Informații inedite despre viața și personalitatea lui Take Ionescu se regăsesc în mărturiile lui Raoul Bossy, care avea să devină, în perioada interbelică, unul dintre cei mai importanți diplomați ai României. La începutul carierei sale diplomatice, Bossy a avut șansa de a lucra îndeaproape cu Take Ionescu. Totodată, Bossy s-a numărat printre ultimele persoane care l-au văzut în viață pe marele om politic, lăsând posterității și o relatare asupra circumstanțelor și cauzei morții acestuia.
După ce a participat ca voluntar la Primul Război Mondial, Raoul Bossy a intrat, în februarie 1918, în cadrul Ministerului Afacerilor Străine al României. A fost admis în corpul diplomatic în urma promovării unui concurs, alături de alți viitori diplomați de carieră, precum Radu Cruțescu, Frederic C. Nanu și Alexandru Duiliu Zamfirescu.
Bossy și-a început activitatea în cadrul Direcției Politice a ministerului, unde și-a format experiența profesională sub îndrumarea lui Nicolae Docan. În anul 1920 a fost numit șef de cabinet al ministrului Afacerilor Străine, Duiliu Zamfirescu, funcție pe care a continuat să o exercite și în timpul mandatului lui Take Ionescu.
„Prieten cu tatăl meu încă de pe vremea studiilor universitare la Paris, îl cunoscusem din copilărie și, încă adolescent fiind, prânzeam adesea la dânsul în Sinaia, fiind `rechiziționat` după masă la faimoasele și uriașele partide de `puzzle` organizate de prima sa soție de origine engleză, doamna Bessy Take Ionescu.
Era o femeie foarte inteligentă și se spunea că fusese foarte frumoasă în tinerețe. Păstrase, mulțumită călăriei, o siluetă subțire și tânără. O vedeam adesea călărind prin pădurile Peleșului, urmată de un superb câine `collie`. În 1918, Bessy Take Ionescu a murit la Londra, în urma unui accident de călărie pe Rotten Row, în Hyde Park, și soțul ei se recăsători de data aceasta cu o româncă atrăgătoare.
Din postura de șef de cabinet al lui Take Ionescu, Raoul Bossy a avut șansa să îl cunoască și mai îndeaproape. În viața privată, Take Ionescu arăta o altă față. Nu mai manifesta „superioritate”, ci era un om vesel căruia îi făcea mare plăcere să converseze cu oaspeții săi.
„Take Ionescu m-a luat ca șef de cabinet, – menționează Raoul Bossy – înainte de numirea mea la Roma și am petrecut toată vara lui 1921 în vila sa frumoasă, de stil englezesc, din Sinaia. Am avut astfel prilejul de a trăi în intimitatea lui. Ce deosebire între atitudinile sale oarecum grandilocvente și `de superioritate` în Parlament (Nicu Filipescu îl poreclise `un Şloim cu aere de Cezar`) și simplicitatea și gentilețea sa plină de `entrain` în viața de toate zilele, acasă.
Erau întotdeauna oaspeți care petreceau săptămâni întregi împreună cu dânsul și soția sa, în vila Take Ionescu, cei mai statornici fiind Grigore și Margareta Ghica de care eram de mult foarte legat. Câte seri vesele am petrecut atunci!
Se jucau jocuri de societate și cred că sunt unul dintre puținii oameni care să-l fi văzut vreodată pe Take Ionescu făcând echilibristică: lua o sticlă goală pe care o rezema pe ceafă și, fără a o ține, izbutea să se culce la pământ și apoi să se ridice în picioare, ținând mereu sticla în echilibru pe ceafă. Rîdeam cu toții şi parcă o aud pe Margareta Ghica spunându-i-i: `Ce-ar spune Ionel Brătianu să te vază acuma!`”
Mesele și seratele organizate în casa lui Take Ionescu erau întotdeauna animate și deosebit de captivante. Pentru un tânăr aflat la începutul carierei diplomatice, conversațiile cu un om de stat având o experiență atât de vastă în domeniul politicii externe reprezentau o adevărată școală.
Raoul Bossy îi asculta cu nesaț amintirile despre Bernhard von Bülow, Alfred von Kiderlen-Waechter și alte personalități de prim rang ale diplomației europene, de care îl legaseră relații de prietenie. Relatările sale erau presărate cu anecdote pline de spirit, pe care le istorisea cu un farmec și un umor remarcabile.
Detalii privind ultimele clipe din viața lui Take Ionescu sunt consemnate tot în jurnalul lui Raoul Bossy. Acesta s-a numărat, de altfel, printre ultimele persoane care l-au văzut în viață pe marele om politic, oferind o mărturie de primă mână asupra împrejurărilor morții sale.
„Am avut tristul prilej de a mă afla la Roma când a închis ochii Take Ionescu, la 22 iunie 1922, și cred că sunt unul din ultimii care l-au văzut încă în ajunul morții sale. Se îmbolnăvise mâncând stridii alterate la Napoli și, cu toate îngrijirile ce i-au fost date timp de mai multe săptămâni într-o clinică din Roma, otrava ce-i intrase în sânge i-a cauzat sfârșitul printr-o criză cardiacă.
Ionel Brătianu era aproape singurul bărbat politic față de care Take Ionescu se exprima cu stimă. Pe ceilalți îi trata de `proşti` și-i imita destul de bine, ca voce și gesturi. Când îl întreba însă cineva de Ionel Brătianu, răspundea laconic, dar fără ezitare: `Da, acela este inteligent`”.
O relație complicată: Banatul, Brătianu și Take Ionescu
Previziunea ambasadorului austro-ungar: România va intra în război împotriva Imperiului