Cine poartă responsabilitatea pentru izbucnirea Primului Război Mondial?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Mecanismele care împing națiunile spre război, în special în cazul celor două conflagrații mondiale, au fost analizate pe larg de istorici. Cu toate acestea, izbucnirea Primului Război Mondial continuă să ridice întrebări. Paradoxal, cu doar un an înainte de declanșarea conflictului, marile puteri europene erau implicate în negocieri și demersuri diplomatice menite să dezamorseze tensiunile internaționale. Cum s-a ajuns, așadar, ca în vara anului 1914 Europa să fie cuprinsă de un război de proporții fără precedent? A fost conflictul rezultatul unui lanț inevitabil de evenimente sau consecința deciziilor luate de câțiva lideri politici și militari care dispuneau de suficiente pârghii de putere pentru a împinge continentul spre război?

Istoricii au analizat îndelung modul în care au coexistat cele două mari blocuri politico-militare ce dominau Europa la începutul secolului al XX-lea: Antanta, formată din Franța, Marea Britanie și Imperiul Țarist, și Tripla Alianță, alcătuită din Germania, Austro-Ungaria, Italia.

Deși relațiile dintre statele membre au fost marcate de numeroase tensiuni până în 1914, acestea nu au degenerat într-un conflict generalizat datorită funcționării mecanismelor diplomatice.

Negocierile și consultările dintre marile puteri din cursul anului 1913 reprezintă o dovadă elocventă a capacității diplomației de a preveni, cel puțin temporar, izbucnirea unui război european.

„Marile puteri au încercat, chiar și târziu, în 1913, să treacă dincolo de aceste sisteme de alianță. Germania și Rusia au discutat uneori despre soluționarea disputelor, la fel au făcut și Marea Britanie și Germania, Rusia și Austro-Ungaria sau Franța și Germania. Fie din inerție, fie datorită amintirii conflictelor trecute, fie din teamă de trădare, oricare ar fi fost motivul, toate aceste încercări au eșuat”, scrie istoricul Margaret MacMillan în cartea „Războiul care a pus capăt păcii”.

Cine a luat decizia de împinge Europa într-un război?

Un lucru este însă cert: în vara anului 1914, liderii politici și militari care au decis să recurgă la forța armelor au renunțat la calea diplomației. Din acel moment, responsabilitatea pentru antrenarea statelor pe care le conduceau într-un conflict de proporții a revenit în întregime celor care au luat aceste decizii. Ce i-a împins în luptă vara anului 1914?

„Ajungem în cele din urmă – menționează Margaret MacMillan – la acei câțiva generali, capete încoronate, diplomați sau politicieni care în vara lui 1914 aveau puterea și autoritatea de a spune da sau nu. Da sau nu pentru mobilizarea armatelor, da sau nu pentru compromis, da sau nu pentru punerea în practică a unor planuri deja stabilite de armatele lor.

Contextul istoric este de o importanță crucială în înțelegerea profilului acestor personaje și a modului în care au acționat. Pe de altă parte, nici personalitățile lor individuale nu sunt de neglijat. Cancelarul german, Theobald von Bethmann Hollweg, își pierduse recent soția mult-iubită. Oare a contribuit acest lucru la încurajarea fatalismului cu care privea izbucnirea războiului?

Nicolae al II-lea al Rusiei era un personaj deosebit de slab. Cu siguranță din această cauză i-a fost mult mai greu să se împotrivească generalilor săi care doreau o mobilizare imediată a Rusiei.

Franz Conrad von Hötzendorf, şeful de stat-major al armatelor austro-ungare, dorea glorie pentru țara sa, dar și pentru el însuși, ca să se poată însura cu o femeie divorțată”.

Justificările post-război. Căutări care nu se sfârși niciodată

După catastrofa reprezentată de Primul Război Mondial au fost căutați cei responsabili, însă fiecare a venit propria justificare susținută de documentele pe care le-a publicat.

„Când, în cele din urmă, a izbucnit, războiul a fost atât de înspăimântător încât s-a început imediat căutarea celor responsabili. Iar căutarea continuă până în ziua de azi. Prin propagandă și publicarea judicioasă de documente, fiecare stat beligerant și-a proclamat nevinovăția și a arătat cu degetul către ceilalți. Cei de stânga au dat vina pe capitalism sau pe producătorii și comercianții de arme, `negustorii morții`; dreapta a dat vina pe stânga, pe evrei sau și pe unii și pe alții.

La Conferința de Pace de la Paris, din 1919, cei victorioși au discutat despre aducerea celor vinovați – Kaiserul, unii dintre generalii și diplomații acestuia – în fața instanței, dar în final nu s-a petrecut nimic.

Problema responsabilității continua să fie de o importanță majoră, deoarece dacă Germania era într-adevăr responsabilă, atunci trebuia să plătească reparații. Dacă nu, și, bineînțeles, aceasta era opinia generală în Germania și tot mai mult în lumea anglo-saxonă, atunci reparațiile și restul penalităților impuse Germaniei erau nedrepte și ilegitime”, considera Margaret MacMillan.

În perioada interbelică a câștigat tot mai mult teren interpretarea potrivit căreia izbucnirea Primului Război Mondial nu a fost rezultatul unui plan deliberat, ci al unei succesiuni de decizii și erori care au scăpat de sub control. Această căutare probabil că nu se va sfârși niciodată iar istoricii vor reveni mereu la noi teorii și documente, care vor oferi totuși o altă perspectivă asupra izbucnirii războiului.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cum negociau politicienii viitorul României după Primul Război Mondial

Cine domina financiar Bucureștiul înainte de Primul Război Mondial

Ce urmărea Rusia în Balcani înainte de Primul Război Mondial?

Din culisele negocierilor pentru intrarea României în Primul Război Mondial