Vitamina D, un miracol al chimiei. De ce este atât de importantă pentru organismul uman?

În secolul al XVII-lea, mulți copii din orașele europene industrializate și poluate sufereau de o boală stranie, care le deforma trupurile: picioarele li se strâmbau, genunchii se loveau la mers, oasele moi îi făceau să se încline, iar creșterea în înălțime era vizibil afectată. Medicii o numeau rachitis (din greacă rachis – coloană vertebrală – rahitism), dar cauza rămânea pentru ei un mister. Abia în 1824, un medic polonez, Jędrzej Śniadecki, a observat un fapt revoluționar. Și anume, copiii din Varșovia sufereau de rahitism, spre deosebire de cei din zonele rurale, care își petreceau mult timp în aer liber și care erau sănătoși. Prin urmare, Śniadecki a emis o idee ce avea să schimbe pentru totdeauna medicina: soarele prevenea boala. Nu l-a luat nimeni în serios, dar Jędrzej Śniadecki avea să devină prima persoană care a făcut legătura între rahitism și lipsa luminii solare, cu un secol înainte ca știința să o demonstreze.

În 1919, biochimistul german Kurt Huldschinsky a venit și el cu o realizare în urma unui experiment. Patru copii rahitici expuși la lampi cu ultraviolete (UV) își refăceau oasele. Era prima dovadă că lumina vindecă. Dar ce anume din lumină vindeca? Lămpile UV au simulat efectul Soarelui, declanșând sinteza vitaminei D în piele, deși în 1919, nimeni nu știa încă de existența acestei substanțe. Huldschinsky a dovedit că lumina, nu doar dieta, vindecă rahitismul, deschizând calea pentru descoperirea vitaminei D.

• ESA intensifică cercetarea Pământului pe măsură ce viitorul agențiilor americane devine tot mai incert
• Un expert spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat inteligente

În 1913, nutritioniștii americani Elmer McCollum și Marguerite Davis au identificat o substanță din uleiul de ficat de cod care prevenea rahitismul la câini. Această substanță a fost inițial numită „vitamina A” pentru că se credea că e aceeași care prevenea xeroftalmia (o afecțiune oculară). Dar în 1922, McCollum a încălzit uleiul, distrugând vitamina A, și a văzut că tot avea efect anti-rahitic. Concluzia? Există o a doua substanță. A numit-o „vitamina D”. A, B, C erau deja luate: A (anti-xeroftalmie), B (anti-beriberi), C (anti-scorbut). Următoarea literă liberă era D. Pur și simplu.

Realizările în domeniu au continuat. În 1924, biochimistul Harry Steenbock de la Universitatea Wisconsin a făcut o descoperire uimitoare: expunerea alimentelor la UV le îmbogățea cu vitamina D. A patentat procesul, iar în anii 1930, laptele îmbogățit a început să fie vândut în SUA. Rahitismul a dispărut în țările dezvoltate.

Revoluția reală în înțelegerea vitaminei D a avut loc în 1971, atunci când s-a demonstrat că, odată ajunsă în organism, aceasta este transformată în rinichi în calcitriol – forma sa activă, care acționează asemenea unui hormon și reglează metabolismul calciului. Nu mai era doar o vitamină, ci un mesager chimic vital.

Astăzi știm că vitamina D are un rol esențial nu doar în sănătatea oaselor, ci și în imunitate, funcționarea genelor și echilibrul general al organismului. Și totuși, paradoxul rămâne șocant: în era în care informația este la un click distanță, peste un miliard de oameni suferă de deficit de vitamina D. Petrecem cea mai mare parte a timpului în interior, folosim constant creme cu factor de protecție și evităm expunerea directă la soare, uitând că uneori cel mai simplu tratament se află chiar deasupra noastră – în lumina soarelui. Vitamina D este unică, fiind singura substanță esențială pe care organismul o poate produce cu ajutorul soarelui. Ea se găsește sub două forme principale: D2, prezentă în plante și ciuperci, și D3, provenită din surse animale și sintetizată direct de piele. Dintre cele două, forma D3 este considerată mai eficientă pentru organism.

