O întâlnire ciudată: împăratul Wilhelm al II-lea și țarul Nicolae al II-lea

În vara anului 1912, pe un fundal tot mai accentuat de tensiuni internaționale, împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei s-a întâlnit cu țarul Nicolae al II-lea, într-o întâlnire neoficială, la Portul baltic Paldiski, o bază maritimă rusească din Peninsula Pakri, situată în nord-vestul Estoniei de astăzi. Cei doi au fost însoțiți de oficiali de rang înalt, care au purtat discuții despre tensiunile din Europa și au discutat despre măsuri de reducere a tensiunilor, mai ales că cele două imperii făceau parte din blocuri politice și militare opuse. Ciudat este că, la doar doi ani de la acestă întâlnire, cele două imperii aveau să se confrunte în prima mare conflagrație mondială. Și atunci se pune întrebarea ce au discutat cei doi înalți oficiali în 1912?

Întâlnirea de la începutul lunii iulie 1912 dintre împăratul Wilhelm al II-lea și țarul Nicolae al II-lea, cei doi erau și veri, intervenea într-un context internațional extrem de tensionat.

• Cum a ajuns Rusia pe un curs de coliziune cu Japonia
• Drumul spre conflict: Serbia și anexarea Bosniei și Herțegovinei

Cele două blocuri militare, Tripla Alianță, compusă din Germania, Austro-Ungaria, Italia și România, și Antanta, alcătuită din Franța, Imperiul Britanic și Imperiul Rus, se aflau într-o cursă accelerată de înarmare. De altfel, întâlnirea dintre kaiser și țar a fost considerată a fi întoarcerea unei vizite pe care țarul a făcut-o la Postdam în 1910.

Discuțiile dintre cei doi prim-miniștri

Cât timp monarhii s-au plimbat, au cinat și au inspectat trupele, oficialii s-au întrunit pentru discuții amiabile, pe teme generale.

„[Vladimir] Kokovtsov şi Bethmann Hollweg – care s-au cunoscut pentru prima dată la Portul baltic – s-au simpatizat imediat. Erau doi indivizi reținuți și conservatori, cu vederi moderate. În timpul unei conversații calme şi sincere, cei doi prim-miniștri au insistat asupra politicilor de înarmare ale celor două puteri. Fiecare l-a asigurat pe celălalt de natura pur defensivă a politicilor de înarmare ale fiecărui guvern, iar cei doi bărbați au convenit că valul actual de cheltuieli privind înarmarea era de regretat, având în vedere impactul îngrijorător pe care îl avea asupra opiniei publice.

`Să sperăm, spunea Bethmann, că toate țările vor avea atât de multe interese comune, încât să privească înarmarea ca pe o măsură preventivă, și nu ca pe o măsură care trebuie aplicată`”, relatează istoricul Christopher Clark în lucrarea „Somnambulii. Cum a intrat Europa în război în 1914”.

„Care este situația în ceea ce priveşte Austria?”

Discuții mai amănunțite despre politica externă au purtat și Theobald von Bethmann Hollweg, prim-ministrul german, cu ministrul de Externe rus, Serghei Sazonov. Tema centrală a discuțiilor au fost evoluțiile din Balcani.

„Sazonov l-a asigurat pe Bethmann că `misiunea` Rusiei vizavi de statele slave creștine se încheiase din punct de vedere istoric, prin urmare era învechită.

Rusia, a afirmat Sazonov, nu avea nicio intenție să profite de dificultățile actuale cu care se confrunta Imperiul Otoman. Bethmann a declarat că, deşi Germania era uneori acuzată că ar dori să intervină în mecanismul intern al Antantei, era departe de el acest gând. Pe de altă parte, nu vedea niciun motiv pentru care Germania să nu întrețină relaţii de prietenie cu puterile Antantei.

`Care este situația în ceea ce priveşte Austria?`, a întrebat Sazonov către sfârşitul discuției. Bethmann l-a asigurat că nici nu intra în discuție o politică agresivă a austriecilor în ceea ce privea Balcanii.

`Prin urmare, Austria nu va fi încurajată [de Germania]?`, a întrebat Sazonov. Bethmann a răspuns că Berlinul nu avea nici cea mai mică intenție să sprijine o politică aventuristă în Viena. Înainte de a se despărți, cei doi au fost de acord că ar fi o idee excelentă dacă aceste summit-uri ar deveni o instituție fixă` care să aibă loc o dată la doi ani”, menționează Christopher Clark.

Discuția dintre cei doi vizavi de Austro-Ungaria a fost un fel de premoniție despre evenimentele ce urmau a se petrece în vara lui 1914. Atunci, Austro-Ungaria, beneficiind de susținerea necondiționată a Germaniei, a atacat Serbia în urma asasinatului de la Sarajevo. Serbia era susținută de Imperiul Rus și astfel cele două blocuri militare s-au văzut atrase într-un conflict ce avea să devină mondial.

„Hotărârea fermă” a ambelor puteri de a menține „tradiția seculară care există între ele”

Revenind la kaiserul Wilhelm al II-lea și la țarul Nicolae al II-lea, discuțiile dintre aceștia s-au desfășurat cum nu se putea mai bine.

„Surprinzător a fost faptul că până și kaiserul a avut o conduită excelentă la Portul Baltic. Țarului îi era întotdeauna groază de întâlnirile cu vărul său german, care era extrem de vorbăreț – evita să-și expună părerile, deoarece, după cum a observat şi Kokovstov, `se temea de exuberanța împăratului german, care era diferit de caracterul lui`”, mai preciza Christopher Clark.

Întâlnirea s-a încheiat într-o notă extrem de pozitivă, fapt arătat și în comunicatul oficial. Conform acestuia, întâlnirea dintre cei doi monarhi „avusese un caracter plăcut”, fiind confirmată „hotărârea fermă” a ambelor puteri de a menține „tradiția seculară care există între ele”.

Doi ani mai târziu, cele două imperii aveau să se confrunte timp de patru ani într-o încleștare militară nemaivăzută ce a produs milioane de morți.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Împăratul Franz Joseph, ultimul mare principe al Transilvaniei

Moartea împăratului care ar fi incendiat oraşul celor şapte coline

Hirohito, împăratul care a domnit 62 de ani. După ce a permis atrocităţile totalitare s-a supus generalului american Douglas MacArthur

Mesajul secret trimis regelui Ferdinand de împăratul austro-ungar la începutul anului 1918. Ce conținea?