Carol al II-lea îngrozit: „A căzut Parisul! Iată strigătul de durere sfâșietoare”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Regele României, Carol al II-lea, a urmărit cu atenție, consemnând aproape zilnic în jurnalul său, ofensiva declanșată în mai 1940 de Germania nazistă împotriva Franței. Suveranul era conștient că evoluția acestor lupte avea să influențeze decisiv și soarta României. Blitzkrieg-ul lui Hitler în Europa de Vest îi provoca lui Carol al II-lea o stare de anxietate, însă acesta încerca să anticipeze consecințele pe care victoria Germaniei asupra Franței le-ar fi putut avea asupra României.

În noaptea de 16 iunie 1940, noul guvern francez, instalat sub conducerea bătrânului mareșal Philippe Pétain, i-a transmis dictatorului nazist o cerere de armistițiu.

• Blitzkrieg spre Paris: De la speranță la dezastru. Ultimele zile înainte de prăbușire
• Epidemia care a decimat Armata României în plin război cu bulgarii pentru Dobrogea

Condițiile impuse de Hitler au fost comunicate delegației franceze pe 20 iunie, în același vagon de cale ferată din pădurea Compiègne în care, în 1918, reprezentanții Germaniei semnaseră armistițiul.

În tot acest timp, trupele germane și-au continuat înaintarea dincolo de râul Loara, în timp ce negocierile erau în desfășurare.

Carol al II-lea încearcă să își consolideze dictatura

În acest context, Carol al II-lea era preocupat pe plan intern de consolidarea regimului său autoritar, prin crearea unui nou partid unic, Partidul Națiunii. În același timp, urmărea formarea unui guvern capabil să se adapteze schimbărilor de pe scena internațională.

„Discuție cu Urdăreanu (Ernest, mareșalul Palatului, n.r.) asupra organizării noului partid, cum îi zice el, cu toate că țiu la titulatura actuală. Ernest vede la conducere un fel de șef de Stat-Major, care a zis că ar putea să fie el, la care propunere eu am zis nu (aceasta nu i-a făcut deloc plăcere).

Pe urmă, s-a discutat eventualitatea unui guvern Vaida. El vede această necesitate ca să facem o mișcare de apropiere de Germania, înainte de a ne fi cerut ori impus de ei. Spre aceasta tinde și Tătărăscu (Gheorghe, prim-ministrul de la acel moment, n.r.), care-mi dă impresia că ar dori să fugă de răspundere în eventualitatea că, la pace, ni s-ar impune ciuntiri.

Pe de altă parte, aceasta ar fi mai ușor de suportat sub șefia unui ardelean, care a luat parte activă la actul Unirii. Ei și întrevăd, în curând, terminarea războiului și pregătirea păcii. Incontestabil, plecând de la acest punct de vedere, ar fi bine, dar două lucruri trebuie luate în considerare, văzând începutul lipsei de autoritate în țară și, deci, guvernarea acestui bătrân ar putea fi dezastruoasă”, nota Carol al II-lea pe data de 14 iunie în jurnalul său.

„Armata franceză și-a pierdut orice forță de rezistență”

În legătură cu ofensiva germană împotriva Franței, Carol nota în aceeași zi că era surprins de lipsa de rezistență a acesteia.

„Această lipsă de rezistență a unei țări cu tradiție ostășească veche și care a arătat tot atâtea virtuți eroice uimește așa de mult și de dureros. Se vede, prin formidabila înaintare de azi, că Armata franceză și-a pierdut orice forță de rezistență. (…) A căzut Parisul! Iată strigătul de durere sfâșietoare care domină ziua”.

În ceea ce privește discuțiile pentru armistițiu din pădurea Compiègne, Carol al II-lea observa că Germania urmărea o răzbunare pentru condițiile impuse prin Tratatul de la Versailles.

„Azi, au fost primiți în pădurea de la Compiègne – în același loc în care s-a iscălit Armistițiul din 1918 -, de către Hitler, delegații francezi pentru discutarea Armistițiului. (…)

Se înțelege că germanii, cu mare lux de detalii, descriu ceremonia, pe care o consideră ca o răzbunare a Versailles-ului și stingerea definitivă a celor hotărâte acolo. Încearcă să arate că atitudinea lor este mai puțin brutală decât aceea a lui Foch. Au permis aparente discuțiuni ale condițiilor, dar luptele vor continua până ce va fi iscălit și armistițiul cu Italia”, preciza, pe 21 iunie, Carol al II-lea în jurnalul său.

„S-a iscălit, azi, Armistițiul între Germania și Franța”

În ziua de 22 iunie, condițiile impuse de Germania nazistă au fost acceptate de francezi. Armistițiul a intrat în vigoare la 25 iunie ora 1.35 a.m., după ce fusese pus la punct, în paralel un armistițiu şi cu Italia.

„S-a iscălit, azi, Armistițiul între Germania și Franța. Condițiile de detaliu nu se cunosc încă, par a fi dure, dar nu peste măsură de umilitoare. (…) Chiar azi au plecat delegații francezi ca să iscălească cu Italia. Abia după aceasta vor înceta ostilitățile”, menționa suveranul pe data de 23 iunie.

O zi mai târziu, Carol al II-lea consemnează în jurnalul său parafarea armistițiului dintre Italia și Franța, dar face și câteva referințe la situația Angliei.

„Cu Italia – scrie regele – lucrurile au mers mai repede. Azi, la 19.30, s-a iscălit al doilea armistițiu, așa încât ostilitățile încetează astă-noapte, la 1.30. Condițiunile sunt de așa fel încât Franța să nu poată să reia armele, dar ceea ce este caracteristic e că nu li se ia flota, cel mult o dezarmează.

Toată grija învingătorului este de a-și păstra forțele pentru a putea lupta mai departe în contra Angliei cu toată siguranța. Churchill bravează. Mi se pare situația pentru Anglia foarte grea. Atacul german este anunțat și, probabil, va fi fulgerător, ca celelalte”.

Din nefericire, situația era dezastruoasă și pentru România. La numai două zile după încetarea luptelor din Franța, Uniunea Sovietică a adresat României un ultimatum prin care îi cerea cedarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Zilele prăbușirii: Destrămarea României în cronica regelui Carol al II-lea

De ce i-a convocat Carol al II-a pe ambasadorii marilor puteri după atacul nazist asupra Franței

România lui Carol al II-lea, între prudență și amenințarea germană

O enigma neelucidată: Cum a ajuns Iancu Kalinderu confidentul regelui Carol I și omul cel mai influent din România?