La poalele Vezuviului, pe malul Golfului Napoli, se află unul dintre cele mai bine conservate orașe ale Antichității: Pompeii. În fiecare zi, mii de vizitatori îi străbat străzile pietruite, intră în case, în băi publice, în taverne și în ateliere, descoperind un oraș care nu a fost reconstruit și nici reinterpretat, ci pur și simplu conservat. Pompeii, departe de a fi o ruină obișnuită, este o imagine aproape intactă a vieții romane, oprită brusc într-o singură zi din anul 79 d.Hr.
Orașul se afla chiar la baza Vezuviului, un stratovulcan care, în secolul I, nu era perceput ca un pericol iminent. Locuitorii trăiau cu muntele în fundal fără să știe că acesta intrase deja într-o fază de activitate periculoasă. În jurul prânzului, în ziua erupției din anul 79 d.Hr., Vezuviul a aruncat un nor uriaș de cenușă, gaze și fragmente de rocă, care s-a ridicat la zeci de kilometri în atmosferă. În orele următoare, asupra orașului au început să cadă tone de piatră ponce și cenușă, prăbușindu-se peste acoperișuri și blocând străzile. Mai târziu, în cursul nopții și al dimineții următoare, valuri de gaze fierbinți și materiale vulcanice, așa-numitele curgeri piroclastice, au coborât de pe munte și au ucis instantaneu mii de oameni. Pompeii a fost acoperit în final de un strat de peste șase metri de depuneri vulcanice.
Un detaliu care continuă să-i surprindă pe istorici este faptul că nici astăzi nu există un consens absolut asupra datei exacte a erupției. Mult timp s-a considerat că dezastrul a avut loc pe 24 august, pe baza unei scrisori redactate de Pliniu cel Tânăr, scriitor și funcționar roman care a fost martor indirect al erupției și care i-a descris evenimentele istoricului Tacit. Însă descoperiri arheologice făcute în ultimele decenii, printre care fructe de toamnă carbonizate, haine mai groase și monede bătute după luna august, sugerează că erupția ar fi putut avea loc, de fapt, în octombrie sau chiar spre sfârșitul toamnei anului 79 d.Hr.
Oferă cea mai completă imagine a vieții romane cotidiene – un oraș întreg, cu locuințe, prăvălii, taverne, băi publice, temple și mii de obiecte mărunte, care împreună oferă o documentare fără egal a vieții urbane romane, mai detaliată decât orice text antic păstrat până astăzi.
În 1863, arheologul italian Giuseppe Fiorelli a observat că în stratul de cenușă existau goluri lăsate de trupurile care se descompuseseră. A avut astfel ideea de a injecta ghips lichid în aceste cavități, iar după întărire, s-au obținut mulaje ce surprind pozițiile exacte ale oamenilor în ultimele lor momente.
Zidurile orașului sunt pline de mesaje electorale, anunțuri, insulte, glume, declarații de dragoste și versuri, care nu sunt urme ale unor acte de vandalism modern, ci o formă obișnuită de comunicare publică în lumea romană. Ele dezvăluie un oraș viu, zgomotos, ironic și surprinzător de familiar ca mentalitate.
Trupa Pink Floyd a filmat în amfiteatrul roman concertul Live at Pompeii, fără public, la inițiativa regizorului Adrian Maben, care voia să creeze un film despre muzică într-un spațiu în afara timpului. Rezultatul a devenit unul dintre cele mai cunoscute filme-concert din istoria rockului.
Înainte de a deveni colonie romană, zona a fost influențată de greci și de alte populații italice. În Pompeii se păstrează resturi ale unui templu doric (un tip de templu grecesc arhaic) din secolul al VI-lea î.Hr., dovadă că istoria orașului începe cu multe secole înainte de catastrofă.
Scanările CT (tomografie computerizată – o tehnică modernă de imagistică medicală care permite „vederea” interiorului corpurilor) au arătat că mulți dintre ei aveau dinți aproape perfecți. Dieta bogată în legume și pește, dar și conținutul natural ridicat de fluor din apă, asociat mediului vulcanic, au contribuit la acest lucru.
Romanul Ultimele zile ale Pompeiului al lui Edward Bulwer-Lytton (1834) a inspirat numeroase filme. Orașul apare în jocuri video, documentare și seriale. Trupa britanică Bastille a lansat piesa Pompeii, inspirată de ideea unor victime care privesc lumea dincolo de moarte.
Modelele climatice sugerează că, în mod obișnuit, vânturile din zonă bat în altă direcție. În ziua erupției, însă, ele au purtat norul de cenușă și materiale vulcanice direct spre Pompeii, contribuind decisiv la îngroparea completă a orașului sub mai mulți metri de depuneri.
Există dovezi că, în anii următori erupției, supraviețuitori și jefuitori au revenit în zonă pentru a recupera obiecte de valoare din ruinele îngropate, înainte ca orașul să fie uitat aproape complet timp de peste 1.600 de ani.
Ceea ce face Pompeii cu adevărat excepțional este caracterul său documentar: o civilizație urbană surprinsă într-un moment precis și păstrată cu o fidelitate pe care istoria o oferă extrem de rar.
Surse:
https://www.britannica.com/place/Pompeii
https://whc.unesco.org/en/list/829/
https://darkrome.com/blog/Pompeii-and-Amalfi/10-pompeii-facts
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluie data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Mormântul unei preotese romane a zeiței Ceres, descoperit la Pompeii
Arheologii au găsit dovezi de viață după erupția din Pompeii