Calculele greșite ale șefului armatei germane înainte de Primul Război Mondial. De ce credea că Germania nu mai are timp?

În relațiile internaționale de-a lungul timpului, un rol important l-a jucat echilibrul între marile puteri. Când acest echilibru se rupea au izbucnit numeroase conflicte. De multe ori însă, percepția și analiza planificatorilor militari se îndepărta de realitate și se ancora în fricile personale ale decidenților politici sau militari. Istoricii au identificat mai multe astfel de cazuri, printre ele numărându-se și cazul lui Helmuth von Moltke, șeful Marelui Stat-major general german între 1906-1914. Viziunea și fricile sale au contribuit și ele la declanșarea Primului Război Mondial.

Helmuth von Moltke a venit la conducerea Marelui Stat-major general german în ianuarie 1906. Fiecare an petrecut în această funcție i-a întărit tot mai mult percepția că situația geopolitică era în dezavantajul Germaniei.

• Un nou studiu sugerează că oamenii arhaici erau vânători pretențioși
• Fosilele de Anaconda arată de ce sunt acești șerpi atât de mari

Helmuth von Moltke, între realitate și paranoia

Viziunea lui Helmuth von Moltke poate fi concentrată la două presupuneri pe care le considera de netăguit. Prima pleca de la ideea că, pe termen lung, nu putea fi evitat un război între cele două alianțe politico-militare, Antanta (Franța, Marea Britanie și Imperiul Țarist) și Tripla Alianță (Germania, Austro-Ungaria, Italia și România).

A doua era că Germania nu mai avea timp. În viziunea lui von Moltke, cu fiecare an care trecea, inamicii Germaniei, în special Rusia țaristă, vor continua să se dezvolte din punct de vedere militar până când se vor bucura de o superioritate absolută care le va permite să aleagă momentul pentru a începe un conflict care se va desfășura în condițiile impuse de ei.

„Trebuie să observăm o diferență fundamentală în ceea ce privește natura celor două axiome. Prima era o proiecție psihologică neverificată, născută din paranoia și pesimismul lui Moltke. A doua, deși comporta un grad de paranoia, era cel puțin justificată de o analiză comparativă a forțelor militare ale puterilor europene.

Îngrijorarea lui Moltke cu privire la instabilitatea dintre cele două alianțe și la faptul că Germania își pierdea capacitatea de a domina într-un viitor conflict au început să câștige teren după 1910, când rușii au inițiat primul ciclu de reînarmare cu arme și forțe terestre”, consideră istoricul Christopher Clark.

Războaiele Balcanice, Germania și Imperiul Țarist

Cum, în cazul unui conflict, Germania era obligată să lupte pe două fronturi, în est contra Imperiului Țarist, iar în vest contra Franței, planificatorii germani s-au uitat tot mai atent la mișcările întreprinse de ruși. Astfel, considerau că economia rusească cunoștea o creștere fulminantă, care contribuia și la dezvoltarea sa și din punct de vedere militar.

„Rădăcinile proiectului de lege din 1913 privind armata se află în neliniștea cauzată de faptul că Germania începea să-și piardă poziția sigură, la care se adăuga alarma declanşată de felul în care Rusia gestiona criza din Balcani.

Într-un memorandum detaliat din decembrie, Moltke a pledat pentru un program ambițios de expansiune şi îmbunătățire. În eventualitatea în care ar fi izbucnit un război, argumenta el, Germania urma să lupte pe două fronturi împotriva Franței și a Rusiei, fiind ajutată puțin de Austria şi deloc de Italia.

Dacă Marea Britanie avea să intre și ea în joc (…), germanii puteau trimite cu 192 de batalioane de infanterie mai puţine decât Marea Britanie, Franţa şi Belgia la un loc. Nici trupele Rusiei nu erau de neglijat, puterea ei creștea de la an la an”, precizează Christopher Clark în cartea „Somnambulii. Cum a intrat Europa în război în 1914”.

Cât de mult a crescut armata Germaniei pe timp de pace?

Faptul că planificatorii germani aveau o viziune sumbră a viitorului a reieșit și din ședințele comisiei de buget din Parlamentul Germaniei.

„În prezentările lor, menționează Christopher Clark, în cadrul ședințelor secrete ale Comisiei pentru Buget ale Reichstagului din luna aprilie, generalii au prezentat o imagine sumbră a perspectivelor Germaniei; vedeau prea puţine șanse de pace cu anturajul Germaniei şi erau pesimiști în privința șanselor de reușită ale armatei germane.

Până în 1916, Rusia va atinge o superioritate militară incontestabilă. Francezii se bucurau deja de superioritate în ceea ce privea căile ferate strategice şi perioadele de mobilizare şi de desfășurare a trupelor”.

Prin proiectul de lege adoptat în iulie 1913, forțele germane pe timp de pace au crescut de la 136.000 la 890.000 de ofițeri şi soldați. Însă, proiectul german a stârnit o serie de reacții neașteptate de planificatorii germani deoarece a declanşat creșteri ale bugetelor alocate pentru armament în Franţa şi în Rusia, lucru care a echivalat repede creșterea trupelor germane. Drumul către confruntarea din Primul Război Mondial era deja pregătit.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Gustav Stresemann: omul care a reconstruit Germania după Primul Război Mondial

Cu cine a negociat Ionel Brătianu intrarea României în Primul Război Mondial

Misiune în Rusia țaristă în Primul Război Mondial

Cum l-a protejat, fără să dorească, spionajul german pe ambasadorul francez la București în Primul Război Mondial