Baletul diplomatic făcut de Carol al II-lea între Hitler și aliați

La începutul anului 1939, România era supusă unor presiuni tot mai mari de către regimul nazist al lui Adolf Hitler de a încheia în condiții defavorabile un tratat economic. Hitler se pregătea de război și încerca să își asigure materiile prime de care avea nevoie mașinăria de război germană. Pe de altă parte, Carol al II-lea încerca să mențină cel puțin aparențele unei strânse legături cu Franța și Marea Britanie.

Destrămarea Cehoslovaciei din 1938 a ridicat României mari problema de securitate. Odată cu demantelarea statului cehoslovac înceta să mai existe și Mica Antantă, o alianța defensivă compusă din Cehoslovacia, Iugoslavia și România. Era distrus unul dintre pilonii de securitate pe care se baza statul român în acea perioadă.

• Unul dintre cei mai cruzi împăraţi din istorie. Orgiile lui au fost fără margini. Întreţinea relaţii…
• Raportul care anunța Primul Război Mondial: „Într-o bună zi va avea loc un cataclism îngrozitor”

Cum ascensiunea către estul Europei a Germaniei naziste era tot mai pronunțată, România începea să resimtă presiuni politice și economice tot mai mari. În România, regimul nazist avea interese economice destul de pronunțate. Tocmai din această cauză, Germania a întreprins presiuni ample pentru încheierea unui tratat economic între cele două țări.

Astfel, la 23 martie 1939, la București a fost semnat „Tratatul asupra promovării raporturilor economice între Regatul României și Reichul German”. Din partea României au semnat Grigore Gafencu, ministrul de Externe, și Ion Bujoiu, ministrul Economiei Naționale, iar din partea Germaniei au semnat Helmuth Wohlthat, preşedinte al Camerei de Comerț Germano-Române, și Wilhelm Fabricius, ambasadorul german în România.

Adolf Hitler, către ministrul de Externe al României: „S-a spus că vi l-am impus. Este absurd”

Tratatul prevedea elaborarea unui plan economic pe mai mulți ani, având la bază principiul echilibrării schimburilor economice și care „va ține socoteală de cerințele de import german” și „de posibilitățile de dezvoltare ale producțiunii române, de necesitățile române și de nevoile schimbului economic al României cu alte țări”. Prin perfectarea tratatului, România ceda presiunilor și făcea ample concesii economice Germaniei naziste.

Aproape o lună mai târziu, pe 19 aprilie 1939, la Berlin, Grigore Gafencu, ministrul de Externe al României, era primit de Adolf Hitler. Dictatorul german i-a spus lui Gafencu că „acordul nostru economic este bun, căci se bazează pe interese naturale. El este durabil. S-a spus că vi l-am impus. Este absurd. Schimbările stabilite prin acest acord vă consolidează poziția”.

România și aliații tradiționali

Ca să nu arate că a cedat total în fața lui Hitler, în compensație, România a încheiat un acord comercial și cu aliata tradițională, Franța. Era o idee pe care Carol al II-lea dorea să o promoveze, pentru a arată că România rămâne fidelă alianțelor sale tradiționale. De altfel, cel care a insistat pentru încheierea acordului comercial a fost chiar Carol al II-lea.

Acordul a fost semnat la Paris, la 31 martie 1939, sub titulatura de „Acord referitor la plățile comerciale dintre România şi Franța”.

Presiunile tot mai mari exercitate de Hitler la adresa României, au determinat autoritățile române și pe Carol al II-lea să solicite garanții de securitate anglo-franceze.

După un intens efort diplomatic, Gheorghe Tătărescu, ambasadorul român la Paris, comunica la București că în ziua de 4 aprilie 1939 a discutat cu Georges Bonnet, ministrul de Externe francez, care i-a precizat că: Guvernul francez și al Marii Britanii sunt hotărâte să asiste cu toate forțele România, în caz de agresiune a Germaniei sau a presupușilor ei dușmani, făcând cunoscută această atitudine la timp.

Garanțiile anglo-franceze

Sesizând că țările aliate din estul Europei se aflau în dificultate în fața presiunilor Germaniei și al expansionismului tot mai agresiv al lui Hitler, șefii guvernelor de la Londra și Paris, Sir Neville Chamberlain şi Édouard Daladier, au făcut, în Camera Comunelor și la Palatul Bourbon, în 13 aprilie 1939, următoarea declarație politică: „Anglia garantează România şi Grecia împotriva oricărei agresiuni”.

Prin această declarație, „guvernul englez și guvernul francez atribuie cea mai mare importanță prevenirii oricărei modificări impuse prin forță sau prin amenințarea cu forța statu-quo-ului în Mediterana şi în Peninsula Balcanică.

Având în vedere circumstanțele speciale puse în evidență de evenimentele din ultimele săptămâni, cele două guverne au dat, în consecință, României şi Greciei asigurarea că, dacă va fi întreprinsă o acțiune punând în pericol independența lor, în așa fel încât cele două țări vor considera că este în interesul lor vital să reziste prin forță, guvernul englez şi guvernul francez se angajează să le dea, de îndată, toată asistența care le stă în putere”.

Bineînțeles, aceste garanții l-au înfuriat pe Adolf Hitler. Dar nu numai pe el. Stalin avea propriile sale planuri în Europa de Est, iar aceste garanții riscau să i le spulbere.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Conflict între generalii lui Hitler: Cum să folosească tancurile în invazia Uniunii Sovietice

Cum s-a lăsat Stalin înșelat de Hitler

Cum a căzut Hitler în capcana enormității spațiului rusesc

Hitler, Balcanii și atacarea Uniunii Sovietice