Aurul crește literalmente pe brazii din Laponia

Banii nu cresc în copaci, spune o veche vorbă, dar aurul crește literalmente pe brazii din Laponia. Într-un nou studiu, oamenii de știință au descoperit o legătură clară între bacteriile care trăiesc în acele brazilor norvegieni și formarea particulelor de aur la scară nanometrică.

Aurul crește literalmente pe brazii din Laponia. Dacă această descoperire ar fi exploatată corect, ea i-ar putea ajuta pe căutătorii de aur să descopere zăcăminte ascunse. Urme microscopice de metale pot ajunge în țesuturile plantelor printr-un proces numit biomineralizare, în care microbii și oxidarea le permit ionilor metalici să se deplaseze din sol, prin tulpini, până în frunze.

• ADN-ul de lup se ascunde în majoritatea câinilor, au descoperit oamenii de știință
• O ciupercă de la Cernobîl pare să fi dezvoltat o abilitate incredibilă

Iar aurul nu face excepție. Se știe că anumite specii de arbori, precum unele specii de eucalipt din Australia, pot acumula cantități infime de aur în frunzele lor datorită rădăcinilor extrem de adânci care pătrund în soluri bogate în aur.

Totuși, mecanismul exact al biomineralizării nu este pe deplin înțeles și nu se știe de ce procesul are loc la unele plante, dar lipsește la altele.

De ce aurul crește literalmente pe brazii din Laponia?

Pentru a investiga acest mister, cercetătorii de la Universitatea din Oulu (Finlanda) au colectat 138 de probe de ace de la 23 de molizi (Picea abies) aflați în apropierea minei de aur Kittilä, cea mai mare din Europa, situată în regiunea Laponia, din nordul Finlandei.

La patru dintre copaci, particule de aur au fost găsite încorporate în ace, înconjurate de biofilme bacteriene. Secvențierea ADN-ului acestor biofilme a arătat că acele care conțineau aur aveau o concentrație ridicată de bacterii din grupuri precum P3OB-42, Cutibacterium și Corynebacterium. Cercetătorii cred că tocmai aceste bacterii ar putea fi cheia procesului, scrie IFL Science.

„Rezultatele noastre sugerează că bacteriile și alte microorganisme care trăiesc în interiorul plantelor pot influența acumularea de aur în arbori”, a declarat dr. Kaisa Lehosmaa, autoare principală a studiului și cercetătoare postdoctorală la Universitatea din Oulu.

„Studiul nostru oferă primele dovezi clare despre modul în care aurul pătrunde în părțile aeriene ale plantelor și cum se pot forma nanoparticulele de aur în interiorul acelor. În sol, aurul se găsește sub formă solubilă, lichidă. Transportat de apă, acesta ajunge în acele de molid, iar microbii din interiorul copacului pot transforma aurul solubil în particule solide, nanometrice”, a explicat Lehosmaa.

Cum ne-am putea folosi de această descoperire?

Din păcate, aceste particule au dimensiuni de doar câțiva nanometri, fiind abia suficient de mari pentru ca o bacterie să-și facă o brățară minusculă. Chiar și în număr mare, nanoparticulele de aur nu ar valora foarte mult.

Totuși, capacitatea arborilor de a atrage aurul ar putea fi folosită pentru descoperirea unor zăcăminte valoroase. În 2019, compania de explorare minerală Marmota a reușit, potrivit revistei New Scientist, să localizeze un filon subteran de aur gros de 6 metri și conținând 3,4 grame de aur pe tonă, după ce analiza frunzelor unor copaci a indicat prezența aurului în sol.

Brazii analizați în studiul finlandez se află lângă un zăcământ cunoscut, însă cercetătorii cred că descoperirea lor ar putea fi folosită în explorările viitoare.

„Acest lucru sugerează că anumite bacterii asociate brazilor pot transforma aurul solubil în particule solide în interiorul acelor. Această informație este valoroasă, deoarece căutarea acestor bacterii în frunzele plantelor ar putea ajuta la identificarea depozitelor de aur”, a concluzionat Lehosmaa.

Studiul a fost publicat în revista Environmental Microbiome.

Vă recomandăm să citiți și:

Singurul rozător otrăvitor din lume este atât de toxic încât poate omorî un elefant

O „armură” secretă a fost descoperită sub pielea unor șopârle australiene

Test de cultură generală. Plantele pot auzi?

Cel mai mic șarpe din lume a fost redescoperit după 20 de ani