De ce iubim sportul? Răspunsul se regăsește în Antichitate

Sursa foto: Shutterstock

Publicat: 12.05.2025

E aproape imposibil să treacă o zi fără să vedem sau să auzim ceva despre sport. În orice oraș sau sat, dacă ieși la plimbare, e foarte probabil să vedem copii jucând fotbal, tineri alergând sau oameni de toate vârstele participând la diverse activități sportive. La TV, la radio sau online, sportul este mereu prezent – fie că e vorba despre competiții naționale sau internaționale.

Și totuși, de ce ne place atât de mult sportul? Pentru a răspunde, trebuie să privim înapoi în istorie, până în Antichitate.

Unul dintre cei mai influenți gânditori ai lumii antice, Sfântul Augustin din Hipona (354–430 d.Hr.), povestea că în copilărie era obsedat de jocurile cu mingea. Profesorul lui îl certa (și chiar îl bătea) pentru că își pierdea timpul cu sportul, în loc să studieze, potrivit The Conversation.

Sfântul Augustin și pofta de competiție

De ce iubea Sfântul Augustin jocurile? Pentru că voia să câștige. El scria: „Îmi plăceau jocurile […] eram stăpânit de dorința de a excela, de a învinge, chiar și trișând.”

Pe străzile orașelor antice grecești sau romane, copiii și uneori chiar și adulții se jucau cu mingea. Dramaturgul roman Plaut (sec. III/II î.Hr.) menționa în piesele sale personaje care se plângeau de cei care jucau mingea pe stradă.

Sportul în Grecia și Roma Antică

Jocurile cu mingea erau extrem de populare și aveau multiple variante. Un exemplu este episkyros, un joc de echipă în care se puteau folosi atât mâinile, cât și picioarele, iar scopul era să treci mingea dincolo de linia adversarului (ne amintește de sporturi moderne ca rugby sau fotbal).

Dar grecii și romanii practicau și alte sporturi: atletism, înot, lupte, haltere, box.

Primele mențiuni ale jocurilor cu mingea în cultura greacă apar în epopeea Odiseea a lui Homer (scrisă în sec. VIII–VII î.Hr.). Într-un pasaj celebru, prințesa Nausicaa se joacă pe plajă cu slujitoarele ei, aruncând mingea și cântând.

Nausicaa a fost chiar considerată de unii antici drept „inventatoarea” jocurilor cu mingea. Alții spuneau că jocurile au apărut în regiuni precum Sicyon sau Sparta. Însă, de fapt, există dovezi că aceste jocuri erau practicate mult mai devreme în Egiptul Antic.

Originea jocurilor cu mingea

Într-un mormânt egiptean datând din perioada 2150–2000 î.Hr., apar picturi cu femei jucându-se cu mingea și bărbați luptând. Proprietarul mormântului, un nobil numit Baqet III, pare să fi fost un adevărat pasionat de sport. Oamenii antici practicau sportul din mai multe motive: pentru distracție, pentru sănătate sau pur și simplu pentru a-și demonstra abilitățile.

Medici celebri, precum Galen (129–216 d.Hr.), recomandau jocurile cu mingea ca formă superioară de exercițiu fizic. Într-un eseu intitulat Despre exercițiul cu mingea mică, Galen susținea că astfel de jocuri sunt benefice pentru tot corpul și contribuie și la sănătatea sufletului, datorită cooperării în echipă.

Nici rolul de spectator nu era neglijat. Scriitorul Lucian din Samosata (sec. II d.Hr.) spunea că privitul sportului îi motiva pe oameni să devină mai muncitori și mai ambițioși: „Mulți dintre spectatori pleacă îndrăgostiți de bărbăție și efort.”