Ce au simțit cercetătorii care au mâncat un bizon mumificat în 1984?

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

În 1984, cercetătorii au mâncat un bizon mumificat. Bizonul „Blue Babe” a trăit de două ori. Prima dată, în urmă cu 50.000 de ani, bizonul de stepă (Bison priscus) cutreiera Alaska din timpul erei glaciare, până când a fost răpus de un leu. A doua lui „viață” a început milenii mai târziu, când oamenii de știință i-au descoperit trupul perfect conservat în permafrostul alaskan, unde zăcuse înghețat din acea vreme îndepărtată.

Descoperit de către niște căutători de aur în 1979 și predat cercetătorilor, Blue Babe a reprezentat o raritate absolută: singurul exemplar cunoscut de bizon din Pleistocen scos intact din ghețurile permafrostului. Asta nu i-a împiedicat însă pe unii cercetători curioși să gătească o tocană din gâtul bizonului preistoric.

• Cercetătorii tocmai au confirmat prima dovadă a dinozaurilor în Antarctica
• Cele mai vechi rămășițe umane din Antarctica au peste 200 de ani și o origine necunoscută

Inedita „cină” a avut loc în casa paleontologului Dale Guthrie din Alaska, cel care a avut un rol esențial în recuperarea bizonului. Primele analize de colagen au estimat că rămășițele aveau 36.000 de ani, dar cercetările ulterioare au corectat vârsta la 50.000 de ani, notează IFLScience.

În 1984, cercetătorii au mâncat un bizon mumificat. Ce gust avea?

Moartea urmată imediat de îngheț a făcut ca țesuturile musculare să se păstreze similar cu pastrama de vită, împreună cu grăsimea și măduva osoasă. Având la dispoziție atât de multe resturi bine conservate, echipa de cercetători a decis să repete gestul unor oameni de știință ruși care, înaintea lor, integraseră fragmente de fosile în mese comemorative. Așa că cercetătorii au mâncat un bizon mumificat.

„Pentru a celebra munca taxidermistului Eirik Granqvist asupra lui Blue Babe, am pregătit o cină cu tocană de bizon pentru el și pentru Björn Kurten, care ținea atunci o prelegere ca invitat… O mică parte din gâtul mumiei a fost tăiată cuburi și pusă la fiert într-o oală cu supă și legume”, a scris Guthrie.

„Am mâncat Blue Babe la cină. Carnea era foarte veche, dar încă puțin tare, și i-a dat tocăniței o aromă puternică de Pleistocen. Nimeni nu ar fi vrut să rateze momentul”, a continuat omul de știință. Întrebat de ce a ales tocana și nu friptura, Guthrie a explicat: „Nu suna prea bine ideea de a face friptură din gât, dar cu multe legume și condimente… n-a ieșit chiar rău.”

Aromă de Pleistocen

Chiar dacă magia culinară a salvat gustul, nu s-a putut face nimic pentru conținutul abdomenului bizonului, care se stricase înainte ca animalul să înghețe. În gâtul lui Blue Babe, cercetătorii au găsit urme de dinți de leu, semn al prădării. Tocmai acolo însă, mușchii s-au răcit brusc și, chiar după 50.000 de ani, la dezgheț păreau surprinzător de proaspeți.

„Atunci când s-au dezghețat, răspândeau un miros clar de vită, amestecat, nu neplăcut, cu aroma pământului și o vagă notă de ciuperci. Ne-am adunat cam 12 persoane persoane… pe 6 aprilie 1984, pentru a gusta din tocană de Bison priscus”, a scris Guthrie.

„Gustul a fost delicios și niciunul dintre noi nu a avut vreo reacție neplăcută după cină”, a concluzionat cercetătorul.

Vă recomandăm să citiți și:

Unul dintre cei mai mari savanţi din istorie. A stabilit doza optimă de otravă şi spera să creeze homunculi

O specie umană uitată își îngropa morții încă de acum 120.000 de ani

Un secret bine păstrat: Cine a fost, de fapt, Părintele Istoriei? Înainte de Herodot, a existat Hecataeus

O comoară din Epoca Fierului a fost scoasă la lumină în Suedia