Ce spune o lacrimă despre noi: știință, emoție și povestea din spatele unui gest universal

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

O lacrimă poate avea atâtea semnificații câți oameni există pe pământ. Fiecare dintre noi își poartă, conștient sau nu, propriile istorii în colțul unui ochi care cedează. O lacrimă poate însemna tristețea unui suflet care nu mai găsește cuvinte, nostalgia unei amintiri care încă doare sau expresia tăcută a unei dezamăgiri care nu și-a găsit loc într-o frază. Poate fi și semnul unei eliberări sau dovada unei iubiri atât de intense încât corpul nu o mai poate cuprinde.

Privită poetic, lacrima devine o formă de limbaj care scapă alfabetului obișnuit. Este semnul că în noi se întâmplă ceva ce nu poate fi redus la o simplă propoziție, iar literatura a intuit acest lucru cu mult înaintea psihologiei.

În piesa Henry al VI-lea, William Shakespeare scrie: „To weep is to make less the depth of grief” („A plânge înseamnă a micșora povara durerii”), surprinzând esența unui adevăr universal: lacrima nu este neapărat un semn al slăbiciunii, ci poate reprezenta începutul vindecării.

Din perspectivă filosofică, lacrima poate fi interpretată ca un moment de suspendare a rațiunii, un spațiu în care logica se retrage pentru a face loc vulnerabilității. Ea amintește că ființa umană nu funcționează mecanic și că emoțiile, oricât de bine am încerca să le controlăm, își vor găsi întotdeauna o cale de exprimare. Lacrima marchează granița subtilă dintre ceea ce putem controla și ceea ce ne controlează pe noi.

Din punct de vedere psihologic, plânsul este un indicator al procesării emoționale. Nu întâmplător oamenii plâng atunci când tensiunea interioară atinge un nivel pe care corpul nu îl mai poate gestiona doar prin control cognitiv.

Plânsul poate activa sistemul nervos parasimpatic, responsabil pentru calmare și recuperare, ceea ce explică de ce, după o criză de plâns, mulți oameni descriu o senzație de liniștire, chiar dacă problemele care au generat emoția nu s-au rezolvat.

Psihologii evoluționiști susțin că lacrimile emoționale au avut și un rol social important. Ele semnalează vulnerabilitatea, încurajează cooperarea și pot reduce agresivitatea celor din jur. Într-un fel, lacrima este unul dintre cele mai vechi instrumente de comunicare ale umanității.

În volumul Why Only Humans Weep: Unravelling the Mysteries of Tears, psihologul olandez Ad Vingerhoets arată că plânsul este un comportament unic al speciei umane, rezultat al evoluției sociale. Lacrimile nu apar doar ca răspuns la durere, ci și în contexte de empatie, atașament și conectare, funcționând ca un semnal social menit să atragă sprijin, să reducă tensiunea și să întărească relațiile dintre oameni.

Din punct de vedere medical, lacrimile reprezintă un fluid biologic complex, produs de glandele lacrimale și alcătuit din apă, lipide, proteine și electroliți. Rolul lor este de a proteja, lubrifia și curăța suprafața oculară.

Specialiștii disting trei tipuri de lacrimi:

1. bazale, care mențin permanent hidratarea ochiului;
2. reflexe, care apar ca răspuns la praf, fum sau alte substanțe iritante;
3. emoționale, cele care însoțesc experiențele afective intense.

Unele cercetări au sugerat că lacrimile emoționale conțin concentrații diferite ale unor substanțe precum prolactina și hormonul adrenocorticotrop (ACTH), ceea ce a alimentat ipoteza că plânsul ar putea contribui la reglarea emoțională. Cercetările actuale nu au stabilit însă definitiv în ce măsură eliminarea acestor substanțe explică senzația de ușurare resimțită după plâns.

