Imperiul Țarist, despre cerința României de a fi membru cu drepturi egale: „Ar produce o impresie penibilă asupra poporului rus”

Vreme de doi de la începutul Primului Război Mondial, România și-a declarat neutralitatea în conflictul care cuprindea, încet, dar sigur, întreaga lumea. Cele două tabere beligerante, Antanta și Puterile Centrale, au încercat să atragă România în război prin numeroase promisiuni. Într-un final, pentru a satisface cerințele României de a intra în război de partea Antantei, s-au desfășurate adevărate jocuri de culise în spatele negocierilor diplomatice.

Anii neutralității României în Primul Război Mondial, 1914-1916, au reprezentat unul din rarele momente în care primul-ministru a putut negocia de la egal la egal cu marile puteri angajate în război.

• Boris Weisfeiler, dispariția misterioasă a unui matematician
• Cum a devenit Otto von Bismarck „cancelarul de fier” al Germaniei

Cum echilibrul pe câmpul de luptă părea la acel moment să nu poată fi rupt de niciuna dintre forțele combatante, intervenția României era privită ca un mijloc de a înclina balanța în favoarea taberei la care urma să adere.

România a purtat cele mai ample negocieri pentru a intra în război cu Antanta (Franța, Marea Britanie Imperiul Țarist). Însă, pe lângă revendicările teritoriale pe care România le avea și pe are Antanta s-a arătat dispusă să le satisfacă, Ionel Brătianu mai avea niște cerințe politice specifice. Dorea ca România să fie tratată ca membru cu drepturi egale în coaliția puterilor Antantei. Cerința nu era pe placul Imperiului Țarist, care o considera inacceptabilă.

Experiența Războiului de Independență

Cererea formulată de Ionel Brătianu nu era un moft sau o chestiune de prestigiu pentru el, ci survenea în urma experiențelor istorice prin care România a trecut. Ionel Brătianu urmărea să prevină repetarea situației prin care România a trecut în 1877.

Atunci, România a răspuns la cererile stringente ale Imperiului Țarist și a trecut Dunărea pentru a salva trupele ruse de la o înfrângere la Plevna în fața trupelor otomane. Însă la negocierile Tratelor de pace de la San Stefano sau Berlin, nu numai că România nu a fost primită, ci i s-a și impus pierderea celor trei județe din sudul Basarabiei. De menționat este faptul că prim-ministru în timpul acelor evenimente era Ion C. Brătianu, tatăl lui Ionel Brătianu.

Imperiul Țarist despre cerința României: „Un veritabil șantaj”

Adjunctul ministrului de Externe rus, Anatol Neratov, îi transmitea ambasadorului francez din Rusia, Maurice Paléologue, că Imperiul Țarist nu poate accepta cererea României de a intra pe picior de egalitate în consiliul marilor puteri aliate, deoarece aceasta ar produce o „impresie penibilă” asupra poporului rus și o considera un „veritabil șantaj”.

Cum Franța era dornică să diminueze presiunea trupelor Puterilor Centrale de pe Frontul de Vest, președintele Franței, Raymond Poincare, i-a scris direct țarului Nicolae al II-lea o scrisoare în care îl ruga să intervină personal pentru necesitatea intervenției României și acceptarea condițiilor ei.

„Generalul Joffre şi Statul Major francez apreciază că avem o ocazie unică şi nu trebuie să ne scape. Intervenția românească imediată va permite să rupem definitiv echilibrul în favoarea noastră. Peste câteva săptămâni, când zăpada va acoperi Carpații şi trecătorile vor fi păzite, momentul propice va fi trecut”. La rândul lui, țarul a cerut reprezentanților diplomatici ruși să încheie tratatul cu România.

O înțelegere secretă în detrimentul României

Încheierea tratatului însemna acceptarea în integralitate a cerințelor românești. Însă, ca să nu se întâmple acest lucru, la 11 august 1916, în urma unui schimb scrisori diplomatice între Franța și Imperiul Țarist s-a stabilit un mecanism care nu a fost adus la cunoștința României. Nici nu putea fi adus. El a fost făcut public după război de Albert Pingaud, fostul șef al Arhivei Ministerului de Externe francez în lucrarea „Histoire Diplomatique de la France pendant la Grande Guerre”.

Înțelegerea secretă dintre Imperiul Țarist și Franța stipula că „anexiunile promise României nu vor fi acceptate decât în măsura în care situația generală o va permite” și, pe de altă parte, „înainte de a admite României un loc cu drepturi egale în comunitatea lor, Puterile Antantei se pun în prealabil de acord asupra marilor decizii ce vor trebui luate. Chestiunea sârbilor din Banat, lăsată pe un plan secund în cadrul negocierilor în curs, va fi reglementată printr-un artificiu de același gen; de altfel, Rusia îşi rezerva dreptul de a ridica din nou această chestiune la viitoarea conferinţă de pace”.

Astfel au fost anulate angajamentele ce au fost asumate de aliați față de România prin Convenția încheiată la București, la 4/17 august 1916. În această Convenție erau stipulați termeni prin care România intra în Primul Război Mondial alături de aliați, Franța, Marea Britanie, Imperiul Țarist, și Italia.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Excentricitățile șefului Marelui-Stat Major austro-ungar. Cât au contat în izbucnirea Primului Război Mondial?

Pentru prima dată după cel de-al II-lea Război Mondial, Germania se reînarmează

Bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki. Din arhivele celui de-Al Doilea Război Mondial

Gustav Stresemann: omul care a reconstruit Germania după Primul Război Mondial