Pisicile domestice fac tot mai mulți hibrizi. Pisica sălbatică europeană (Felis silvestris) se poate împerechea cu pisica domestică (F. catus), iar rezultatul sunt pui fertili.
Asta înseamnă că animalele de companie lăsate libere în zone unde teritoriile se suprapun pot intra în astfel de „aventuri”, iar descendenții hibrizi pot perpetua procesul. Acum, pisicile domestice fac tot mai mulți hibrizi cu cele sălbatice.
Problema este că, în Scoția, pisicile sălbatice sunt amenințate de așa-numitele „roiuri hibride”, formate după ce pisicile domestice au început să se încrucișeze cu ele acum aproximativ 60 de ani. Este o situație relativ nouă: un studiu din 2023 arată că pisicile domestice trăiesc alături de cele sălbatice de circa 2.000 de ani, dar împerecherile au apărut abia în ultima jumătate de secol.
Persecuțiile și pierderea habitatului au dus pisica sălbatică europeană la limita supraviețuirii în Regatul Unit. Dacă până în secolul al XIX-lea se regăsea și în Anglia sau Țara Galilor, astăzi mai există doar în Munții Scoției, unde populațiile sunt fragmentate. Estimările arată că ar fi între 30 și 430 de exemplare în libertate, însă rata de hibridizare este mult mai mare în Scoția decât în restul Europei.
Odată dispărut râsul din fauna britanică, pisica sălbatică a rămas singura felină sălbatică și, totodată, cel mai periclitat mamifer carnivor al țării. De aceea, fiecare întâlnire dintre două pisici sălbatice autentice ar trebui să fie o șansă de a salva specia. În realitate, în peisaj apar tot mai des pisici domestice rătăcite sau semi-sălbatice care „diluează” genetic populația.
În prezent, nu se mai cunosc pisici sălbatice scoțiene, nici în libertate, nici în captivitate, care să nu aibă, într-o măsură mai mică sau mai mare, gene de pisică domestică. Pe termen lung, acest amestec genetic riscă să ducă la dispariția completă a speciei. Principalii responsabili sunt pisicile fără stăpân, dar și cele de fermă sau de companie lăsate libere contribuie la fenomen. Tocmai din acest motiv, organizația NatureScot sprijină legislația care să impună microciparea și sterilizarea animalelor de companie, scrie IFL Science.
Hibridizarea complică și mai mult eforturile de conservare, ridicând întrebări despre identitatea speciei și despre protecția legală a indivizilor hibrizi. În plus, există riscul ca, pe măsură ce hibrizii se înmulțesc, fertilitatea să scadă. Cazuri similare s-au observat la încrucișările dintre servali și pisici domestice, unde masculii din generațiile a patra și a cincea sunt adesea sterili.
În afara hibridizării, pisicile domestice aduc și alte probleme: vânează păsări și animale mici, inclusiv specii protejate, uneori doar „din joacă”, pentru că nu depind de pradă ca să supraviețuiască. Mai mult, un studiu recent arată că păsările care își căptușesc cuiburile cu blana pisicilor ajung expuse indirect la insecticidele folosite în tratamentele antiparazitare. Consecința? Ouă care nu eclozează și pui care mor la scurt timp după naștere.
„Este extrem de îngrijorător să descoperim niveluri alarmante de pesticide toxice în cuiburile păsărilor, provenite din tratamente veterinare. Stăpânii de animale vor fi șocați să afle că, încercând să-și protejeze pisicile de purici și căpușe, îi pot provoca daune ecosistemului”, a explicat Sue Morgan, directoare a SongBird Survival.
Nici pisicile domestice nu scapă neafectate de contactul cu fauna sălbatică. În statul Washington, de pildă, suprapunerea teritoriilor cu ratoni, vulpi roșii sau oposumi crește riscul ca ele să contracteze boli precum rabia. Situația este, așadar, una complexă, iar după cum spune Morgan: „Ca stăpâni de animale, trebuie să fim siguri că le protejăm sănătatea fără a produce efecte devastatoare asupra faunei sălbatice.”
Cea mai scumpă floare din lume. Shenzhen Nongke, orhideea de 200.000 de dolari creată în laborator
Test de cultură generală. Care este cea mai deșteaptă rasă de pisică?
Peste 500 de specii de păsări riscă să dispară în următorul secol
Limacșii de mare fură părți din corpul altor specii pentru a se „upgrada”