Ambasadorul francez la București: „Rusia hărțuia România pentru a o face să intre în război, fără însă a-i acorda garanţiile cele mai indispensabile”

În vara anului 1916, presiunea exercitată de Franța, Marea Britanie, Italia și Imperiul Țarist pentru ca România să intre de partea Antantei în Primul Război Mondial a crescut în intensitate până ce a îmbrăcat forma „acum ori niciodată”. Chiar și așa, primul ministru român, Ionel Brătianu, nu a cedat și a cerut în continuare ca Antanta să accepte toate cerințele României pentru a intra în război. În aceste negocieri diplomatice un rol aparte l-au avut ambasadorii țărilor Antantei la București, dar în special ambasadorul francez, contele de Saint-Aulaire.

Creșterea presiunii asupra României pentru a intra în Primul Război Mondial a fost indusă de succesul ofensivei, de la începutul lunii iunie 1916, a trupelor țariste conduse de generalul Brusilov asupra forțelor austro-ungare. De altfel, ofensiva Brusilov a fost punctul culminant al efortului rus de război din timpul Primului Război Mondial. A fost ultima mare ofensivă reușită de trupele țariste.

• Terra Amata, situl arheologic care spune povestea primilor ingineri ai Europei
• Test de cultură generală. Cine au fost druizii?

Imperiul Țarist avea o politică ambiguă și duală în privința României. Această politică a fost perfect sintetizată de către ambasadorul francez la București din perioada anilor 1916-1920, contele de Saint-Aulaire:

„Pentru diverse motive, colegii mei din Antantă se resemnau şi chiar se felicitau pentru tot ce le ușura responsabilitatea, chiar în dauna importanţei lor. Rusia, care de doi ani hărțuia România pentru a o face să intre în război, fără însă a-i acorda garanţiile cele mai indispensabile şi care, până atunci, se arăta foarte geloasă de rolul ei diriguitor în Est şi în Balcani, renunța în parte la el în faţa intransigenței ireductibile a domnului Brătianu.

Prins între această intransigență şi cea a propriului său guvern, reprezentantul Rusiei la Bucureşti, ca să-şi amelioreze o situaţie prea puţin plăcută, accentua bucuros această semirenunţare. Cât se poate de puţin rus, polonez catolic, domnul Poklevski (Stanislas Poklevski-Koziel, n.r.) era mai bine văzut în capitala României decât la Sankt-Petersburg. El rămase până când, după foarte puţin timp, a fost înlocuit. Relaţiile mele cu el s-au desfășurat deci mai ușor decât cele ale guvernului meu (francez, n.r.) cu cel al Rusiei”.

O răcire a relațiilor româno-italiene

În ceea ce îl privea pe ambasadorul italian la București, Carlo Fasciotti, acesta încerca să gestioneze o răcire a relațiilor româno-italiene după ce Italia a promis în 1915 că va „aduce”, tot în acel an, și România în război de partea Antantei. Cum acest lucru nu s-a întâmplat în 1915, relațiile româno-italiene au suferit un recul.

De ministrul Italiei, baronul Fasciotti, diplomat format la şcoala lui Nigra, românii spuneau că avea tot atâta fler cât avea nas, un nas enorm în formă de trompă, care, combinat cu statura lui foarte mică, o făcuse pe regina Maria să-i dea porecla de `Bebe elefant`.

Era prea fin ca să nu-și dea seama că era incapabil să învingă rezistența domnului Brătianu, mai ales în urma răcirii raporturilor italo-române, după decepția resimţită de Cabinetul de la Roma în aprilie 1915. Într-adevăr, atunci când aderase la Antantă, Italia se lăudase că o va aduce drept zestre pe `sora latină`, România, pentru a obține astfel promisiuni mai mari de extindere.

Deoarece împrejurarea dovedise că România nu cunoștea altă `soră latină` decât Franţa, ministrul Italiei la Bucureşti resimțea faţă de reprezentantul Republicii noastre (franceze, n.r.) un sentiment de solidaritate interaliată, temperat de oarecare gelozie națională”, nota contele de Saint-Aulaire în memoriile sale.

„Trebuie să ademeniți România pentru cauza cea bună”

Și ambasadorul britanic la București era destul realist și aprecia că doar intervenția hotărâtă a Franței ar putea să determine România să intre în război de partea Antantei.

„Cu spirit sportiv, ministrul Angliei, Sir George Barclay, declara că Franţa trebuie – menționa Saint-Aulaire – să conducă jocul. `Doar dumneavoastră aveți întreaga iubire. Deci dumneavoastră trebuie să ademeniți România pentru cauza cea bună`. În acest joc, odată cu dragostea, Franţa mai avea un atu: un credit, desigur prea slab, totuşi superior celui al tuturor asociaților săi la un loc, asupra Rusiei, pentru care era în același timp cea mai veche şi cea mai generoasă aliată. Or problema intervenţiei româneşti se rezuma la problema căilor şi mijloacelor de a învinge obstrucția rusească”.

Poziția lui Ionel Brătianu a continuat să fie intransigentă până ce aliații nu vor satisface cererile guvernului României.

„Ştiu foarte bine că în lagărul Aliaților sunt acuzat de şantaj, când cer garanţii care totuşi sunt vitale pentru noi. În termeni mai amabili, sunt comparat cu un vânzător de covoare. Ce vreţi? Ca, descoperindu-mă prea devreme, să-l poftesc pe inamic să-mi spargă casa şi s-o ocupe ca stăpân, în timp ce mi se refuză arme ca s-o apăr? Întâi să accepte condiţiile în lipsa cărora nu-mi pot angaja ţara în război fără s-o trădez, şi veţi vedea apoi pe cine înşel”, i-a spus Ionel Brătianu contelui de Saint-Aulaire.

Până la urmă, guvernul și președintele francez au făcut presiuni asupra țarului pentru ca Rusia să accepte condițiile României. Astfel, la 27 august 1916, România intra în Primul Război Mondial.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Emmanuel Macron transmite că „suntem într-o confruntare cu Rusia”

Greșeala care i-a costat pe germani. „Am subestimat Rusia: estimasem 200 de divizii, dar am identificat deja 360”

Institutul pentru Studiul Războiului avertizează că Rusia pregătește proteste violente în Republica Moldova

Donald Trump, acuzat că ar conduce Rusia „din umbră”