Orfeu a existat cu adevărat? Secretul celui mai mare falsificator al Antichității

Atunci când ne gândim la titanii literari ai Greciei Antice, numele lui Homer se ridică deasupra tuturor. Dar cu toate acestea, cu mult timp înainte ca Iliada sau Odiseea să intre în istorie, o altă figură a captivat imaginația anticilor: Orfeu, poetul mitic a cărui muzică putea impresiona natura însăși.

Dar Orfeu s-ar putea să nu fi fost real, iar versurile sale legendare este posibil să își datoreze existența unui personaj obscur din secolul al VI-lea î.Hr. numit Onomacritus. Grecii antici îl venerau pe Orfeu ca pe un bard semidivin; cercetătorii moderni, însă, deslușesc o poveste despre falsuri, influențe religioase și o farsă literară care a influențat gândirea occidentală.

• Un tunel care aparține de unul dintre cele mai enigmatice fenomene arheologice ale Europei medievale, descoperit…
• Prima aselenizare din istorie. Ziua în care sovieticii i-au umilit pe americani

Orfeu nu a fost doar un poet. Orfeu a fost văzut ca o icoană culturală – un semizeu a cărui liră putea fermeca animalele pădurii, pietrele și chiar zeii lumii subterane. Mitologia spune că Orfeu a pășit în Infern ca să o readucă la viață pe Euridice, dar o clipă de îndoială l-a făcut să-și piardă iubita pentru totdeauna.

Mitul lui Orfeu: Între om și Dumnezeu

Influența lui Orfeu s-a extins mai departe de orice legendă. Adepții orfismului, un cult mistic apărut în secolul al V-lea î.Hr., i-au atribuit texte sacre. Aceste „poeme orfice” descriau cosmologii, ritualuri și căi către puritatea spirituală, formând o contra-narațiune la epopeile mai obișnuite ale lui Homer. Timp de secole, templele și filosofii au tratat aceste texte ca fiind divine. Exista o singură problemă: Orfeu probabil că nu a existat niciodată.

Omul care se află în centrul acestui mister antic nu este un erou, ci un scrib și un politician inteligent. Onomacritus, un colecționar atenian de oracole angajat sub tiranul Pisistratus, era notoriu chiar și în timpul vieții sale. Istoricul Herodot l-a acuzat că a inserat profeții false în operele poetului Musaeus – un scandal care i-a adus exilul. Totuși, actul său cel mai durabil a fost mult mai ambițios: fabricarea poemelor orfice.

Onomacritus, falsificatorul din umbră

Critici antici precum Aristotel și apologetul creștin Tatian au susținut ulterior că, deși ideile lui Orfeu erau autentice, poemele în sine erau opera lui Onomacritus. Atribuindu-și propriile versuri unei figuri mitice, Onomacritus a profitat de apetitul Greciei pentru înțelepciunea divină, asigurându-se că lucrările sale vor fi păstrate, studiate și ritualizate.

Pentru ochii moderni, falsul implică înșelăciune. Dar în Antichitate, atașarea unui nume venerat unui text era o practică obișnuită – o modalitate de a-i amplifica autoritatea. Onomacritus nu a copiat doar mituri vechi; el le-a extins. Poemele orfice au introdus idei radicale, precum reîncarnarea sufletului și conceptul de păcat originar (înrădăcinat în mitul dezmembrării lui Dionysos) – tragedie cosmică cu ecouri în teologia orfică. Potrivit tradiției orfice, Dionysos (cunoscut și sub numele de Zagreu) a fost fiul lui Zeus și al zeiței Persefona. Gelosă, Hera l-a ispitit pe tânărul zeu să se dezvăluie în fața Titanilor, vrăjmașii vechi ai lui Zeus. Aceștia l-au atras într-o cursă, l-au sfâșiat în bucăți și l-au devorat, cu excepția inimii, salvată de zeița Athena și redată lui Zeus.

Aceste teme i-au influențat ulterior pe Platon, Pitagora și gânditorii creștini timpurii.

„Tradiția orfică oferea ceva ce Homer nu putea: o foaie de parcurs pentru mântuirea personală”, spune Dr. Sarah Johnston, istoric al religiilor antice la Universitatea de Stat din Ohio. „Indiferent dacă Onomacritus a inventat aceste idei sau a compilat tradiții orale mai vechi, opera sa a devenit legătura dintre mit și filosofie.”

Cazul împotriva lui Onomacritus nu este doar speculativ. Aristotel îl creditează în mod explicit pentru compunerea de versuri orfice în lucrarea sa pierdută Despre filosofie, în timp ce Tatian le consideră „ficțiuni inteligente”. Chiar și descoperirea papirusului Derveni în 1962 – un pergament din secolul al IV-lea î.Hr. care analizează o teogonie orfică – sugerează straturi de modificări editoriale.

Dar de ce ar accepta grecii de mai târziu aceste texte ca fiind autentice? Poate datorită funcției lor. Imnurile orfice erau folosite în ritualuri de inițiere și practici funerare. Puterea lor nu provenea din acuratețea istorică, ci din vechimea percepută și din puterea spirituală. Se pare că Onomacritus a înțeles că, de multe ori, credința învinge adevărul.

În acest caz, cercetătorii rămân divizați. Unii, precum este și clasicistul M.L. West, susțin că Onomacritus a sistematizat tradițiile orale orfice existente. Alții, inclusiv arheologul Ivan Linforth, insistă că poemele au fost pur și simplu inventate. Totuși, ceea ce este incontestabil este impactul lor.

„A-l numi pe Onomacritus falsificator simplifică prea mult rolul său”, susține Dr. Fritz Graf de la Universitatea Princeton. „Acesta a fost un redactor, un teolog și un poet de sine stătător. Fără el, am fi putut pierde filoanele ezoterice ale gândirii grecești care au modelat mai târziu misticismul și știința timpurie.”

Poemele orfice au circulat din Antichitate până în Renaștere: Ovidiu a rescris miturile lui Orfeu, primii creștini au discutat asemănările cu povestea lui Iisus, iar umaniștii au redeschis textele ca pe niște scripturi păgâne. Nici prezentul nu este străin de el: muzica, literatura și filmul îi reiau mereu figura. Astăzi, chiar și cu tehnologiile moderne care scot la lumină manuscrise și stiluri, ne rămâne incert dacă în spatele versurilor a existat cu adevărat un autor. Însă cert este altceva: Orfeu, fie om sau invenție, a lăsat o poveste mai durabilă decât orice biografie.

Surse:

https://www.psychologytoday.com/us/blog/ataraxia/202406/the-real-meaning-of-orpheus-and-eurydice

https://www.britannica.com/topic/Orpheus-Greek-mythology

https://pantheon.world/profile/person/Onomacritus

Vă mai recomandăm să citiți și:

De la pietricele la buletine: Călătoria votului din Antichitate spre modernitate

De ce iubim sportul? Răspunsul se regăsește în Antichitate

4.000 de cărămizi din vremea romanilor ar putea elucida misterul materialelor din Antichitate

Test de cultură generală. La ce era folosit Colosseumul în antichitate?