Aici intervine ipoteza cercetătorilor. Dacă galaxia noastră s-ar afla într-un vid enorm, una dintre metodele care măsoară rata de expansiune, aceea care se bazează pe mișcarea galaxiilor apropiate, ar putea fi influențată de această accelerație locală, explicând astfel de ce rezultatul diferă de cel obținut din analizarea radiației cosmice de fond (CMB).

„O posibilă explicație pentru această discrepanță este că galaxia noastră se află aproape de centrul unui gol local de mari dimensiuni. Materia ar fi atrasă gravitațional spre exteriorul mai dens al golului, iar golul s-ar goli tot mai mult în timp. Pe măsură ce se rarefiază, obiectele din jur par să se îndepărteze mai repede decât era de așteptat în lipsa unui astfel de gol, ceea ce creează aparența unei rate locale de expansiune mai mari”, a declarat dr. Indranil Banik, de la Universitatea din Portsmouth (Anglia).

Ce anume ar confirma această ipoteză?

Ipoteza este interesantă, dar și riscantă pentru modelul standard al cosmologiei. Pentru ca această explicație să fie validă, golul local ar trebui să aibă o densitate cu 20% mai mică decât media universală, mult sub ceea ce prevede modelul actual, punctează IFL Science.

Într-o prezentare susținută la Reuniunea Națională de Astronomie 2025, care are loc la Durham, Marea Britanie, dr. Banik a arătat că anumite observații susțin existența unui asemenea gol profund: numărul redus de galaxii din vecinătatea noastră și o anume anomalie în Oscilațiile Acustice Barionice, ecoul „sonor” al Big Bangului.

Aceste oscilații au fost produse de vibrațiile din plasma primordială a Universului, care au „înghețat” pe măsură ce Universul s-a extins și s-a răcit. Ele sunt vizibile azi sub forma unor tipare de densitate în materia obișnuită, iar potrivit cercetării, măsurătorile sunt compatibile cu ipoteza că grupul nostru local de galaxii se află într-un vid.

Echipa intenționează să verifice independent această teorie prin metode alternative, de exemplu, analizând galaxii care nu mai formează stele, considerate repere stabile pentru măsurarea expansiunii Universului. Dacă și aceste analize vor sugera existența unui gol local, concluzia ar putea avea implicații majore pentru cosmologie.

Cercetarea a fost prezentată oficial în cadrul Reuniunii Naționale de Astronomie 2025.

Vă recomandăm să citiți și:

Test de cultură generală. Câte stele există în spațiu?

Primele imagini cu eclipsa solară artificială surprinse de misiunea europeană Proba-3

Astronomii ar fi găsit în sfârșit găurile negre „lipsă” ale Universului

Telescopul James Webb a detectat, pentru prima dată în istorie, apă semi-grea în jurul unei stele tinere