Home » Istorie » Ötzi, omul din gheață: ce au descoperit cercetătorii în corpul unei mumii vechi de 5.300 de ani

Ötzi, omul din gheață: ce au descoperit cercetătorii în corpul unei mumii vechi de 5.300 de ani

Publicat: 19.11.2025

În 1991, doi alpiniști germani, Erika și Helmut Simon, au descoperit pe un versant glaciar din Alpii Ötztal trupul unui bărbat aflat într-o stare de conservare incredibilă. Ce părea, la prima vedere, un accident recent s-a dovedit a fi o mumie veche de peste 5.300 de ani, iar descoperirea a deschis una dintre cele mai importante anchete arheologice din Europa ultimelor decenii. Ulterior, analize riguroase, scanări, reconstrucții 3D și teste genetice, multe realizate în colaborare cu Institute for Mummies and the Iceman din Bolzano, au transformat acest corp păstrat în gheață într-un caz de studiu unic: un om perfect conservat, provenit dintr-o Europă preistorică despre care știm surprinzător de puține lucruri.

Numele „Ötzi” i-a fost dat de jurnalistul vienez Karl Wendl, care s-a inspirat din numele văii în care a fost găsit, Ötztal. Peste cinci sute de alte nume au circulat în primele săptămâni, dar „Ötzi” a rămas cel mai ușor de reținut și, poate, cel mai potrivit pentru un om contopit cu zăpezile Alpilor.

Spre deosebire de mumiile egiptene pregătite prin proceduri elaborate, Ötzi este ceea ce specialiștii numesc wet mummy, o mumie naturală, un corp deshidratat lent, învelit în zăpadă și gheață timp de milenii. Substanțele interne au dispărut treptat, iar țesuturile s-au conservat aproape integral, un fenomen despre care experții de la South Tyrol Museum of Archaeology afirmă că este singurul corp preistoric european atât de bine conservat în condiții naturale. Din 1998, trupul său se află într-o celulă frigorifică care imită condițiile din ghețar, la –6°C, 99% umiditate, având loc pulverizări periodice cu apă sterilă pentru a preveni uscarea. Vizitatorii îl pot vedea printr-o fereastră mică, dar cercetătorii au acces la una dintre cele mai detaliate „capsule ale timpului” din ultimele decenii.

Vârsta, înălțimea și sănătatea unui om preistoric

Analizele structurilor microscopice din oase, numite osteoni, unități cilindrice care reflectă ritmul de creștere și regenerare al osului, au arătat că Ötzi avea aproximativ 46 de ani, o vârstă respectabilă pentru perioada în care a trăit. În viață atingea în jur de 1,60 m și cântărea aproape 50 de kilograme, cu o constituție zveltă și puternică, susținută de lipsa aproape totală a stratului de grăsime. Părul, recuperat în câteva smocuri în jurul corpului, indică o nuanță brună și o lungime medie. O singură unghie de la mână și două de la picioare au supraviețuit, dar au oferit informații prețioase: liniile Beau, acele șanțuri orizontale, arată episoade de stres fizic intens în ultimele luni de viață.

Dovezile biologice sunt la fel de revelatoare. ADN-ul mumiei păstrează cea mai veche dovadă de borelioză (produsă de o infecție bacteriană, care se transmite prin mușcătura de căpușă, infectată cu Borrelia burgdorferi), iar în tractul intestinal au fost identificate ouă de paraziți. Dinții sunt foarte uzați, cu un spațiu vizibil între incisivii superiori, un detaliu probabil ereditar. Radiografiile realizate de echipa profesorului Albert Zink, un specialist recunoscut în paleopatologie, disciplina care studiază bolile din trecut pe baza rămășițelor umane, au evidențiat urme clare de uzură la nivelul șoldurilor, genunchilor și coloanei, semn al unei vieți solicitante, petrecute în mișcare continuă.

Tatuaje terapeutice

Pe pielea lui Ötzi se află 61 de tatuaje, reprezentând linii și cruci scurte, realizate prin incizii fine în care a fost introdus cărbune vegetal, toate apărând în zone supuse uzurii, inclusiv pe spate, glezne, genunchi și încheieturi. Conform celor mai mulți arheologi, tatuajele aveau un scop terapeutic, poate asemănător acupuncturii.

O parte dintre ele corespund, surprinzător, unor linii folosite astăzi în terapiile complementare, un detaliu menționat inclusiv în rapoartele publicate de Universitatea din Innsbruck.

Ultimele ore din viața lui Ötzi

Multă vreme s-a crezut că Ötzi a murit surprins de viscol. Abia în 2001, o radiografie a dezvăluit o săgeată înfiptă în umăr, iar o examinare ulterioară a confirmat că decesul a survenit după ce artera subclavie fusese secționată, ceea ce însemna o hemoragie fatală în doar câteva minute.

De asemenea, urmele de luptă de pe mâna dreaptă sugerează că, în zilele anterioare morții, se confruntase cu unul sau mai mulți adversari, iar lovitura la cap, încă dezbătută de specialiști, putea fi rezultatul unei căderi sau al unui atac final. La rândul lor, botaniștii au stabilit, pe baza polenului din recipientele de scoarță de mesteacăn, că moartea s-a produs la începutul verii, în timpul unei traversări riscante a zonei alpine.