Plânsul nu se manifestă la fel în cazul tuturor oamenilor. Există persoane care își reprimă lacrimile din cauza educației primite — „nu plânge”, „plânsul este un semn de slăbiciune” — și altele pentru care plânsul reprezintă o strategie naturală de reglare emoțională.

Și cultura influențează felul în care percepem lacrimile. În unele societăți, plânsul este privit ca un semn de sinceritate și autenticitate, în timp ce în altele este asociat cu pierderea autocontrolului.

Numeroase cercetări relevă faptul că exprimarea sănătoasă a emoțiilor, inclusiv prin plâns, poate fi asociată cu o adaptare psihologică mai bună și cu strategii mai eficiente de reglare emoțională.

Lacrimile apar nu doar în fața durerii, ci și în fața frumosului — un paradox care i-a intrigat deopotrivă pe artiști și pe cercetători.

De ce plângem atunci când ascultăm muzică, citim un roman sau privim o scenă emoționantă într-un film?

Neurologii explică aceste reacții prin activarea simultană a unor rețele cerebrale implicate în empatie, recompensă și procesarea emoțiilor. Acest amestec emoțional complex poate genera un răspuns lacrimal chiar și în absența unei suferințe directe.

Cu alte cuvinte, plânsul provocat de artă nu este un semn al fragilității, ci poate reflecta capacitatea noastră de a rezona profund cu experiențele umane.

În cele din urmă, o lacrimă spune adesea ceea ce vocea nu mai reușește să exprime. Este o formă de adevăr care apare spontan, dincolo de explicații și argumente.

O lacrimă poate însemna pierdere, eliberare, dor, frică, recunoștință, bucurie sau speranță. Este drumul dintre biologie și spirit, dintre funcție și sens, dintre om și propria sa poveste.

Poate că, în loc să ne rușineze sau să fie ascuns, plânsul ar trebui privit ca una dintre cele mai autentice forme de sinceritate umană.

Știați că?

• Oamenii sunt singurele ființe cunoscute care varsă lacrimi ca răspuns la emoții complexe, precum tristețea, bucuria, empatia sau nostalgia.
• Există trei tipuri de lacrimi: bazale, care mențin ochii hidratați, reflexe, care protejează ochiul de iritanți precum fumul sau praful, și emoționale, asociate experiențelor afective intense.
• Psihologul olandez Ad Vingerhoets estimează că femeile plâng, în medie, mai des decât bărbații, diferențele fiind influențate atât de factori biologici, cât și de normele culturale privind exprimarea emoțiilor.
• Plânsul nu este declanșat doar de suferință. Muzica, filmele, arta sau momentele de bucurie intensă pot activa aceleași mecanisme emoționale care duc la apariția lacrimilor.
• Lacrimile emoționale conțin o compoziție chimică diferită de cea a lacrimilor reflexe, însă cercetătorii încă studiază rolul exact pe care această diferență îl joacă în reglarea emoțională.
• În multe culturi, normele sociale influențează puternic felul în care oamenii își exprimă lacrimile, deși studiile sugerează că exprimarea sănătoasă a emoțiilor este asociată cu o adaptare psihologică mai bună.

Surse:

https://www.latimes.com/archives/la-xpm-1988-11-18-vw-651-story.html

https://www.washingtonpost.com/archive/opinions/1987/04/19/the-enduring-mystery-of-tears/6dc6313b-a7ea-4460-9f63-0ef2f3e8f2d5/

https://www.researchgate.net/publication/344692483_Why_Only_Humans_Weep_Unravelling_the_mysteries_of_tears

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cum rezistau oamenii pe timp de caniculă înainte să fie inventat aerul condiționat?

Un parazit care afectează o treime dintre persoane reprezintă un risc serios pentru sănătatea umană, avertizează oamenii de știință

Oamenii de știință au descifrat modul în care animalele diferite comunică pentru a colabora

Oamenii de știință au descoperit un ceas biologic complet diferit de tot ce am văzut până acum