Unul dintre aspectele esențiale ale locuibilității exoplanetelor este stabilitatea pe termen lung a stelelor în jurul cărora orbitează. Unele stele sunt extrem de masive și își consumă combustibilul de hidrogen în doar câteva milioane de ani. Un exemplu este Rigel, supergiganta albastră din constelația Orion, care va străluci aproximativ 10 milioane de ani, un interval prea scurt pentru apariția vieții pe planete. Dar alte sute de stele apropiate ar putea susține viața.
Alte stele, precum piticele roșii, pot exista mai mult decât vârsta actuală a Universului, însă activitatea lor intensă, cu erupții frecvente, poate compromite locuibilitatea planetelor. Stelele asemănătoare Soarelui par a reprezenta un compromis ideal: Soarele va rămâne stabil circa 10 miliarde de ani înainte de a deveni o gigantă roșie, iar această stabilitate a permis dezvoltarea vieții complexe.
Soarele este o stea de tip G, numită și pitică galbenă. Sunt comune și stelele de tip K, puțin mai mici, cunoscute drept pitice portocalii. Acestea sunt mai reci decât Soarele, mai calde decât piticele roșii și, asemenea stelelor de tip G, sunt stabile și longevive. În timp ce Soarele va rămâne pe secvența principală aproximativ 10 miliarde de ani, stelele de tip K pot trăi între 20 și 70 de miliarde de ani.
Această stabilitate îndelungată le face extrem de interesante pentru studiile despre locuibilitate. În vecinătatea Soarelui există de aproximativ două ori mai multe stele de tip K decât de tip G. O echipă de astronomi a realizat un recensământ al peste 2.000 de stele de tip K din apropierea Soarelui, obținând spectre detaliate pentru sute dintre ele, care oferă informații despre vârstă, rotație, temperatură și poziție în Calea Lactee.
Rezultatele au fost prezentate la cea de-a 247-a reuniune a American Astronomical Society de către Sebastián Carrazco-Gaxiola, doctorand la Georgia State University (SUA). Un studiu asociat a fost trimis către The Astronomical Journal și este disponibil pe arXiv.
„Acest studiu marchează prima analiză cuprinzătoare a miilor de rude cu masă mai mică ale Soarelui. Aceste stele, cunoscute drept pitice K, sunt răspândite în Univers și oferă un mediu stabil, pe termen lung, pentru planetele lor”, a declarat Carrazco-Gaxiola.
Autorii notează: „Prezentăm o caracterizare spectroscopică a 580 de pitice K aflate la mai puțin de 33 de parseci”. Doar 7,5% dintre ele au exoplanete confirmate, însă „rezultatele noastre identifică 529 de pitice K mature și inactive ca ținte ideale pentru căutarea planetelor terestre”.
Sute de stele apropiate ar putea susține viața. În comparație cu piticele roșii, stelele de tip K emit mai puțină radiație ultravioletă extremă și au o activitate eruptivă redusă, ceea ce le poate permite planetelor să-și păstreze atmosferele.
„Față de piticele M, piticele K produc mai puțină radiație ultravioletă extremă și prezintă o activitate de tip flare mai redusă, oferind potențial medii mai stabile pentru planetele aflate pe orbită”, explică cercetătorii.
„Acest studiu va sta la baza cercetărilor despre stelele din apropiere pentru deceniile următoare. Aceste stele și planetele lor vor fi destinații pentru explorarea spațială într-un viitor îndepărtat”, spune Todd Henry, coautor al lucrării, citat de ScienceAlert.
Ce a descoperit un nou studiu despre planetele Uranus și Neptun?
Reactoarele de fuziune ar putea crea particule de materie întunecată
Pentru prima dată în istorie, astronomii ar fi descoperit o „superkilonovă”
Praful stelar nu a ajuns în Sistemul Solar așa cum se credea până acum