Ce rămâne după Ötzi

Genomul său aproape complet oferă informații despre migrațiile agricole venite din Anatolia acum opt milenii. Analize genetice publicate în Cell Genomics arată că descendenți ai populației din care provenea Ötzi se mai regăsesc astăzi în Sardinia și Corsica, iar predispoziția la boli cardiovasculare, intoleranța la lactoză și trăsăturile fizice reconstruite digital îl transformă într-un portret științific remarcabil de detaliat.

În muzeul din Bolzano, Ötzi continuă să fie observat, scanat și interpretat, devenind, după cum afirmă cercetătorii instituției, „una dintre cele mai studiate ființe umane din toate timpurile”.

Surse:

https://www.livescience.com/28608-otzi-iceman-had-bad-teeth.html

https://www.iceman.it/en/oetzi/the-body

https://www.nationalgeographic.com/premium/article/otzi-the-iceman-what-we-know-3-decades-after-his-discovery

Vă mai recomandăm să citiți și:

„Mumii de dinozauri” excepțional de bine conservate dezvăluie primele copite de reptilă cunoscute

Intestinul unei mumii mexicane a dezvăluit o lume microbiană antică uimitoare

Ce au simțit cercetătorii care au mâncat un bizon mumificat în 1984?

Un cap mumificat din Bolivia, vechi de 350 de ani, nu este ce au crezut cercetătorii

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Mitul vârstei câinilor, spulberat: Cum calculezi corect câți ani are patrupedul tău?
Mitul vârstei câinilor, spulberat: Cum calculezi corect câți ani are patrupedul tău?
O cauză ascunsă a îmbătrânirii ar putea începe chiar în oasele noastre
O cauză ascunsă a îmbătrânirii ar putea începe chiar în oasele noastre
(P) Otoplastia (operația pentru urechi clăpăuge): când e momentul potrivit, cât costă și cum alegi chirurgul
(P) Otoplastia (operația pentru urechi clăpăuge): când e momentul potrivit, cât costă și cum alegi chirurgul
Comerțul cu mumii chiar poate fi „un blestem”. Avertisment asupra riscurilor pentru sănătate
Comerțul cu mumii chiar poate fi „un blestem”. Avertisment asupra riscurilor pentru sănătate
O gaură neagră a declanșat una dintre cele mai puternice explozii stelare observate vreodată
O gaură neagră a declanșat una dintre cele mai puternice explozii stelare observate vreodată
Un nou fenomen meteo, asociat aschimbărilor climatice, îngrijorează oamenii de știință
Un nou fenomen meteo, asociat aschimbărilor climatice, îngrijorează oamenii de știință
7 destinații ideale pentru cei care preferă turismul sustenabil
7 destinații ideale pentru cei care preferă turismul sustenabil
Cum va fi vremea în ultimele două săptămâni de vară?
Cum va fi vremea în ultimele două săptămâni de vară?
Împăratul Franz Joseph, ultimul mare principe al Transilvaniei
Împăratul Franz Joseph, ultimul mare principe al Transilvaniei
Cum vrea cel mai mare producător de alimente din lume să profite de ascensiunea medicamentelor pentru slăbit
Cum vrea cel mai mare producător de alimente din lume să profite de ascensiunea medicamentelor pentru slăbit
De ce a intensificat Ucraina atacurile asupra celui mai mare retailer online din Rusia?
De ce a intensificat Ucraina atacurile asupra celui mai mare retailer online din Rusia?
Luna Plină de la sfârșitul lunii august aduce o surpriză pentru turiștii care își petrec vacanța în Grecia
Luna Plină de la sfârșitul lunii august aduce o surpriză pentru turiștii care își petrec vacanța în Grecia
Aderarea la Uniunea Europeană „nu mai este o prioritate” pentru Turcia, a anunțat Erdogan
Aderarea la Uniunea Europeană „nu mai este o prioritate” pentru Turcia, a anunțat Erdogan
Mediafax își continuă extinderea internațională și lansează Mediafax Italia, platforma de știri dedicată comunității românești din Italia
Mediafax își continuă extinderea internațională și lansează Mediafax Italia, platforma de știri dedicată comunității ...
Astronomii au descoperit că ceva ar putea curge sub ghețarul uriaș al lui Pluto
Astronomii au descoperit că ceva ar putea curge sub ghețarul uriaș al lui Pluto
Fazani, diplomați și gloanțe. Vânătorile lui Ceaușescu care ascundeau și riscuri
Fazani, diplomați și gloanțe. Vânătorile lui Ceaușescu care ascundeau și riscuri
Bunele maniere în transportul public: unii călători cer mai multă politețe
Bunele maniere în transportul public: unii călători cer mai multă politețe
Ce se întâmplă la nivel genetic atunci când bem zilnic suc de portocale?
Ce se întâmplă la nivel genetic atunci când bem zilnic suc de portocale?