De ce atât de multe fosile ale strămoșilor noștri au fost găsite în Africa de Est?

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

De ce atât de multe fosile umane timpurii se găsesc în Africa de Est? Noi măsurători arată că scoarța terestră de sub părți din Kenya și Etiopia este mai subțire decât se credea, ceea ce are implicații importante pentru geologia regiunii și, posibil, chiar pentru modul în care înțelegem originea omului. Aproximativ o treime dintre fosilele de hominizi descoperite în Africa provin din Riftul Turkana, o zonă relativ mică din cadrul Riftului Est-African.

Din acest motiv, regiunea a fost numită „leagănul omenirii”. Totuși, unii cercetători specializați în Africa de Sud susțin de mult că evoluția umană s-a desfășurat mai intens în sudul continentului. Ei argumentează că estul Africii pare mai important doar pentru că erupțiile vulcanice au permis o conservare mai clară a fosilelor, inclusiv o datare mai precisă, spre deosebire de peșterile calcaroase din sud.

• Copilul care a ajuns să aibă la degetul mic întregul destin al Rusiei
• Orașul antic Side, poarta către trecut de pe Riviera Turcă

De ce atât de multe fosile umane timpurii se găsesc în Africa de Est? Această dezbatere capătă o nouă dimensiune după descoperirea că Riftul Turkana este mai avansat în procesul de separare continentală decât se credea. Cercetătorii susțin că această etapă critică a început aproximativ în același timp în care fosilele strămoșilor umani au început să fie conservate în număr mare în zonă. Cu alte cuvinte, faptul că știm despre Lucy și nu despre alte milioane de exemplare similare ar putea avea legătură cu faptul că scoarța terestră din regiune se rupea.

De ce atât de multe fosile umane timpurii se găsesc în Africa de Est? Descoperirea despre Riftul Turkana

Separarea continentelor este un proces lent, în trei etape: întindere, subțiere (numită „necking”) și formarea unui nou fund oceanic. Riftul Turkana se află în prezent în faza de „necking”, când o porțiune a scoarței se subțiază puternic, în timp ce zonele din jur rămân relativ stabile. Pe măsură ce scoarța devine mai subțire, ea devine și mai slabă, accelerând procesul de rupere până la un punct critic inevitabil, explică IFL Science.

Acest proces a început în regiune acum aproximativ 45 de milioane de ani, însă subțierea accentuată pare să fi debutat abia acum circa 4 milioane de ani, odată cu erupții vulcanice intense. Deși strămoșii umani se separaseră deja de celelalte primate mari, abia din această perioadă fosilele lor devin abundente în zona Turkana. Cercetătorii cred că nu este o coincidență: scufundarea terenului a favorizat acumularea de sedimente fine, ideale pentru conservarea fosilelor, iar cenușa vulcanică a permis datarea lor precisă.

Măsurătorile arată că scoarța din zona riftului are acum aproximativ 13 kilometri grosime, în comparație cu 35 de kilometri în regiunile învecinate. Se pare că procesul de separare a început mai devreme, s-a oprit din motive necunoscute, apoi a reînceput, iar slăbirea anterioară a scoarței a făcut reluarea mai ușoară, un fenomen rar întâlnit.

Singurul loc unde acest stadiu poate fi observat direct

Riftul Turkana este singurul loc cunoscut unde acest stadiu critic poate fi observat în mod direct, oferind o oportunitate unică de studiu. Totodată, momentul formării riftului ar fi putut influența modul în care înțelegem evoluția umană. Dacă separarea ar fi continuat mai devreme, o mare parte din Africa de Est ar fi putut deveni o insulă greu accesibilă pentru primii hominizi. Dacă ar fi început mai târziu, am fi avut mult mai puține fosile în această zonă.

Autorii studiului subliniază însă că, geologi fiind, nu pot spune cu certitudine dacă regiunea a fost cu adevărat un centru major al evoluției sau dacă importanța ei este amplificată de condițiile excepționale de conservare.

Studiul a fost publicat în Nature Communications.

Vă recomandăm să citiți și:

Un mesaj uluitor a fost găsit într-o muniție de praștie veche de 2.000 de ani

Tocmai a fost găsită o pagină pierdută din opera lui Arhimede

Seneca și Nero: cum a ajuns un filosof să fie condamnat de propriul discipol

O amprentă de acum 67.800 de ani este cea mai veche formă de artă descoperită vreodată