Studiile arată că vitamina D influențează peste 200 de gene. Reglează absorbția calciului și a fosforului, esențiale pentru oase, dinți, mușchi și sistem imunitar, fără ea, corpul neputând utiliza mineralele necesare, indiferent cât consumi. Un aport echilibrat de Vitamina D înseamnă oase puternice (previne rahitismul la copii și osteomalacia la adulți. Reduce riscul de fracturi și osteoporoză), asigură o imunitate de fier (activează celulele T, soldații sistemului imunitar. Pacienții cu deficiență de vitamina D sunt mai predispuși la infecții respiratorii), protecție cardiovasculară (nivelurile optime scad riscul de hipertensiune, infarct și accident vascular cerebral), reglarea dispoziției (corelează cu producția de serotonină, hormonul fericirii. Deficiența e asociată cu depresia sezonieră). De asemenea, studiile sugerează o legătură între vitamina D și reducerea riscului de cancer de colon, sân și prostată.

Cercetătorii de la Universitatea din Harvard au descoperit că deficiența cronică crește riscul de diabet de tip 2 cu 46%. Alte studii leagă lipsa vitaminei D de boli autoimune, scleroză multiplă și chiar declin cognitiv.

Cum obții vitamina D fără soare?

Prin alimentație bogată în pește gras (somon, sardine, macrou), gălbenuș de ou, ficat de vită, lactate îmbogățite. Dar mâncarea acoperă doar 10 -20% din necesar. De aceea, după caz, sunt recomandate și suplimentele, D3 fiind regina. Dozele variază, în funcție de deficit. Supradozarea e rară, dar periculoasă, de aceea nu se recomandă dozele mari fără monitorizare medicală.

Un alt înlocuitor de moment al luminii soarelui îl reprezintă și lămpile UV, folosite în țările nordice mai ales.

Știați că persoanele cu pielea închisă la culoare au nevoie de 3-6 ori mai multă expunere la soare pentru aceeași cantitate de vitamina D ca o persoană cu piele deschisă? Răspunsul stă în melanină, pigmentul care dă culoare pielii și care acționează ca un ecran solar natural.

Mecanismul științific este acesta: melanina filtrează razele UVB – cele care declanșează sinteza vitaminei D în piele. Cu cât pielea e mai închisă, cu atât protecția e mai puternică. La o expunere identică, o persoană cu pielea foarte închisă la culoare produce de 3-6 ori mai puțină vitamina D decât una cu pielea albă.

Totuși, în condițiile unui program zilnic încărcat și adesea neregulat, care perturbă ritmul circadian al multora, simpla conștientizare a importanței luminii solare nu garantează că reușim să ne expunem suficient la soare. În afară de informațiile prezentate mai sus în articol, poate vă ajută și următoarele sugestii: profitați de soarele dimineții – o plimbare de 10 minute fără ochelari de soare vă resetează ceasul intern. Lucrați lângă ferestre – poziționarea lângă lumina naturală îmbunătățește vigilența. Sau lucrați chiar afară, dacă există posibilitatea și circumstanțele vă sunt favorabile. Înlocuiți cafeaua de după-amiază cu 20 de minute de soare. Exerciții fizice în aer liber – mersul pe jos, alergatul sau yoga în aer liber dublează beneficiile. Apelați la alarme inteligente cu răsărit – lumina graduală simulează zorii, ușurând trezirea în diminețile întunecate. Dacă locul de muncă este în apropiere, mergeți pe jos sau cu bicicleta. La fel puteți proceda și dacă aveși de făcut niște cumpărături superficiale. Dacă vremea este frumoasă, planificați întâlirile cu prietenii undeva în aer liber (la o terasă, într-un parc etc)

Concluzia nu e nouă, dar merită reamintită: lumina naturală rămâne esențială pentru sănătate. O expunere suficientă la soare, mai ales dimineața, face ca orele petrecute seara în fața ecranelor să aibă un impact mai redus asupra organismului. Iar dacă am privi recunoștința ca pe lumina soarelui, am putea spune că fiecare gest de apreciere ne-ar asigura o rezervă nesfârșită de „vitamina D” sufletească.

Surse:

https://www.who.int

https://www.health.harvard.edu/staying-healthy/vitamin-d-deficiency-linked-to-loss-of-muscle-strength

https://www.health.harvard.edu/staying-healthy/vitamin-d-supplements-linked-to-lower-risk-of-advanced-cancer

Vă mai recomandăm să citiți și:

O simplă vitamină ar putea fi secretul pentru o piele cu aspect mai tânăr

Oamenii de știință tocmai au confirmat o ipoteză veche despre vitamina B1

Cum și-au primit vitaminele literele?

Vitamina care are un efect protector pentru creier și se găsește în legumele cu frunze verzi