Knud Rasmussen s-a născut la 7 iunie 1879, în localitatea Jakobshavn (astăzi Ilulissat), pe coasta de vest a Groenlandei, într-unul dintre cele mai importante centre de vânătoare și comerț din regiune la sfârșitul secolului al XIX-lea. Tatăl său era un misionar danez, iar mama provenea dintr-o familie inuită, astfel că Rasmussen a crescut de la început într-un mediu bilingv și bicultural, la granița dintre administrația daneză și lumea tradițională arctică. Copilăria și adolescența și le-a petrecut în mare parte în Groenlanda, unde a învățat limba inuită ca limbă maternă, a mers în expediții de vânătoare, a călătorit cu sania trasă de câini și a fost familiarizat din interior cu modul de viață al comunităților locale. Această formare timpurie l-a diferențiat fundamental de majoritatea exploratorilor europeni ai epocii, care ajungeau în Arctica ca vizitatori temporari.
La începutul secolului XX, vaste regiuni din Arctica nord-americană și groenlandeză erau încă slab documentate cartografic, iar cunoștințele despre populațiile care le locuiau proveneau din relatări fragmentare ale misionarilor, comercianților și câtorva expediții științifice. Mulți exploratori ai vremii erau preocupați în primul rând de performanțe geografice, printre care atingerea unor puncte extreme, trasarea unor rute sau stabilirea unor recorduri de distanță, însă interesul principal al lui Rasmussen era îndreptat spre comunitățile umane din aceste regiuni: modul lor de organizare, credințele, tradițiile și felul în care reușeau să trăiască într-un mediu extrem.
În 1910, a fondat în nordul Groenlandei, la Cap York, un post comercial și de cercetare numit Thule, care avea să devină baza logistică și intelectuală a activității sale. De aici începe perioada cea mai importantă a carierei sale. Între 1912 și 1933, Rasmussen a organizat și a participat la șapte mari expediții arctice, cunoscute în istorie sub numele de Expedițiile Thule. Cea mai renumită dintre ele, a cincea expediție Thule, desfășurată între 1921 și 1924, rămâne una dintre cele mai impresionante călătorii din istoria explorării. Rasmussen și echipa sa au traversat Arctica nord-americană pe trasee tradiționale inuit, de la Groenlanda până în Alaska, parcurgând peste 18.000 de kilometri cu sania trasă de câini. A fost prima traversare completă documentată a acestui spațiu uriaș folosind rutele și metodele locale.
Scopul nu era doar geografic. Rasmussen voia să demonstreze o ipoteză importantă: că toate populațiile inuit, de la Groenlanda până în Alaska, au o origine comună și o cultură înrudită. Pe parcursul drumului, a vorbit cu sute de oameni, a adunat mituri, legende, cântece, ritualuri și relatări despre viața de zi cu zi. A notat totul cu o rigoare care era rară la exploratorii vremii, iar rezultatul a fost o documentare fără precedent. Rasmussen a devenit unul dintre cei mai importanți etnografi ai lumii inuit. A publicat zeci de volume despre cultura, religia, mitologia și structura socială a acestor populații, într-un moment în care multe dintre aceste tradiții începeau deja să fie afectate de contactul cu lumea occidentală.
Spre deosebire de mulți exploratori ai vremii, precum Robert Peary sau Roald Amundsen, interesați în primul rând de cartografiere și performanțe geografice, Rasmussen nu privea populațiile arctice ca pe simple „curiozități exotice”. Le trata ca pe societăți coerente, cu reguli proprii, cu sisteme de valori și cu moduri distincte de a înțelege realitatea și mediul în care trăiau. În scrierile sale, inuiții nu apar ca figuranți ai explorării europene, ci devin chiar nucleul narațiunii.
În același timp, Rasmussen a fost și un foarte bun autor. Cărți precum Across Arctic America sau The Intellectual Culture of the Iglulik Eskimos au avut un impact important atât în mediul academic, cât și în afara lui. El a reușit să facă inteligibil pentru publicul european un univers despre care, până atunci, se știa foarte puțin și aproape întotdeauna dintr-o perspectivă superficială.
Activitatea lui nu a fost lipsită de riscuri. Călătoriile prin Arctica presupuneau luni întregi de deplasare cu sania trasă de câini, temperaturi extreme, lipsă de hrană și izolare totală. Rasmussen a supraviețuit ani la rând în astfel de condiții folosind tehnici locale: îmbrăcăminte din blană de focă, adăposturi de tip iglu, orientare după relief și stele, precum și diete bazate aproape exclusiv pe vânat și pește, exact ca în comunitățile inuit.
În 1933, în timpul unei expediții în Groenlanda de Est, Rasmussen s-a îmbolnăvit grav, cel mai probabil din cauza unei infecții contractate după ce a consumat carne contaminată. A fost transportat în Danemarca, unde a murit la Copenhaga pe 21 decembrie 1933, la vârsta de 54 de ani.
Importanța muncii sale nu stă în recorduri geografice, ci în documentarea sistematică a culturilor inuit din Groenlanda, Canada și Alaska într-un moment în care aceste societăți începeau deja să fie profund afectate de contactul cu lumea occidentală. Fără cercetările și notițele lui Rasmussen, o parte esențială a tradițiilor orale, a mitologiei și a modului de viață arctic ar fi rămas mult mai slab cunoscută sau s-ar fi pierdut definitiv.
Astăzi, Knud Rasmussen este considerat unul dintre cei mai importanți etnografi ai secolului XX tocmai pentru că a combinat explorarea geografică cu observația directă, pe termen lung, a comunităților pe care le-a studiat și pentru că a reușit să le descrie din interior, nu ca un vizitator grăbit, ci ca un om care le cunoștea limba, obiceiurile și viața de zi cu zi.
Surse:
https://www.ebsco.com/research-starters/history/knud-johan-victor-rasmussen
https://www.britannica.com/biography/Knud-Rasmussen
Freydís Eiríksdóttir, fiica lui Erik cel Roșu: eroina și criminala din spatele mitului viking
Erik cel Roșu, omul care a „inventat” Groenlanda și a deschis drumul spre America
Pământurile rare care pun Groenlanda pe harta marilor mize globale